Seară veche

Sfărâmă soarele scântei.
O șoaptă galbenă, din tei,
a curs pomană sub tulpini.
Prin auritele alei,
pe lângă lațul uns cu clei,
sticleți pestriți nuntesc în spini.
Răsună surlele oștirii.
De toamnă, cerul s-a mărit
cu zarea ce s-a desfrunzit.
Pe câmpuri sângerează știrii
și moare grâul încolțit.
Aștept să vie vântul iară,
să culce frunzele în seară.
Aprind măgarii ochi de foc,
dulăii dau străini să latre,
la jarul tremurat de șatre
și la al lunii palid joc.
Trec vânătorii după haită,
în iarba neagră să se-ascunză.
Departe, apele se vaită.
Trecu o zi, cum cade-o frunză.