Naufragiu

Ţărmurile sunt departe, marea urlă-nfuriată,
Luntrea cade sfărâmată;
Tânărul pescar ce are cap de înger, corp de-atlet,
Înghitit se duce-ncet.
Braţul său, în care muşchii stau ca funii încordate,
E destins pe jumătate.
Şi-aplecându-se pe gâtu-i, al său chip atins de val
Poartă-al morţii semn fatal.
S-a sfârşit! Dar sub făptura ce de-a lungu zace-ntinsă
Apa-n braţele-i cuprinsă,
De-o simţire neînţeleasă e pătrunsă până jos
Şi se mişcă zgomotos.

Macedonski >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)