Destinul

Se zice că Destinul stă-n mâna omenească...
Aştearnă-şi fiecare de vrea să s-odihnească...
Medaliile, însă, au vers, ca şi revers...
Munceşti şi mori de foame... Stai trântor, faci palate...
Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate,
Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers!

În cale ne stă vecinic privind la orişicare...
Şi-n clipă, de voieşte, te face mic sau mare...
Puternic fii ca Cezar, că el te face mic;
Fii mic, că te ridică să fii atotputernic;
El singur este mare, iar omul e nemernic,
Nemernic şi nimic!

Precum se duce fulgul oriunde vântu-l duce,
Oriunde hotărăşte, — acolo ne conduce!...
Să râdem sau să plângem rămâne neschimbat,
E surd şi nu ne-aude; e orb şi merge-orbeşte,
Zburând pe dibuite, înalţă, fericeşte,
Coboară nencetat!

Aşteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică,
De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică!
Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oţel,
Şi, facă-ţi fericirea, sau chiar să ţi-o sugrume,
Pe faţă puie-ţi râsul, sau dorul s-o consume,
Te ţine-nchis în el!

Întemeiază tronuri şi pe-altele sfărâmă
Un fulg e omenirea în mâinile-i de-aramă!
Cu regi şi cu popoare se joacă nemilos!
Adeseori ridică la culmile de stimă
Un suflet fără aripi, un corp mânjit de crimă,
Şi-adeseori Virtutea rămâne tristă jos!

În cartea sa fatală pe toţi înscrişi ne are
Pe cerşetorul gârbov şi pe-mpăratul mare!
Şi toţi deopotrivă în faţa lui rămân!
Dar el, de sapă-adesea şi drepţilor mormântul,
Încai au şi monarhii ce stăpânesc pământul,
Într-însul un stăpân!

Macedonski >> VERSURI (toate poeziile în ordine alfabetică)