Din visuri de juneţe
Ce mintea-mi conţinu,
Din voi mai este vruna
Când soarta-ntotdeauna
La toate zise nu?
Şi totul când m-apasă,
Ce drept mi se mai lasă
Afară de-a muri...
O ţintă, o dorinţă
Să caut cu credinţă
Din nou a-mi făuri?
Nimic!... Orişice cale
Mi-e-nchisă, şi cu jale
În cugetu-mi privesc...
Speranţa mi-este stinsă
Ş-o negură întinsă
În locu-i întâlnesc!
Din ce în ce mai multe
Amarnice insulte
Întâmpin nencetat,
Cât inima-mi sărmană
Întreagă este-o rană
Ş-un hoit de sfâşiat!
Albastra boltă-mi pare
Cernită de-ntristare
Ca sufletu-mi în dor,
Iar lacrimile mele
Întunecă şi stele,
Şi soare-ncălzitor.
E iarnă, este gheaţă
Întinsă pe-a mea viaţă
Precum pe nişte văi
Zăpada se întinde
Şi-n giulgiu-i cuprinde
Păduri, izvoare, căi.
Şi cum ascunsă tace
Privighetoarea-n pace
Prin scorburi de copaci,
Aşa şi tu, biet suflet,
Abia având răsuflet,
Te-ascunzi în piept şi taci!