Sub cerul de-un pal ivoriu,
In vale pârâul umflat
aleargă salbatec si viu.
In zori m-a trezit sărutarea
trimisa pe-o raza de soare;
Lumina-neca departarea -
tot răul murise-n uitare.
Veni pe aripa de vant
O veste frumoasa din cer.
Si-acuma batranul pământ
Isi lasa cojocul de ger.
E vestea ce-o murmura seara
zefirul. Padurea o stie;
Soseste de-acum Primavara,
să bucure lumea pustie.
Prin dealuri sarace, se-aude
un zvon care creste mereu.
Il spun a pârâului unde
Il cânta tot sufletul meu.
O floare albastra si cruda
se-nalta sfioasa spre soare
si cata la loc să se-ascunda
de firea zapezii ce moare.
Tu soare, trimite lumina
în raze bogate spre noi
si fă să rasara-n gradina
frunzisul, pe arborii goi.