Natură moartă

O sticlă de porto și un banjo,
trupeșe gutui din Van Gogh pe o masă,
inima în topire, lămpile -
ăst han troienit pe-o vâlcea din Tyrol -
unde sunt palmierii și nisipurile,
prospectele de călătorii?
A fost de ajuns ca un tren s-o ia razna de șine,
am făcut 8 km noaptea pe jos,
viforul era un matelot în ștreanguri,
tovarășii mei din tren erau iugoslavi,
niște studenți
vorbeau de ciorba lor de sfeclă,
vorbele noastre erau păsări moarte de ger.

O sticlă și un banjo pe perete -
fiică a hangiului, accent austriac,
arbust din Adlersberg, fruct de zăpadă,
cutezanță de a te pârgui printre catastrofe,
țâșnire a gleznelor.
Ghicesc acolo pielea ta tulbure ca o privire,
inima mea sau pendula,
drăguțul tău ce ți l-aș lua-n cuțit,
n-am omorât niciodată pe nimeni,
alcoolul mi se urcă la cap sau gleznele tale.

Nimeni nu e scutit de accident,
noapte fără cămașă pe ea, pe acoperișul zgâlțâit,
păsări din mările australe,
poate nițel prea albe,
ești atât de singur încât ți-ai uitat rolul
despre ce voiai oare să vorbești, pământul se clatină,
iată că el deja îți strigă-n trup -
o sticlă și-un banjo
și-această voce a nimănui,
acolo-i trecutul meu cu care nu mai am ce să fac,
sângele lui ciuruiește zăpada -

E-un înecat ce nu mai vrea să-l scoți la mal
privire de sus, în care păsările se rotesc,
de și-ar pierde acolo capul -
liniște s-o tai cu diamantul,
timpul parcă dă cu banul în gol,
pe stâncile devenirii stau ciute suspendate,
nu se trăiește-aici decât din vânătoare,
nu se moare de întâmplare,
de pahar sau neprihănire, de poveri sau măciucă,
toate drumurile sunt megafoane,
fiece piatră un sertar ce deschide-un abis.
Nu vrei să vii cu mine în Montmartre,
e tot un tyrol pentru turiști englezi,
vino, vom deschide un bar american
în care vom asculta cântecul de cocteiluri,
încăierările se vor lăsa cu morți,
gusta-vei din scârba numită plăcere,
ne-om bate pentru frumusețea-ți perfidă și castă,
surâsul tău o să presare morți,
fiică de hangiu, accent austriac,
care păstrezi pe chip un nu știu ce din alpi
și până și-n obraji
această fericire ce emană
dintr-o butelcă și dintr-un banjo.

(traducere de Ștefania Mincu, din ant. Avangarda literară românească, ediția a 3-a, 2006, Pontica)