Un print din Levant îndrãgind vânãtoarea
prin inimã neagrã de codru trecea.
Croindu-si cu greu prin hatisuri cãrarea,
cântã dintr-un flaut de os si zicea:
- Veniti sã vânãm în pãduri nepãtrunse
mistretul cu colti de argint, fioros,
ce zilnic îsi schimbã în scorburi ascunse
copita si blana si ochiul sticlos...
- Stãpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistretul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile rosii, ori iepurii mici ...
Dar printul trecea zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lãsând în culcus cãprioara cuminte
si linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi el dãdea buruiana-ntr-o parte:
- Priviti cum se-nvârte fãcându-ne semn
mistretul cu colti de argint, nu departe:
veniti sã-l lovim cu sãgeatã de lemn!...
- Stãpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l istet.
Dar el rãspundea întorcându-se: - Taci...
Si apa sclipea ca un colt de mistret.
Sub ulmi, el zorea risipite alaiuri:
- Priviti cum pufneste si scurmã stingher,
mistretul cu colti de argint, peste plaiuri:
veniti sã-l lovim cu sãgeatã de fier!...
- Stãpâne, e iarba fosnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind îndrãznet.
Dar el rãspundea întorcându-se: - Taci...
Si iarba sclipea ca un colt de mistret.
Sub brazi, el strigã îndemnându-i spre creste:
- Priviti unde-si aflã odihnã si loc
mistretul cu colþi de argint, din poveste:
veniti sã-l lovim cu sãgeatã de foc!...
- Stãpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispret.
Dar el rãspunde întorcându-se: - Taci...
Si luna sclipea ca un colt de mistret.
Dar vai! sub luceferii palizi ai boltii
cum stã în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistret urias, si cu coltii
îl trase sãlbatic prin colbul roscat.
- Ce fiarã ciudatã mã umple de sânge,
oprind vânãtoarea mistreþului meu?
Ce pasãre neagrã stã-n lunã si plânge?
Ce vestedã frunzã mã bate mereu?...
- Stãpâne, mistretul cu colti ca argintul,
chiar el te-a cuprins, grohãind, sub copaci.
Ascultã cum latrã copoii gonindu-l...
Dar printul rãspunse-ntorcându-se. - Taci.
Mai bine ia cornul si sunã întruna.
Sã suni pânã mor, cãtre cerul senin...
Atunci asfinti dupã creste luna
Si cornul sunã, însã foarte putin.