Îmi racoream la vîntul de-amurg obrazul-jar,
Cînd – ghinda cafenie – picau jos carabusii,
Cînd era zarea frunza uscata de stejar.
Cu tîte tavalite-n funinginea din slava,
Tot mai aproape norii – ei ma-ntarcau întîi;
În somn plîngeam sa-mi stearga privelistea hîrlava
Si piroteam pe prispa cu pragul capatîi.
Dar fete mai latoase, mai cornorate, turma
Nasteau sub tarc de gene si se prindeau în sir
La hora dezmatata a spaimei, ce se curma
Tîrziu, cînd mîini de luna presara tibisir…
Si haimana, si pururi încaierat cu vîntul:
Din tîrg, în mahalale: din Schei, în vreun catun,
Un strigat de-nserare îsi tragana cuvîntul
Ca o manea de moale, si larg: “Hai, braga bun”.
Hazliu si larg, ca turul ce-l vîntura salvarii,
Asa sporea un strigat. Si iaca: ochi galbui
Printre uluci, în umbra, rotira icusarii.
(Amestecul si aspru, si blînd, din ochii lui!)
Sagetile zvîcneau în puf de ruga.
Sa nu urmez chemarii adînci as fi putut?
La namila din poarta m-am napustit în fuga,
Obrajii sa mi-i sprijin pe palmele de lut.
- Giugiuc, mi-am zis, iar ochii privira mai crucis.
De mult n-a fost la turcul atît alis-velis…
Zi darnica, de lapte si miere, aferim!
Hai, ia ce vrei din cosul lui Haivada Selim.
Si trase mucavaua panereului turtit…
Ca sculele-n sipeturi, asa mi-ati rasarit,
Alvite rumenite, minuni de acadele
Sticloase – numai tremur, vapai si ape, ca
Ocheanele de limpezi, de mici, la fel de grele…
O raza prafuita prin toate furnica.
Si dîrdîind sub bruma si coltii de migdale,
Rahatul parea urma de-nghet dupa topit.
Un candel cît o nuca, prin perne de halvale,
Dormea-n trandafiriul lui sters si aburit.
(Rasfrîngeri vechi… Cuvîntul nencapator nu poate
Sa zica iazul verde ce-mi tremurati si-acum…
Bietul turc legat de biete clestare…) Dintre toate,
El candelul mi-alese, apoi, adus a drum,
Porni mînat de seara si înghitit de cale,
Tîrînd opinca-ntoarsa si creata, fara spor,
Cadelnitînd din cosul cu dulci zaharicale,
Din donita-nflorita lovita de picior…
Acolo… noapte, uliti si vaguri suburbane
Topira pe-ndelete naluca lui Selim.
În candel, pînza lunii se rasuci – turbane –
Si-o stea ilic de umbra cusu cu ibrisim.