Doar gheata îsi sculpteaza diamantul,
Te pravaleai, gigantic clocotitor,
Cît zarea-ntins, haotic ca neantul.
În jurul tau, frînturi de stînca, lut,
Cadavre ale florei uriase,
Monumentau un nenturnat trecut…
Si nicaieri, în goana patimase,
Reflux linistit nu locuia
Cu lumea lui navalnicele ape…
Dar anii au trecut… Din matca ta,
Prea strîmta-atunci, ai disparut aproape.
Oglinda calatoare, cer mobil,
Te-ai încadrat întro usoara spuma
Si-ti porti acum cristalul tau steril
Spre-a marilor îndepartata bruma.
Dar murmurul, acord eternizat,
Neîncetat marirea ta o plînge;
Si-ntregul tau trecut, pietrificat,
În unda potolita se rasfrînge.