De lanci zbîrlit, ca teasta unei cegi,
Cu albele-i prapastii si capcane
De munte-opioman, nu-l întelegi !
L-am scris, e drept, cînd ochii mei vazura
Rusalca unui iezer scandinav,
Esti însa : ritm, vigoare si masura,
Suavii Francii duhul tau e sclav.
Încît, înadunate, calme linii
Încerc sa prind filonul scump, nativ,
Privirea grea ce delegai gradinii
Si chipul tau în noapte, sub masiv.
Era leirea sutei optsprezece
Cu-abia gînditul arc al buzei tors,
Cu genele stravechi în care zace
Un codru-adînc de farmec dureros.
Din goarne palide, tîrzii, cocosul
Herald al lepadarii a sunat ;
Frunzisul desei nopti cazu sub rosul
De suliti… chipul tau e desenat.