Spre sînul ei puternic, cioplit în dur bazalt,
Uitat sa fie visul si zborul lui înalt,
Uitata plasmuirea cu aripe de ceata!
Vom coborî spre calda, impudica Cybela,
Pe care flori de fildes ori umed putregai
Îsi înfratesc de-a valma teluricul lor trai,
Si-i vom cuprinde coapsa fecunda, de femela.
Smulgîndu-ne din cercul puterilor latente,
Vietii universale, adînci, ne vom reda;
Iar nervii nostri, hidra cu mii de guri, vor bea
Interioara-i mare de flacari violente.
Si peste tot, în trupuri, în roci fierbinti – orgie
De ritmuri vii, de lava, de freamat infinit,
Cutremurînd vertebre de silex ori granit,
Va hohoti, imensa, Vitala Histerie…