O, tu, noian de lava ce-aveai sa fii pamîntul!
Faptura nu sunase din trîmbiti de cratere,
Nu fulgerase înca, în noaptea ta, cuvîntul…
Ce surda clocotire, ce-nceata asteptare
Sub aburii rosiatici, sub aburii de fier,
Cînd înspre noi tarîmuri voiai o revarsare,
Cînd, oprimat de umbra, tu presimteai un cer!
Dar se desprinse valul, si-o bolta-ndepartata
Din zîmbetu-i albastru desfasura spre tine;
O clipa-a fost… si totusi, sclipirea ei curata
Te-a înfratit de-a pururi cu sferele senine.
De-atunci, spre-o alta lume fluida-ti forma tinde,
Cu slava-ntrevazuta un dor fara de satiu
Ar vrea sa te-mpreune… si ca s-o poti cuprinde,
Tentacule lichide îti adîncesti în spatiu.