Salcâmi, arbori de câmpie,
Cu flori albe năpădite de albine,
Voi îmi amintiți copilăria,
Voi sunteți frați cu mine.
Acolo pe malul râului,
Șesul întins, cireada de vite –
Un copil desculț alerga
Cu picioarele prin mărăcini rănite.
O, drumuri lungi, șerpuite prin iarbă ...
Mai trăiți, salcâmi, ori ați fost tăiați
Cândva-ntr-o iarnă cu zăpezi și viscol,
Frați ai mei, frați?
Poate dintre toți numai eu
Am rămas să port veșnic florile voastre
Scuturându-le, scuturându-le
Albe, sub ceruri albastre.
Căci sufletul copilului de-atunci
Adeseori învie-n mine –
Salcâmi, arbori de câmpie,
Cu flori albe năpădite de albine.