Într-un demult, cândva, odată.
sufletul nostru, pentru foarte puțin, a trecut
alunecând pe-o albie falsă - și astăzi
când povestim legendele vechi, totdeauna excludem
acel pentru foarte puțin, și ne imaginăm mereu
cum ar fi fost fără el; dar cuvintele
vin după noi și fără-ncetare
se interpun între faptele noastre și noi - și iată
contemporanul tace privind
cum rând pe rând i se spulberă visele, și-un rânjet
negru îi desfigurează chipul când același glas îi șoptește din umbră:
pentru foarte puțin.
Pentru foarte puțin
- Detalii
- Categorie: Baconsky - Toate poeziile