gonește, gonește, lasă-te tot mai adînc devastat
de vacarmul percuției, nu ezita: porți stigmatul,
e zadarnic să uiți că și tu te-ai născut cu aceeași
predestinată alură - toate oglinile nu fac
decît să ți-o strige mereu. Cuvintele tale
iau tot mai mult forma prelungă a sunetelor
pe care un zeu le absoarbe, cuvintele tale
se despoaie într-un streep-tease nocturn
cu dizolvante lumini - odată
nu vei mai ști nici tu sensul lor, descompunerea
va sigila tezaurul, și mașini aberante
îți vor reproduce destinul. Unde, unde ?
într-o țar ă încrucișată, într-o oblică țară,
într-o țară în care urmași sterili
nu vor mai naște predecesori.