Iama străvezie

Iama străvezie fără zăpadă, păsări de zi
și de noapte, brazi de
Crăciun, artificii - nu vei găsi
niciodată undeva în vreo țară această liniște grea
și-această reconfortantă amnezie.
Orașele
stau închise hermetic lăsând călătorul să lunece
pe carcasa de sticlă, asemeni fluturilor nocturni -
dar tu n-ai venit ca să vezi, ci să uiți,
să rămâi suspendat luni de-a rândul
între necunoscute hotare unde oamenii nu ajung
decât rareori noaptea și pentru prea puțin timp -
și de aceea piatra ți-a fost de ajuns - spațiul
aurul risipit pretutindenea singurătatea tăcerea
pe fondul sonor al unui vuiet surd neîntrerupt
și tu între toate măsurându-ți viața
pe jumătate trecută - o viață poate nu pe de-a întregul

a ta, poate că o parte din anii duși i-ai fi trăit
cu totul altfel, dar acum e mult prea târziu.
Clopote.
Păstorul suedez oficiază în biserica învecinată
în parcul din spatele casei coboară trei corbi
și tu te gândești la plecare cu inima strânsă
ca și când pe un elegant transatlantic ai privi
cum se-apropie țărmul.
Dar țărmul ești tu
cu toți bătrânii tăi cu toate pădurile și mormintele tale
de-atâtea ori jefuite - nu mai rămâne decât
o suită de forme, tipare oarbe în care torni mereu
o ciudată materie, tot ceea ce porți cu tine
oriunde te-ai duce - tot ceea ce-n alte graiuri
nu se poate rosti.