Dorul româncei

De-ar vrea bunul Dumnezeu
Să-mi asculte dorul meu!
De-aş avea un copilaş,
Dragul mamei îngeraş!

Cât e ziuă, cât e noapte,
I-aş şopti cu blânde şoapte.
Cât e noapte, cât e zi,
Tot la sânu-mi l-aş păzi!

L-aş păzi, l-aş dezmierda,
Mii de sărutări i-aş da,
Şi i-aş zice-ncetişor:
Nani, nani, puişor!

De-ar fi cerul cu priinţă,
Să-mplinească-a mea dorinţă!
De mi-ar da un băieţel,
Dragul mamei voinicel!

N-ar fi prunc mai fericit
Şi pe lume mai iubit!
Alt copil n-ar fi ca el,
Mititel şi frumuşel!

Obrăjelu-i ca de spume
N-ar avea seamăn pe lume!
N-ar fi ochii nimărui
Dulci ca ochişorii lui!

Iar eu, mândră măiculiţă,
Pe-ai săi ochi, pe-a sa guriţâ
Ne-ncetat l-aş săruta,
Săruta şi i-aş cânta.

Şi i-aş face-o descântare
Să ajungă-un viteaz mare,
Un viteaz ce-ar străluci,
Cum n-a fost, nici n-ar mai fi

Şi l-aş pune să se culce
Pe-al meu sân, legănat dulce,
Şi i-aş zice-ncetişor:
Nani, nani, puişor!