Umanismul (fr. humanisme lat. humanus – „omenesc”)
Este curentul cultural al Renaşterii. Perioadă de afirmare plenară a omului, Renaşterea a urmat Evului Mediu, manifestîndu-se în secolele XIV – XV. Ţara de origine este Italia, mai apoi se răspîndeşte în Franţa, Germania (secolul al XVI-lea), iar în Anglia şi Spania a durat pînă la începutul secolului al XVII-lea.
A apărut pe fundalul unor modificări socio-istorice şi culturale (apariţia burgheziei, dezvoltarea meşteşugăritului, a comerţului, inventarea tiparului ş. a.) şi a manifestării reacţiei anticlericale împotriva inchiziţiei catolice.
Scopul umanismului era reevaluarea şi restaurarea valorilor lumii antice greco-latine şi elaborarea unei doctrine antropocentrice, conform căreia omul ar constitui centrul universului. Se vor propaga înalte principii morale ca toleranţa, libertatea, demnitatea umană, de asemenea încrederea în raţiunea umană, în posibilităţile nelimitate ale naturii umane, ale omului universal, în adevăr, dreptate, eroism.
În această perioadă apar gramatici, reînvie retorica, în şcoli se studiază greaca şi latina, se creează biblioteci, se deschid şcoli, într-un cuvînt, se afirmă rolul educativ al cărţii.
Precursori ai Renaşterii italiene sînt D. Alighieri, F. Petrarca, G. Boccacio.
Românitatea, latinitatea limbii şi a poporului român au constituit accentele majore ale umanismului românesc. Reprezentanţi de vază sînt mitropoliţii Varlaam şi Dosoftei, cărturarii Gr. Ureche (Letopiseţul Ţării
Moldovei), Miron Costin (De neamul moldovenilor), Dm. Cantemir (Istoria ieroglifică), care, prin temele abordate, prin relatarea evenimentelor
desfăşurate în ţara Moldovei, au contribuit substanţial la dezvoltarea limbii române literare, la dezvoltarea literaturii şi culturii româneşti.
Specii literare caracteristice umanismului: povestirea, nuvela, poemul eroicomic, poemul eroic, romanul picaresc, comedia, drama, tragedia, sonetul, oda. Teme literare: iubirea, timpul, natura, tema armoniei omului cu natura.