Limba este o entitate abstractă, care se realizează, în funcţie de împrejurări, prin variante concrete. Limbajul literar este una din variantele
stilistice ale limbii.
Structura polisemică a limbajului literaturii şi prezenţa în el a figurilor retorice a constituit, de-a lungul anilor, obiectul de preocupare al unui
număr mare de filozofi şi teoreticieni.

Unii autori (de ex. Paul Magheru) consideră figura (de la gr. schema
„statură, figură, ţinere”) orice „schimbare” (modificare) a limbii neconformă cu natura.
Tropul (de la gr. tropos – „conversiune, răsucire, întoarcere”) este un
caz particular de figură care constă în întrebuinţarea „răsturnată” a sensurilor proprii.
Figura este deci o noţiune cu o sferă mai largă, care o include şi pe
cea de trop. 

patru categorii de figuri de cuvinte:
1. Figurile de distincţie (sincopa, aliteraţiile etc.).
2. Figurile de construcţie (elipsa, pleonasmul, silepsa, hiperbatul, paranteza, anacolutul).
3. O categorie de cuvinte care îşi păstrează semnificaţia (repetiţia, sinonimia, onomatopeea, paronomasia etc.).
4. Tropii (de la gr. tropí – „conversie, întoarcere, schimbare”) – cuvinte care obţin semnificaţii diferite de propria lor semnificaţie (metafora,
alegoria, aluzia, ironia, hiperbola, sinecdoca, metonimia etc.).

retorica fundamentală - constituie o teorie generală a figurilor limbajului, unde se conţine şi o împărţire a lor în următoarele categorii:
- metaplasme – figuri ale substanţei expresiei;
- metasememe – figuri ale substanţei conţinutului;
- metataxe – figuri ale formei expresiei;
- metalogism – figuri ale formei conţinutului.

2. Figuri şi tropi
Alegoria (lat. allegoria – „vorbire figurată”)
I. Figură de analogie care constă dintr-o construcţie lexicală avînd în
centru o metaforă narativă şi alte figuri de stil, care sub aspectul unei convenţii reprezintă o altă idee sau realitate.

a) de exemplu, textul ce urmează, reprezintă alegoric cele trei etape
ale creaţiei auctoriale:
„Mi-am zis:
Voi scrie trei romanţe...
Şi-n trei romanţe-mi voi închide,
Ca-n trei sicriuri de aramă, trei morţi iubiţi –
Trei clipe reci –
Ce-mi stau în suflet împietrite,
Ca trei luceferi stinşi pe veci” (Romanţa celor trei romanţe de I. Minulescu).
b) exemplul constituie imaginea alegorică a artei poetice:
„Nadir latent! Poetul ridică însumarea
De harfe resfirate ce-în sbor invers le pierzi
Şi cîntec istoveşte: ascuns, cum numai marea,
Meduzele cînd plimbă sub clopotele verzi” (Din ceas dedus... de I. Barbu)
II. Procedeu artistic de structurare a unei întregi opere (ghicitoarea, fabula, mitul, unele romane, de la antic pînă la modern, pot fi creaţii alegorice).
Ex.: Istoria ieroglifică de Dm. Cantemir, fabulele Vulpea şi măgarul, Leul şi iepurele de Al. Donici, Divina Comedie de Dante.
III. Formulă (alegorică) utilizată în unele lucrări artistice.
Ex.: Luceafărul de M. Eminescu; Mistreţul cu colţi de argint de Şt.
Augustin Doinaş, Poeţii de L. Damian, Lostriţa de V. Voiculescu, La
ţigănci de M. Eliade.