Iluminismul

Iluminismul (it. illuminismo – „epoca luminilor”)
Cu rădăcini în Renaştere, iluminismul sau „epoca luminilor” este o
mişcare ideologică şi cultural literară din secolul al XVIII-lea, principiul
fundamental al căreia este „luminarea poporului”.
Spiritul iluminist a cuprins din secolul al XVIII-lea şi pînă la începutul secolului al XIX-lea întreaga Europă, apoi se va răspîndi şi în Statele
Unite, Mexic etc.
Părtrunzînd în politic şi social, a dominat toate sferele societăţii europene şi s-a caracterizat prin cultul raţiunii, al ştiinţei, al umanismului, prin
combaterea fanatismului religios şi prin anticlericalism radical.
Declară dreptul maselor la libertatea de gîndire, necesitatea unei ordini
sociale (monarhia luminată, republica în frunte cu un monarh luminat), care
să asigure condiţii de „luminare a poporului” şi „emanciparea prin cultură”.
Toate tendinţele iluministe converg spre raţionalism, un raţionalism
militant, pedagogic, luminator.
Se stimulează şi se popularizează ştiinţele, se înfiinţează şcoli, se
consideră că un bun accesibil tuturor trebuie să devină cartea.

Are importante consecinţe literare stimulînd lucrări care reprezintă
societăţi mai bune sau critică moravurile societăţilor existente.
Reprezentanţi: Jonathan Swift (Anglia), Ch. L. Montesquieu
(Franţa), Al. Radişcev (Rusia), J. W. Goethe (Germania) etc.
Iluminismul românesc a fost reprezentat de Şcoala Ardeleană
(Gheorghe Şincai, Petru Maior, Samuil Micu), care a promovat spiritul naţional şi patriotic. Promotorii iluminismului românesc au fost interesaţi de
origini, latinitatea limbii române, introducerea alfabetului latin, îmbogăţirea şi dezvoltarea limbii literare, promovarea cărţilor marilor cărturari, trezirea interesului pentru istoria naţională. Ei sînt convinşi că iluminarea este
posibilă prin combaterea superstiţiilor şi prin pregătirea culturală a conaţionalilor. Un scriitor reprezentativ al mişcării este Ion Budai-Deleanu,
care se implică activ prin scrierea unor studii filologice, dicţionare, a epopeii eroi-comice Ţiganiada.
Interesul pentru ideile iluministe şi forţa lor se păstrează în Ţara
Românească pînă după 1870.
Acest fapt se datorează activităţii cărturarilor şcoliţi în perioada forte
a mişcării, care ulterior dezvoltă ideile iluministe. De exemplu, Ion HeliadeRădulescu devine membru fondator al Societăţii Academice Române şi
primul preşedinte al acesteia (1867-1870). Este urmat de Petrache Poenaru,
preşedinte al Societăţii pînă în 1872.
Ideile iluministe au o continuitate asigurată prin înnoirea formelor de
exprimare şi prin interferenţa lor cu specificul altor curente literare (romantismul, realismul).