Umanismul:
- a avut ca scop reevaluarea şi restaurarea valorilor lumii antice greco-latine şi elaborarea unei doctrine antropocentrice asupra lumii;
- scriitorii şi artiştii umanişti din acea perioadă au propagat înalte principii morale, precum toleranţa, libertatea, demnitatea umană;
- umanismul manifestă încredere în raţiunea umană, în posibilităţile nelimitate ale naturii umane, în adevăr, în dreptate, în eroism.
Iluminismul:
- este caracterizat de cultul raţiunii;
- promovează valorile ştiinţei;
- umanismul;
- combaterea fanatismului religios;
- anticlericalism radical.
Clasicismul:
- rigoare compoziţională;
- respectarea regulii celor trei unităţi: de timp (acţiunea nu trebuie să depăşească 24 de ore), de acţiune (episoadele să fie strîns legate între ele), de loc (totul să se desfăşoare în acelaşi cadru scenic);
- mimesisul;
- proporţionarea elementelor;
- verosimilul;
- puritatea şi claritatea stilului.
Epoca pașoptistă (perioada dintre 1830 și 1860, interval în care literatura română realizează o trecere treptată de la formula clasică la cea romantică, cele două curente literare coexistând în operele tuturor scriitorilor din perioadă)
Conștiința unității naționale se regăsește în lupta pentru emanciparea culturală a neamului românesc și acum încep să se dezvolte învățământul, presa, teatrul, societățile culturale etc. Primul manifest al romantismului românesc îl reprezintă Introducția la Dacia literară a lui Mihail Kogălniceanu (1840), care va sta la baza curentului național- popular cunoscut sub numele „pașoptism“. Reprezentanți: Vasile Alecsandri, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexan- drescu, Vasile Cârlova, Andrei Mureșanu, Dimitrie Bolintineanu, George Barițiu ș.a.
Romantismul:
- prevalarea sentimentului asupra raţiunii, prin libera expresie a sensibilităţii, prin cultul eului;
- estetica romantică respinge regula, în opoziţie cu estetica rigidă a clasicismului, cultivând unicatul şi nu modelul;
- renunţă la echilibrul clasicist şi caută să exprime tensiunile interioare nerezolvate;
- personajul romantic este o structură contradictorie care trăieşte întro lume bulversată, el caută cu durere un echilibru, trăindu-şi exaltat viaţa;
- prin intermediul fantasticului, are loc refugiul în mituri, basm, vis, trecut, mistic;
- opera literară nu este mimesis, ci creaţie.
Realismul:
- caracterul veridic al reprezentării realităţii;
- revenirea la principiul mimesisului, negat anterior de romantism;
- atenţie acordată prioritar societăţii, aspectelor vieţii sociale, relaţiilor sociale, adevărului social, problematicii filozofice şi psihologice (ultima fiind caracteristică, în special, realismului rus);
- lucrările se disting prin obiectivitate, prin rigoarea observaţiilor, prin lipsa de idealizare;
- operele realiste constituie o critică aspră a aspectelor negative din societate.
Naturalismul:
- face uz de metodele de cercetare proprii ştiinţelor exacte (observaţia, analiza naturii umane în manifestările ei instinctuale etc.);
- personajul este considerat un produs al mediului social şi al eredităţii biologice;
- întrebuinţarea tuturor resurselor lexicale ale limbajului, inclusiv a celor considerate inestetice sau nepotrivite artei.
Simbolismul:
- utilizarea simbolului ca modalitate de definire a relaţiei dintre imaginea artistică şi starea interioară nenumită, sugerată;
- apelul la sugestie ca tehnică predilectă de înglobare a senzaţiilor şi sentimentelor trăite de autor;
- structurarea corespondenţelor dintre eul auctorial şi univers / lume, dintre sunete şi culori generatoare de sinestezii;
- muzicalitatea;
- introducerea tehnicii versului alb sau a versului liber.
Poporanismul:
- promovează convingerea că ţărănimea este baza societăţii, însă nu idealizează viaţa rurală precum sămănătorismul;
- consideră că singurele cauze ale mizeriei în care trăiesc masele sînt incultura şi obscurantismul;
- pledează pentru reforme sociale în beneficiul micii proprietăţi agricole;
- insistă asupra necesităţii emancipării poporului prin cultură;
- cheamă intelectualii să subscrie la ideea datoriei acestora faţă de poporul din care provin.
Sămănătorismul:
- consideră problema ţărănească drept una fundamentală;
- manifestă o atitudine ostilă faţă de civilizaţie;
- apreciază tradiţiile istorice şi folclorice, considerate surse de inspiraţie pentru literatură;
- insistă asupra ideii specificului naţional, confundă intenţionat eticul, etnicul şi esteticul;
- exprimă simpatie pentru ţărănime şi idealizează viaţa satului patriarhal;
- aduce în literatura română tema şi motivul dezrădăcinării;
- promovează un romantism idilic, patriarhal şi moralist.
Modernismul / Avangarda:
- negativism suprem: neagă arta tradiţională, formele culturale existente şi literatura în genere;
- spirit contestatar: contestă tradiţia, convenţiile, modelele;
- detestă şi ignoră gustul, formele de artă consacrate;
- afirmă, prin acte anarhice, izbucniri spectaculoase şi gesturi excentrice, ideea de noutate;
- caută noi modalităţi de expresie artistică, promovează autenticul, originalul, ineditul, increatul;
- îşi asumă funcţia de a regenera creaţia spiritului şi de a deschide drumuri noi în artă.
Expresionismul:
- manifestă atitudine critică faţă de naturalism şi impresionism, considerate imitaţii brute ale realităţii;
- declară libertatea absolută a conştiinţei sensibile, care nu poate fi înăbuşită de tehnocraţie, de război, de alţi factori ce depersonalizează fiinţa
umană;
- promovează omul „pur”, sensibil, încearcă să descopere relaţiile transcendente dintre om şi univers, om şi divinitate, absolut;
- consideră arta drept o modalitate de exteriorizare a fiinţei profunde, a esenţei umane;
- revine la lumea misterelor ancestrale, la mit, la trecut, la legendă, considerate surse primare de teme, conflicte, subiecte;
- îndeamnă la cultivarea intuiţiei şi caută posibilitatea cunoaşterii, apelînd la sondarea subconştientului.
Suprarealismul:
- propoziţiile care ajung în conştiinţă trebuie transmise cu maximă exactitate, această tehnică purtînd numele de dicteu automat sau scriitură automată, care este înregistrarea mecanică a gîndurilor, imaginilor şi sentimentelor fără niciun control raţional;
- exteriorizarea conţinutului inconştient se poate face prin intermediul visului, mitului, halucinaţiilor, iluziilor, dedublării, isteriei;
- scriitorul pune accent pe imaginea inedită şi şocantă, înnoind mereu limbajul poetic.
Postmodernismul:
- exclude noutatea absolută în literatură şi asimilează tradiţia;
- scriitorul e mai degrabă cititor de text decît autor;
- textul este o permanentă referinţă la textele care îl precedă (lumea ca bibliotecă), de unde intertextualitatea;
- echivalenţa lume = existenţă = text.