Simbolismul (fr. simbolisme „simbol”)
Mişcare literară şi artistică de amploare care a impus un nou concept al artei şi al poeziei – apărut ca o reacţie împotriva poeziei retorice a romanticilor şi a impersonalităţii reci a parnasienilor.
Apare în Franţa, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea. Iniţiator al mişcării se consideră Jean Moréas, care-i împrumută şi numele de la titlul unui celebru articol-manifest de-al său publicat în 1866.
Simbolismul francez însă a preexistat acestui moment prin texte poetice apărute anterior şi prin polemici teoretice asupra fenomenului enunţate de Baudelaire, Verlaine, Rimbaud, Mallarmé – reprezentanți notorii ai mişcării.
Deosebit de receptiv la teoriile simboliştilor francezi, spaţiul cultural românesc s-a sincronizat cu tendinţa europeană, dovadă în acest sens fiind apariţia articolului lui A. Macedonski ”Poezia viitorului”, publicat în 1892 şi considerat manifestul cenaclului literar „Literatorul”, în jurul căruia s-au format cei mai de seamă reprezentanţi ai simbolismului românesc: T. Demetrescu, St. Petică, D. Anghel, G. Bacovia – un reprezentant ilustru al şcolii.
A doua jumătate a secolului al XIX-lea în literatura română a fost cea mai complexă perioadă din punct de vedere estetic, caracterizată prin coexistenţa unor tendinţe şi direcţii eterogene ghidate de acelaşi ideal comun – originalitatea. Simbolismul literar s-a manifestat sincronic cu cel pictural şi cel muzical. S-a integrat parnasianismului lui A. Macedonski, coexistând în creaţia acestuia elemente preluate din ambele curente. Poezia celui mai notabil simbolist român George Bacovia va depăşi metoda conţinînd însemnele expresionismului viitor.
Trăsăturile Simbolismului (caracteristicile):
- utilizarea simbolului ca modalitate de definire a relaţiei dintre imaginea artistică şi starea interioară nenumită, sugerată;
- apelul la sugestie ca tehnică predilectă de înglobare a senzaţiilor şi sentimentelor trăite de autor;
- structurarea corespondenţelor dintre eul auctorial şi univers/lume; dintre idee şi formă; dintre sunete şi culori generatoare de sinestezii;
- muzicalitatea;
- introducerea tehnicii versului alb sau a versului liber.
La baza conceptului simbolist de poezie stau următoarele principii fundamentale: poezia pură, simbolul, sugestia, corespondențele, muzicalitatea, libertățile prozodice, dar printre caracteristici se pot enumera și tematica specifică sau sinestezia. De remarcat este și faptul că simboliștii utilizează simboluri și sugestii cromatice care se grefează pe sunete și mirosuri, într-un sistem de corespondențe menite a arăta intelectualitatea unui lirism interesat de esențe.
Poezii simboliste din literatura română, Reprezentanți
Lirica simbolistă este o poezie a sensibilității, având un limbaj aluziv şi plin de sugestii.
George Bacovia este cel mai mare poet simbolist român. Creația lui este reprezentată de volume precum: “Plumb”; “Amurg violet”; “Decor”; “Scântei Galbene”; “Cu voi”; “Comedii în fond”; “Stanțe burgheze”.
Ion Minulescu este un poet simbolist mai mult prin mijloace decât prin viziune și sensibilitate. Printre operele sale simboliste se numără: “Romanța celor trei romanțe”; “Romanța celor trei corăbii”; “Ultima oară”.
Dimitrie Anghel este un poet de structură romantică, dar se apropie de poezia simbolistă prin rafinamentul senzațiilor olfactive muzicale. Poetul stabilește frecvent corespondențe între om și elemente ale universului în poezii precum: “Fantezie”; “Paharul fermecat”; “Moartea narcisului”; “Reverie”.