Suprarealismul

Suprarealismul (fr. surréalisme „suprarealism”)
Este o mişcare literară şi artistică care a apărut în Franţa după Primul Război Mondial cu intenţia de a explora universul interior şi lumea inconştientului, de a regăsi „efervescentul contact al spiritului cu realitatea”.
La baza elaborării doctrinei suprarealiste s-au aflat teoriile psihiatrului austriac Sigmund Freud. Primul Manifest al suprarealismului a fost
publicat de André Breton în 1924, termenul ce a dat nume acestei mişcări, fiind împrumutat de la G. Apollinaire. Noul curent s-a constituit iniţial dintr-un grup de scriitori format din André Breton, Louis Aragon, Philippe Soupault şi Paul Éluard. În Manifeste du surréalisme atestăm şi definiţia mişcării iniţiate: „Suprarealism. Automatism psihic pur, prin intermediul căruia îţi propui să exprimi, fie verbal, fie în scris, sau în orice altă manieră, funcţionarea reală a gîndirii, în absenţa oricărui control exercitat de raţiune, în aflarea oricărei preocupări estetice sau morale”.
Exponenţii suprarealismului exteriorizează o revoltă a conştiinţei individuale împotriva canoanelor, a regulilor, sînt ghidaţi de un „ideal de
ordine şi frumuseţe”. Prin scrisul lor, îşi exprimă o atitudine, o stare faţă cu existenţa, pentru aceasta sondînd în zonele tenebre ale inconştientului, în misterul interior, vise: „Explorarea vieţii inconştiente furnizează singurele criterii de apreciere valabilă a mobilurilor care îl fac pe om să acţioneze” (André Breton).
Decişi să renunţe definitiv la tradiţie, suprarealiştii au intenţia să reanimeze literatura, optînd pentru absoluta libertate de expresie. Propoziţiile care ajung în conştiinţă trebuie transmise cu maximă exactitate, afirmă ei, această tehnică purtînd numele de dicteu automat, scriitură automată. 
„Unul din procedeele cele mai familiare poeţilor suprarealişti este scriitura automatică, adică înregistrarea necontrolată a cuvintelor aşa cum răsar în conştiinţă, odată cu stări de obscuritate. Fidelitatea notaţiei garantează autenticitatea” (P.-G. Castex, P. Super, G. Becker). Exteriorizarea conţinutului inconştientului se poate face prin intermediul visului, mitului, halucinaţiilor, iluziilor, dedublării, isteriei. Din aceste convingeri, textul suprarealist pune accent pe imagine şi este de remarcat, în acest sens, influenţa considerabilă a suprarealiştilor asupra înnoirii limbajului poetic şi a teoriei poeziei noi.
Sfidînd convenţiile literare şi sociale, ei au generat o atmosferă nouă, originală în literatură, au contribuit la apropierea între arte, au avut o influenţă considerabilă asupra teatrului (apariţia teatrului absurdului cu A. Artaud, F. G. Lorca ş. a.).
Reprezentanţi în literatura română: Urmuz, Ilarie Voronca, G. Naum, S. Pană, V. Teodorescu.