Avangarda

Avangarda (fr. avant-garde – ,,grupul celor care merg în frunte”)
desemnează un conglomerat de mişcări sau curente ce s-au manifestat pe
plan internaţional, în special, în primele decenii ale secolului al XX-lea.
Apărute în diferite forme – dadaism, futurism, imagism, cubism, expresionism, constructivism, suprarealism – curentele avangardei, deşi diferite ca
amploare şi anvergură, în domeniul estetic propriu-zis tangentează prin
următoarele trăsături:
- negativism suprem: neagă arta tradiţională, formele culturale existente şi literatura în genere;
- spirit contestatar: contestă tradiţia, convenţiile, modelele;
- detestă şi ignoră gustul, formele de artă consacrate;
- afirmă, prin acte anarhice şi izbucniri spectaculoase, apelînd la
modalităţi excentrice, ideea de noutate;
- renunţă la structuri tradiţionale, caută noi modalităţi de a promova
autenticul, originarul, ineditul, increatul;
- îşi asumă funcţia de a regenera creaţia spiritului şi a deschide
drumuri noi în artă.
A apărut concomitent în mai multe ţări ale Europei Occidentale, dar
şi în alte ţări ale lumii. Izbucnirea manifestă a avangardismului datează
între 1910-1940. Puţin întîrziată celei internaţionale, avangarda românească se conturează clar în anii ’20 ai secolului al XX-lea, deşi semne
sporadice s-au făcut simţite mult mai înainte, încă de la A. Macedonski,
127
mai apoi la contemporanii neafiliaţi ai avangardei I. Minulescu, G. Bacovia, T. Arghezi; de asemenea, note diferite de convenţiile literare ale epocii
se observă în creaţiile unor tineri poeţi ca Ion Vinea, S. Samyro (Tr.Tzara).
Un precursor excepţional al avangardismului românesc, dar şi a celui
internaţional, este considerat Urmuz (Demetru Dem. Demetrescu-Buzău),
care a anticipat încă din 1907, prin cîteva texte în proză şi o fabulă, mişcarea
literară ce urma să se declanşeze. Exegeza ulterioară îl va considera un anticipator al dadaismului, al suprarealismului, dar şi al literaturii absurdului.
Eugéne Ionesco l-a numit drept „unul din premergătorii revoltei literare universale, unul din profeţii dislocării formelor sociale, ale gîndirii şi
ale limbajului din lumea asta”.
Statutul avangardei româneşti devine distinct prin constituirea unor
grupări de scriitori centrate în jurul unor reviste literare precum Contimporanul, 75 HP, Punct, Integral, unu, Alge, Meridian etc.
Este perioada avangardismului românesc activ, cînd revistele publică
manifeste, programe, discursuri teoretice esenţiale pentru demersul avangardei, care a instituit un climat artistic, a iniţiat structuri moderne, a rafinat receptivitatea estetică şi, în special suprarealismul, „a ambiţionat să
ofere soluţii existenţiale cu cuprindere generală...” (N. Bîrna).
Reprezentanţi în literatura universală: Tr. Tzara, André Breton, F. T. Marinetti, Philippe Soupault; în literatura română: I.Vinea, S.Samyro (Tr. Tzara),
A. Maniu, S. Pană, I. Voronca, G. Bogza, G. Naum, V. Teodorescu etc.