Monologul (gr. monologos – „vorbire de unul singur”).
Monologul definiție
Mod de expunere utilizat în toate genurile literare, presupunînd o modalitate de vorbire prin care o persoană îşi reproduce direct sentimentele, raţionamentele sau narează un subiect (un eveniment), fără intervenţia unui interlocutor.
Formă de retorism, monologul constituie o modalitate esenţială a liricii.
În epică, se manifestă în general în scrisori şi jurnalul intim, în confesiuni (romanul modern).
Îndeplineşte funcţii speciale de structurare a subiectului în speciile dramatice.
Exemple: Monolog - după Tipurile întâlnite:
Tipuri:
a) monolog propriu-zis, ce presupune prezenţa unui interlocutor care nu dă replică:
ex.: „Să admitem că am spus că vorbiţi ca să nu spuneţi nimic, dar asta nu înseamnă că vorbiţi întotdeauna ca să nu spuneţi nimic. Sînt situaţii cînd nu se vorbeşte şi nu se spune nimic... Asta depinde de situaţie şi depinde de oameni. Dar voi ce spuneţi aici de atîta vreme? Nimic, absolut nimic. Oricine ar putea depune mărturie despre asta” (Scenă în patru de E. Ionesco);
b) monolog interior: este discursul pe care personajul îl adresează sieşi:
ex.: „Oftează badea Andrei:
„Iaca, nu i-a venit în cap prostului cela de Lisandru să intre în vreo ogradă ca să pot trece eu...”
În cealaltă căruţă Lisandru oftează şi el:
„Iaca, nu i-a venit în cap prostului cela de Andrei să tragă în vreo ogradă...”
(Piept la piept de I. Druţă).
Monologul interior (sau intern) se mai numește soliloc (monologul lui Hamlet din tragedia omonimă a lui Shakespeare).