II.
Opinia cercetătorului George Popa: „Galbenul, culoare contrastantă, tinde să concentreze spațiul către o tensiune lăuntrică; prin contrast, albastru care îl înconjoară [...] este o culoare cu potențial de expansiune infinită”
Albastrul este cea mai rece dintre culori, în timp ce galbenul este cea mai caldă culoare.
În opera scriitorului Mihai Eminescu aceste culori se completează, se atrag. „Lacul codrilor albastru / Nuferi galbeni îl încarcă;“ fixând decorul unde ar putea avea loc povestea de iubire, un lac, o apă albastră, simbolul infinitului, al eternităţii, o apă încărcată cu flori de nufăr, oglindă a frumuseții, a dragostei, a spiritualității, a geniului după credințele antice, iar florile de pe apă sunt galbene, sunt lumină. Lumina, căldura dragostei, îşi găsește desăvârșirea în infinitul albastru al apei, un element indispensabil vieții. Se pare că scriitorul pregătește elementele cele mai pure pentru o iubire eternă şi unică, apa albastră şi focul nuferilor.
În concluzie : Setea de albastru, de absolut, se desăvârșește prin galbenul luminii în creația eminesciană.
---
poezia ⏩ LACUL de M. Eminescu