II.
În liniștea ce mă cuprinde, un fosnet lin de pași de om ma face sa tresar. Privesc la chipul celor doi indrsagostiti si imi dau seama ca ei sint intuchiparea iubirii perfecte. Atit de simpli , atit de senini la fata , atit de absorbiti unul de altul.
Oare iubirea paminteasca e atit de perfecta ? Oare cum e sa fii iubit in taina si inabusit de priviri stinghere a ochilor ce-ti apartin numai tie ?
Totul e o feerie si ma simt exaltat numai la gindul ca sint martor al acestei iubiri patimase ...
---
poezia ⏩ LACUL de M. Eminescu