Tema
este construita dintr-un domeniu, o idee, o atitudine, un sentiment etc. în jurul carora se încheaga actiunea unei opere artistice.
Exemple: a iubirii, a naturii, a conditiei umane (viata, moartea, fericirea, suferinta,esecul existential), a destinului omului superior, a aspiratiei spre ideal, a creatiei sicreatorului, a jertfei creatoare, tema timpului, a vârstelor (copilaria, adolescenta etc.), araportului dintre om si Dumnezeu, a istoriei, a eroismului, a luptei (pentru libertate,pentru dreptate).
Motivul literar
Motivul literar este reprezentat de un obiect, un fenomen, un personaj, de o culoare, o cifră, etc, elemente care au rolul de a ilumina, de a face mai clară ideea centrală a operei sau de a evidenţia mesajul pe care artistul îl transmite direct sau indirect.
Exemple de Motive literare:
Obiecte:
motive acvatice (izvorul, lacul, marea, ploaia, lacrima; apa vie/apamoartaalbastra, crinul, trandafirul.; arborele sacru: teiul, salcâmul, bradul,gorunul.); motive terestre (codrul, gradina, muntele, dealul), motive astrale (steaua,luceafarul, luna, soarele, norul); motivul obiectelor fermecate (palosul fermecat, armuratatalui, oglinda, peria, basmaua.)obiecte simbolice ( cartea -simbol cultural, treapta-simbol ascensiv, oglinda-simbol al reflectarii în constiinta, cheia-accesul, calea,solutia, lacatul-interdictia, masca-aparenta, jocul, rolul,
plugul -munca, ochiul -cunoasterea prin contemplare, buzele -rostirea, cunoastere prin cuvânt, sarut, inima -iubirea).
Motive cromatice:
verdele-viata, tinerete; albul -puritate, ideal; negrul -simbol almortii.
Cifre:
zero (nimicul, golul, vidul, perfectiunea increatului), unu (cifra sacra-Divinitatea nepereche), doi (pereche, cuplul originar), zece (totalitate=fiinta + nefiinta:1+0), doisprezece
(ciclu temporal/anul cosmic), trei , sapte noua (cifre fatidice).
Sentimente:
dorul, suferinta, bucuria, comuniunea om-natura, aspiratia spre ideal,nostalgia absolutului, raul existential, spleen-ul, solitudinea, fascinatia mortii, uitareaprin somn/visare;
Actiuni/situatii arhetipale:
vânatoarea magica, transhumanta, calatoria initiatica,coborârea în infern, zborul, calcarea interdictiei, lumea ca teatru, viata ca vis.
Motivul ars poetica
Conceptul de artă poetică definește o operă literară în care autorul își prezintă în mod particularizat viziunea și atitudinea asupra menirii poetului și a creației sale. Arta poetică surprinde de asemenea sursele de inspirație ale poetului, temele, modalitățile de creație și de expresie, precum și rolul poetului și al creației.
Putem întâlni motivul artei poetice în opere precum:
# Ex libris de Tudor Arghezi;
# „Plumb” de George Bacovia;
# „Flori de mucigai” de Tudor Arghezi;
# „Cad lin litere” de Vasile Romanciuc;
# „Testament” de Tudor Arghezi;
# „Epigonii” de Mihai Eminescu.
Motivul fortuna labilis
Fortuna labilis (soarta schimbătoare), dintr-o expresie, a devenit, de-a lungul secolelor, un motiv literar de circulație universală, de la scriitorii antici la cei moderni. În forme mai mult sau mai puțin explicite, motivul literar fortuna labilis este prezent constant în literatură ori de câte ori se abordează tema destinului, a condiției existențiale, a timpului.
Putem întâlni motivul fortuna labilis în opere precum:
# „Viața lumii” de Miron Costin;
# Memento mori de Mihai Eminescu;
# „Dintre sute de catarge” de Mihai Eminescu.
Motivul trecerii ireversibile a timpului
Trecerea ireversibilă a timpul cuprinde toate efectele și influențele anilor asupra condiției omului, prin prisma obstacolelor vieții, în care ființa umană cunoaște frumosul, dragostea și alte aspirații vitale dezvoltării noastre.
# „Floare albastră” de Mihai Eminescu
# „Gorunul” de Lucian Blaga
# „Glossă” de Mihai Eminescu
# „Din valurile vremii” de Mihai Eminescu
Motivul creației (cosmogonic)
Motivul creației reflectă setul de credințe ce explică, într-o manieră legendară, imaginară și filosofică, apariția universului, a Pământului, a vieții și a ființei umane, ca rezultat al săvârșirii actului creator.
Putem întâlni motivul creației în opere precum:
# „Rugăciunea unui dac” de Mihai Eminescu;
# „Scrisoarea I” de Mihai Eminescu.
Motivul morții
Motivul morții creionează faptul că eul fiecăruia caută o evadare spre o altă lume, o lume veșnică fericită, care îi determină pe filosofi și pe scriitori să alerge de la vis la vremelnicia acestei vieți, de la viață la încercarea de a da un sens morții.
# „Rondelul rozelor ce mor” de Alexandru Macedonski
# „Nu am, moarte, cu tine nimic” de Grigore Vieru
# „Monosilab de toamnă” de George Bacovia
# Mortua est! de Mihai Eminescu
# „Luceafărul” de Mihai Eminescu
Motivul condiției omului de geniu
Motivul condiției omului de geniu sugerează un cod etic al acestuia, care, datorită autocunoașterii și experienței filosofice, trebuie să se izoleze departe de tumultul efemer al vieții oamenilor de rând și să atingă absolutul.
# Odă (în metru antic) de Mihai Eminescu
# „Noaptea de decemvrie” de Alexandru Macedonski
# „Luceafărul” de Mihai Eminescu
# „Scrisoarea I” de Mihai Eminescu
# „Floare albastră” de Mihai Eminescu
Alte Exemple de motive literare:
cartea cu jucării, jocul-competiţie şi joculcreaţie, 2 părinţi şi doi copii din cartea cu jucării, mărul creţesc (Prefaţă de T. Arghezi),
jocul – activitate esenţială a spiritului uman (Homo ludens de Johan Huizinga),
noaptea, luna şi soarele, privighetoarea şi ciocârlia, balul-carnaval, cavoul (Romeo şi Julieta de W. Shakespeare),
scrisoarea pierdută, Cetăţeanul Turmentat (O scrisoare pierdută de I.L.Caragiale),
Crăiasa Copilă, Neantul, Fantazia, Gmork, Oracolul din Sud, Poarta Oglinzilor, cartea pe care o citeşte Basthian, piesa de teatru, înălţarea zmeului (Poveste fără sfârşit de Michael Ende),
Paradisul pierdut, Adam şi Eva (Tablouri biblic de T. Arghezi),
mansarda, jurnalul, adolescentul miop, romanul lui G.Papini (Romanul adolescentului miop de M. Eliade),
baltagul (Baltagul de M. Sadoveanu),
lacul, teiul, luceafărul, visul, marea (Luceafărul de M. Eminescu), etc.
– Motivul stelelor: ,, La steaua care-a răsărit” La steaua de Mihai Eminescu
– Motivul acvaticului: ,, Răsare luna tremurând/ Și tremurând din apă” Luceafărul de Mihai Eminescu
– Motivul naturii: ,, În codri și pe dealuri” Luceafărul de Mihai Eminescu
-Motivul lunii: ,, după mersul albastru al lunii” Satul minunilor de Lucian Blaga
-Motivul frunzei: ,, pe frunze că sunt frunze” A cincea elegie de Nichita Stănescu
-Motivul pomului: ,, Copacii albi, copacii negri” Decor de George Bacovia
– Motivul iubirii: ,, O oră să fi fost amici;/ Să ne iubim cu dor;” Pe lângă plopii fără soț… de Mihai Eminescu
– Motivul condiției umane( viață-moarte): ,, și flori și ochi și buze și morminte” Eu nu strivesc corola de minuni a lumii de Lucian Blaga ,, Căci eu sunt vie, tu ești mort” Luceafărul de Mihai Eminescu
– Motivul omului superior: ,, Nemuritor și rece” Luceafărul de Mihai Eminescu
– Motivul zborului: ,, Pământule, dă-mi aripi” Vreau să joc de Lucian Blaga
-Motivul păsării: ,, o pasăre cu glas amar” Decor de George Bacovia
– Motivul drumului: ,, Pe-un drum ne duce” Dorul-dor de Lucian Blaga
– Motivul creației și al creatorului: ,, creată în ziua dintâi” Lumina de Lucian Blaga
– Motivul vârstelor( copilărie): ,, Când m-am născut, pe frunte eu” Mâinile mamei de Grigore Vieru
– Motivul adolescenței: ,, Vânt, nisip și optesprezece ani.” Adolescența de Adrian Păunescu
– Motivul istoriei: ,, A fost război.” Cămășile de Grigore Vieru
– Motivul orfic: ,, un cântec cântă-n mine” Liniște de Lucian Blaga
– Motivul jocului: ,,O, vreau să joc, cum niciodată n-am jucat” Vreau să joc de Lucian Blaga
– Motivul legăturii dintre generații: ,, Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte,” Testament de Tudor Arghezi
– Motivul prieteniei: ,, Un prieten, ia aminte,/ Nu se cumpără, nici vinde!” Prietenul de Grigore Vieru
-Motivul genezei: ,, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă” Scrisoarea I de Mihai Eminescu
– Motivul locului pustiu ,, La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă” Scrisoarea I de Mihai Eminescu
– Motivul tăcerii: ,, Atâta liniște-i în jur” Liniște de Lucian Blaga
– Motivul misterului: ,, Așa de tainic” Dorul de Lucian Blaga
– Motivul somnului: ,, Și când în pat se-ntinde drept/ Copila să se culce” Luceafăr de Mihai Eminescu
– Motivul singurătății: ,, Copacii albi, copacii negri/ Stau goi în parcul solitar” Decor de George Bacovia
– Motivul sacrului: ,, serafimi cu păr nins” Paradis în destrămare de Lucian Blaga
– Motivul luminii: ,, în valuri de lumină” Vreau să joc de Lucian Blaga
– Motivul femeii: ,, Femeie” Dorul de Lucian Blaga
– Motivul fântânii: ,, dar apa din fântâni” Paradis în destrămare de Lucian Blaga
– Motivul satului: ,, Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.” Sufletul satului de Lucian Blaga
– Motivul testamentului: ,, Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,/ Decât un nume adunat pe-o carte,” Testament de Tudor Arghezi
– Motivul cărții: ,, un nume adunat pe-o carte” Testament de Tudor Arghezi
– Motivul transhumanței: ,, Pe-un picior de rai,/ Pe-o gură de rai,” Miorița
– Motivul dragostei de neam: ,, Piatra asta e o pâine caldă.” Patria de Grigore Vieru
-Motivul metamorfozei: ,, Căci azi le semeni tuturor/ La umblet și la chip” Pe lângă plopii fără soț… de Mihai Eminescu
– Motivul ceasului: ,, Și ceasul lumii, cu noroase ace,” Colind de Arcadie Suceveanu
– Motivul cerului: ,, Dezastre mari de fulgi se-ntâmplă-n cer. ” Colind de Arcadie Suceveanu
– Motivul alfabetului: ,, Cine-i chior și cine are/ Ochiul lui între picioare?(A)” Alfabetul de Tudor Arghezi
– Motivul demiurgului: ,, Să nu se simtă Dumnezeu în mine” Vreau să joc de Lucian Blaga
-Motivul dorului: ,, Nesfârșit e dorul-dor.” Dorul-dor de Lucian Blaga
-Motivul trecerii ireversibile a timpului: ,, și clipele să-mi pară” Dorul de Lucian Blaga
– Motivul mamei ,, A mamei mână părintească,” Mâinile mamei de Grigore Vieru
– Motivul Marii treceri ,, Nu am, moarte, cu tine nimic,” Nu am, moarte, cu tine nimic de Grigore Vieru
– Motivul lumii ca teatru ,, Privitor ca la teatru” Glossă de Mihai Eminescu
– Motivul drumului ,, E-o cale atât de lungă,” La steaua de Mihai Eminescu
– Motivul tăcerii ,, Tu taci atunce/ Tot în limba ta.” În limba ta de Grigore Vieru