Slavici, MARA – Caracterizarea personajului Persida

Personaj principal, multidimensional, dinamic.

Modalitati de caracterizare:
- caracterizare directa: portretul facut de narator si de alte personaje, autocaracterizarea;
- caracterizare indirecta: prin propriile ganduri, simtiri si actiuni, prin comentariul naratorial; portret caracterologic; prin mediul in care traieste; prin monolog interior.
Putem citi Mara atat ca roman de familie cat si ca Bildungsroman. Pentru ambele feluri de lectura Persida e un personaj cheie". Fiind adeseori „purtatorul de cuvant" al naratorului, Persida poate fi considerata si un personaj-reflector.

Analizand romanul Mara, Nicolae Iorga scria ca titlul potrivit romanului ar fi fost Copiii Marei. Nicolae Manolescu considera ca titlul ales de Slavici se justifica pe deplin, căci Persida însăși nefiind decât o Mara juvenila..." Discutia isi are semnificatia ei. Fara a da dreptate unuia sau altuia dintre cei doi critici, trebuie sa observam ca, in roman, copiii Marei, Persida si Trica, nu sunt ceea ce, indeobste, poarta numele de personaje secundare.

Daca Mara e un personaj stabil, care nu se modifica de-a lungul romanului, ci doar reactioneaza fata de anumite evenimente, Persida e un personaj care evolueaza. Putem citi Mara atat ca roman de familie cat si ca Bildungsroman. Pentru ambele feluri de lectura Persida e un personaj „cheie". Ca roman de familie, Mara evidentiaza cateva relatii esentiale. Nu este dificil sa observam ca nucleul relatiilor familiale este fiica Marei. Operand o selectie, am putea observa ca in roman sunt narate legaturile dintre mama (Mara) si fiica (Persida), dintre sora (Persida) si frate (Trica), dintre sotie (Persida) si sot (Natl). Si, desigur, aceasta sfera de relatii poate fi completata, un segment aparte reprezentandu-l legatura dintre Persida si parintele ei spiritual, maica Aegidia.

Ca Bildungsroman, Mara urmareste evolutia Persidei si a lui Trica. Persida e educata de calugaritele catolice din Lipova, avand-o ca parinte spiritual, scriam, pe maica Aegidia. Alegerea unei manastiri catolice ca loc de educatie pentru Persida nu e intamplatoare, ci contribuie la acutizarea tensiunii romanesti. Spatiu al desavarsirii morale, al meditatiei, al credintei pure in Dumnezeu, manastirea din Lipova va fi cadrul in care personalitatea Persidei se va forma.

---

Alta varianta:

Persida
- personaj de roman traditional, realist, obiectiv -
- personaj realist -


Persida este fiica Marei, sora lui Trica, sotia lui Natl si nora macelarului Hubar, dar si una dintre cele mai reusite, mai stralucitoare figuri feminine din literatura romana. Persida este ilustrata de Slavici in evolutia sa de la copilarie la maturitate, ceea ce face ca aceasta opera sa fie si un bildungsroman.
    Persida ilustreaza in roman ideea ca omul poate izbandi in viata numai prin voitita, luciditate si dragoste, prin stapanirea de sine care sunt principalele arme ale eroinei cu un destin zbuciumat.
In conturarea acestui personaj, Slavici se dovedeste a fi un fin psiholog si un rafinat observator al sufletului feminin.
Fire sincera si voluntara, delicata si pura, Persida invinge loviturile sortii cu multa cutezanta, dar si cu o calma resemnare.
   
Portretul fizic, realizat direct de catre narator, sugereaza trasaturile morale, avand efecte surprinzatoare asupra celor din jur: "Inalta, lata-n umeri, plina, rotunda si cu toate acestea subtirica  s-o frangi din mijloc; iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba, de o albeata prin care numai din cand in cand strabate, abia vazut, un fel de rumeneala". Din descrierea detaliata a naratorului reies, indirect, forta si gingasia, puritatea si vointa, care constituie principalele sale trasaturi constitutive ale unui caracter puteniic. Dupa intalnirea Persidei cu Nafl, naratorul omniscient remarca, in mod direct, impresia puternica pe care o produce asupra flacaului: "era chiar mai tanara, mai frumoasa si mai plina de farmec decat cum Natl era-n stare sa si-o inchipuiasca".
    Alte insusiri reies din atitudinea si opiniile celorlalte personaje. Astfel, asupra lui Natl, infatisarea plina de farmec a Persidei revarsa "o vapaie misruitoare", iar flacaul ramane "cu privirea pierduta", cu barba tremuranda. Hubaroaia este incantata de fata "atat de frageda, atat de frumoasa", dar o compatimeste ca are ca mama pe Mara, "precupeata si podarita", insa Trica "era mandru de sora-sa".
Persida traieste o iubire pasionanta, o emotie puternica, naratorul omniscient sondand sufletul omenesc cu o neobisnuita forta de sugestie a cuvantului si o emotionanta maiestrie artistica, incat Pompiliu Marcea nota impresionat: "Dragostea Persidei este de un dramatism rascolitor.         Nimeni pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atata adancime si vigoare realista, cu atata poezie". Tatonarile si grija ei pentru tanarul neamt, de care o desparteau religia, pozitia sociala si etnia, constituie argumentul eel mai convingator privind iubirea patimasa a Persidei, sentimentul fiind si cauza incalcarii tuturor restrictiilor sociale si etice: casatoria secreta, fuga cu Natl la Viena si casnicia nefericita. Pasiunea statomica pentru barbatul ei este insotita de sinceritate si delicatete sufleteasca, ea fiind deznadajduita ca "l-am scos eu pe el din minti" si isi roaga mama sa nu-l blesteme pe Natl, deoarece "eu sunt de vina!". Mara considers ca fata are dreptate, deoarece "cum sa nu-l scoata din minti cand era atat de frumoasa, atat de desteapta si atat de cuminte?".
    Casnicia ei parcurge man dificultati, Natl "statea cu prietenii si toata osteneala, toata grija, ramanea in sarcina ei", iar tanara sotie, cuprinsa de amaraciune si deprimare, se autocaracterizeaza. "Daca s-ar fi vazut ea insasi pe sine cu ochii ei de odinioara, ar fi   ramas cuprinsa de spaima si ar fi strigat: «Ah! tare am cazut, Doamne!»". Tenace, Persida isi salveaza casatoria prin ratiune si inteligenta, prin puterea dragostei si prin stapanirea de sine, prin bunatate si blandete, deteminandu-si sotul sa-i ceara iertare, iar familia sa iasa mai intarita din aceste incercari. Nu numai Natl se simte umilit de forta morala a Persidei, ci si socrul sau este coplesit de remuscari : "Iarta, fata noastra, toate supararile pe care ti le-am facut si fii incredintata despre iubirea noastra parinteasca".
    Ca si Mara, Persida este o personalitate puternica, avand un acut simt al realului, in care domina principalele sale calitati: devotamentul, chibzuinta si vointa puternica, datorita carora izbuteste sa invinga toate piedicile vietii. Nicolae Manolescu apreciaza ca Persida "nu este decat o Mara juvenila, pe cale de a lua cu varsta, obiceiurile si infatisarea mamei sale".
Persida este unul dintre cele mai stralucitoare personaje feminine din literatura romana, inscriindu-se in aceeasi tipologie cu Sasa Comanesteanu si cu Tincuta, din proza lui Duiliu Zamfirescu sau cu Doamna T. din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu si cu Otilia din romanul lui George Calinescu.
   
Celelalte personaje, Natl, Hubar, Bocioaca, Trica, Bandi, preotul Codreanu sunt firav conturati. Numai Trica este un erou mai prezent in roman, remarcandu-se prin faptele sale si integritatea morala. Personajele episodice se raporteaza, intr-un fel sau altul, la destinul Persidei, evidentiind nobletea sufleteasca si forta morala a personajului.
    Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in toate laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului, scriitorul construieste imagini sugestive privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face legea pe care individul e tinut sa o respecte", afirma Nicolae Manolescu.