„Suflete tari'', de Camil Petrescu, se incadreaza in specie prin structura specifica GENULUI DRAMATIC si prin conflictul dintre idealul iubirii absolute si realitate.
In intentia autorului, lucrarea reprezinta o replica la romanul „Rosu si negru' de Stendhal, dar cu o modificare esentiala: in locul tacticii pe care Julien Sorel o utilizeaza luni intregi, pentru a o cuceri pe domnisoara de la Mole, eroul lui Camil Petrescu, izbuteste in numai 40 de minute, sa castige iubirea inaccesibilei Ioana Boiu.
Deosebiti total sunt si protagonistii celor doua opere: „ doream sa creez () un erou cu totul opus celui din roman, nu un ambitios rece si calculat, caci nu ma interesa in primul rand un «caracter», ci dimpotriva un chinuit al revelatiilor in constiinta' (Camil Petrescu).
Definitie: Drama este o specie a GENULUI DRAMATIC, in versuri sau in proza, caracterizata prin ilustrarea vietii reale intr-un conflict complex si puternic al personajelor individualizate sau tipice, cu intamplari si situatii tragice, in care eroii au un destin nefericit. Drama are o mare varietate tematica: sociala, istorica, mitologica, psihologica. Limbajul solemn alterneaza cu cel familiar, fiind deseori presarat cu elemente comice. Camil Petrescu este un autor analitic atat in roman, cat si in teatru, construind personaje framantate de idealuri ce raman la stadiul de teorie, traind in lumea ideilor pure, imposibil de aplicat in realitatea concreta. Conceptia lui Camil Petrescu despre drama umana evidentiaza ideea ca "o drama nu poate fi intemeiata pe indivizi de serie, ci axata pe personalitati puternice, a caror vedere imbratiseaza zone pline de contraziceri", ca personajele nu sunt caractere, ci cazuri de constiinta, personalitati plenare, singurele care pot trai existenta ca paradox: "Cata constiinta atata pasiune, deci atata drama". in piesa "Suflete tari", Camil Petrescu preia din romanul "Rosu si negru" de Stendhal acele episoade care sunt esentiale pentru desfasurarea conflictului, diferenta constand in alegerea unui plan dilematic de manifestare a acestuia in constiinta personajelor. Dramaturgul insusi marturiseste atractia deosebita pe care o are pentru autorul francez: "Eram inca de ani de zile, si am ramas, un pretuitor statornic al lui Stendhal, dar mi s-a parut ca laborioasa tactica a lui Julien Sorel, ca sa seduca pe d-ra de la Male, ar putea fi tematic inlocuita cu o irumpere psihica atat de clocotitoare, atat de neprevazuta, incat sa izbandeasca, in 40 de minute, acolo unde eroul stendhalian avusese nevoie de luni (si poate anI) de manevre calculate si dibuiri de tot soiul". (Camil Petrescu - "Addenda la Falsul tratat").
Drama "Suflete tari" de Camil Petrescu a avut premiera in anul 1922, dar a fost publicata abia in 1925.
Tema o constituie drama de constiinta a personajului principal, izvorata dintr-un conflict complex si puternic in planul ideilor absolute, pe care, dintr-un orgoliu nemasurat, eroul se incapataneaza sa le aplice in realitatea concreta cu care sunt incompatibile. Destinul nefericit al personajului este determinat de luciditatea prin care-si asuma esecurile, de opacitatea fata de orice solutie reala, de refuzul de a abandona lumea ideilor pure, de obstinatia de a aplica in societatea concreta iubirea absoluta, ce se dovedeste imposibila la nivelul unor clase sociale antagonice.
Semnificatia titlului
Titlul "Suflete tari" situeaza conflictul dramei lui Camil Petrescu la nivelul constiintei personajelor, care nu sunt caractere cu trasaturi morale traditionale, ci personalitati puternice, adevarate "suflete tari", pentru care optiunile sunt irevocabile. Ioana Boiu si Andrei Pietraru apartin unor clase sociale diferite, antagonice, fiecare dintre eroi fiind dominat de conceptii inflexibile. Ioana, tributara prejudecatilor de casta, mandra, inaccesibila, de o distinctie strivitoare, "dispretuieste bucuriile de pret marunt ale celor din jurul ei". in opozitie, Andrei Pietraru, total lipsit de prejudecati, este insetat de o "dragoste in stare pura", absoluta, dominat de un orgoliu exagerat (hybris - n.n.), care-1 conduce spre eroarea ca poate trece peste barierele sociale si poate sa-si recapete demnitatea umana, de care fusese frustrat in viata din cauza conditiilor sale sociale umile. in fond, el n-o iubea pe Ioana, ci se iubea pe sine. Asadar, cele doua "suflete tari" care compun un cuplu antitetic pot comunica pasional numai in faza iubirii tainuite, cand interpreteaza deja alte roluri, purtand fiecare o masca: "De o saptamana, viata mea nu e decat o prefacatorie dezgustatoare", marturiseste Ioana. "Suflete tari" sunt si boierul aristocrat Matei Boiu Dorcani si taranul Culai Darie, eroi rigizi, incapabili de a avea dileme, convinsi ca cele doua clase sociale nu se pot intersecta fara consecinte fatale.
Continutul si personajele dramei ar putea fi analizate pornind tot de la cele doua metafore specifice autorului: a jocului ielelor si a patului procustian. Cea dintai apare chiar in prologul lucrarii, dupa indicatiile de regie care descriu cadrul actiunii.
In biblioteca vechii case a boierului Matei Boiu-Dorcani, tanarul Andrei Pietraru sta pe un scaun, examinand un revolver. La un moment dat, tanarul bibliotecar are viziunea unor figuri fantomatice, care se incheaga din vazduh, parca intr-o hora de iele. Din „discutia' acestor intrupari eterate reiese dragostea pe care Ioana Boiu (fiica boierului) i-ar purta-o lui Andrei, aceas ta fiind absolutul intrezarit de tanar si pe care el il cauta ca un lunatic.
Sub semnul acestui prolog sta intreaga actiune a dramei, plasata in Bucuresti, in anii 1913-1914; cadrul desfasurarii intamplarilor este casa lui Matei Boiu-Dorcani, „cladire veche, cu ziduri groase ca de cetate, in stilul Universitatii vechi'.
In acest interior aflat in afara timpului curgator, personajele traiesc intr-un plan ideal, urmarind, fiecare, o himera, de parca ar fi vazut „jocul ielelor'; pedepsit sa ramana fixat intr-o idee si traind dureroase revelatii, fiecare dintre eroi devine un „suflet tare' capabil sa treaca peste orice obstacol pentru a si-o realiza.
Cel dintai „suflet tare' este Andrei Pietraru. Intelectual cu mari perspective in lumea universitara, acesta rupe logodna cu nepoata lui Sinesti, de dragul iubirii absolute pentru inaccesibila Ioana Boiu. Atras in apele statute ale timpului din casa mosierului, Andrei Pietraru este, de sase ani, bibliotecar-secretar al batranului, renuntand la cariera si la viata personala si urmarindu-si ca un halucinat idealul.
Intr-o zi, un fost coleg de scoala (Culai) il viziteaza, aducand, in timpul stagnant al casei boierului, parfumul tare al realitatii.
Incercarea lui de a-I readuce pe Andrei Pietraru la viata ne-mistificata, se loveste de incrancenarea cu care tanarul isi apara himera: „E si asta o boala ca celelalte. Unii mor de cancer, altii de tuberculoza (Surazand, cu un calm groaznic:) Eu voi muri pentru ca am avut nenorocirea s-o cunosc pe domnisoara Ioana Boiu.'
PARTICULARITATILE DE CONSTRUCȚIE A PERSONAJULUI PRINCIPAL DINTR-O DRAMA STUDIATĂ
Context
Reprezentata pe scena Teatrului National din Bucuresti in 1922 si publicata in 1925, “Suflete tari” este o drama a autoiluzionarii, tema centrala in teatrul lui Camil Petrescu. Este o drama a iubirii absolute, scrisa ca replica la romanul lui Stendhal “Rosu si Negru”.
In drama de idei, Camil Petrescu creeaza un nou tip de personaj dramatic “capabil de crize de constiinta, de ordin cognitiv, nu moral, in esenta.” ( Addenda in Falsul tratat)
1. Ilustrarea a patru elemente de structura si de compozitie ale dramei, semnificative pentru realizarea personajului ( de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, registre stilistice, limbajul personajelor, notatiile autorului etc.)
Titlul ilustreaza caracterele puternice ale celor doua personaje principale ale piesei, Andrei Pietraru si Ioama Boiu, marcand in acelasi timp o confruntare a orgoliilor.
Drama de constiinta a lui Andrei Pietrau provine din conflictul dintre idealul sau de iubire si concretul existentei. Astfel, el o iubeste, fara speranta de sase ani pe Ioana Boiu, ratand o stralucita cariera universitara de istoric, o casatorie avantajoasa si ramanand in tot acest timp ca bibliotecar-arhivar in casa boierului Matei Boiu-Dorcani, tatal Ioanei, pentru a fi mai aproape de femeia iubita.
Pe langa conflictul interior, exista mai multe conflicte exterioare. Cel mai important este intre protagonisti si este marcat de o dubla natura: sociala si psihologica. Pe de o parte, Andrei Pietraru are de infruntat mentalitatile de clasa, deoarece Ioana il considera “un biet ratat”, un serv, iar pentru tatal acesteia, casatoria celor doi ar reprezenta o incalcare a traditiei, un atac la memoria inaintasilor nobili care nu si-au amestecat sangele decat cu semeni apartindand aceleiasi caste, un atentat la istorie. Pe de alta parte, conflictul psihologic consta in infruntarea orgoliilor celor doua personaje, din care Pietraru nu vrea sa iasa invins, dupa cum marturiseste: “ Imi dau seama de un singur lucru. Ca e aici o lupta pe viata si pe moarte si ca ar fi o farsa neagra de cioclu sa fiu el cel invins”.
2. Precizarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales
Andrei Pietraru este tipul intelectualului stapanit de o mare neliniste existentiala. El este “un tanar cam de treizeci de ani”, bibliotecar in casa lui Matei Boiu-Dorcan. Tanarul renuntase la o logodna avantajoasa cu fiica unui profesor universitar si isi abandonase studiile pentru a fi in preajma Ioanei Boiu. Prietenul sau, Culai, incearca sa-l readuca la realitate, propunandu-i sa se intoarca impreuna in locurile natale. Mai mult decat atat, Culai ii demomnstreaza ca Ioana nu-l considera decat un simplu servitor , pe care nu merita sa-l ia in seama.
3. Ilustrarea unei trasaturi a personajului ales prin doua scene/citate/ secvente comentate
Andrei Pietraru, personajul principal al dramei, este caracterizat in mod direct in amplele didascalii, ce-i reflecta framantarile interioare: „Andrei, eroul a celor ce se vor intampla, e un tanar ca de treizeci de ani, ianlt si delicat fara sa fie slab. Par castaniu, fata palida si ochii verzi-albastri, foarte puternici, patrunzatori. Are figura obosita de om mistuit de o framantata viata interioara.”
Tehnica moderna a relativizarii perspectivelor ( pluriperspectivismul), a oglinzilor paralele este utilizata in caracterizarea directa. Astfel, Pietraru se reflecta in mod diferit in constiinta fiecaruia dintre personajele piesei. Pentru Ioana, el este „suflet de sluga”, „un serv”, cu toate ca sunt momente in care il considera „un om cu insusiri remarcabile”. Pentru Matei Boiu-Dorcani, Pietraru reprezenta la inceput un om devotat, de incredere, pentru ca mai apoi, cand afla ca o iubeste pe fiica lui, sa-l desconsidere si sa-l numeasca „un ticalos”, „vanator de zestre”. Culai, prietenul protagonistului il numeste „ zanatec”, „stupid”, „nebun”, fiindca a ratat o existenta de geniu, un viitor promitatot, din cauza pasiunii absurde pentru Ioana Boiu. Insa Maria Sinesti, o ruda apropiata a Ioanei, intuieste adevarata dimensiune a personalitatii lui Andrei si ii marturiseste acest lucru fetei: „ E poate prea delicat si de aceea e timid”.
Autocaracterizarea scoate la iveala componenta exceptionala a personalitatii eroului. De aceea, atunci cand Matei Boiu ii adreseaza grave injurii, Pietraru riposteaza referitor la Ioana : „ a inteles ca sunt un suflet deosebit”. Cu alta ocazie Andrei afirma despre sine ca este „ un print al sacrificiului si devotamentului
Caracterizarea indirecta, care se desprinde din fapte, vorbe, gesturi si relatia cu celelalte personaje, evidentiaza trasaturi esentiale ale eroului. Pietraru se retrage din realitatea pe care o dispretuieste si se refugiaza intr-un sentiment de adoratie fata de o femeie pe care o considera inaccesibila. De asemenea, o replica a Elenei, femeia care-l iubeste fara speranta, ilustreaza detasarea lui Andrei fata de realitatea incojuratoare: „el toate le intelege atlfel, parca n-ar fi pe pamant”.
Orgolios, ca majoritatea personajelor masculine camilpetresciene, Pietraru traieste, prin iubirea pentru Ioana Boiu, nostalgia absolutului. Asa cum intuieste prietenul sau, Culai, Andrei iubeste, de fapt, ceea ce reprezinta Ioana Boiu: „O iubesti pentru ca e descendenta unei familii stravechi, o iubesti pentru bogatia ei. Da, asta-i. E ceva in tine, nemasuratul tau orgoliu, care ar fi iubit-o si fara s-o fi vazut vreodata..”
Ezitant cand trebuie sa-si marturiseasca in fata lui Matei Boiu-Dorcan sentimentele pentru Ioana, devine mai apoi curajos si infrunta darz prejudecatile aristocratului.
Sensibil, atunci cand afla ca Elena l-a iubit in taina in toata perioada cat au locuit in casa lui Matei, Andrei o saruta cu tandrete si inocenta, inainte ca aceasta sa plece la Dorcani impreuna cu tatal Ioanei. Dovedeste astfel intelegere si compasiune fata de sentimentele Elenei.
Incercarea de sinucidere din final, pe langa faptul ca inseamna desprindere de lumea iluziei in care traise pana atunci, iar replica lui Culai adresata Ioanei este definitorie in acest sens: „Andrei al d-voastra a murit”, echivaleaza cu o dovada uprema a recuperarii onoarei pierdute.
4. Sustinerea unei opinii despre modul in care se reflecta o idee sau tema dramei pentru care ai optat in constructia personajului
Asa cum afirma Nicolae Manolescu, dorinta personajelor camilpetresciene „nu este de a fi, ci de a parea” si ca ele „cred mai curand in salvarea aparentelor decat in adevar”. Astfel, incercarea de sinucidere a lui Andrei reprezinta mai degraba dorinta tanarului de a-si restabili imaginea de om onorabil, de a demonstra nobilitatea caracterului sau, decat o dovada de iubire fata de Ioana. Tanarul nu o iubeste propriu-zis, ci „isi iubeste propria pasiune” (Alexandru Paleologu)
Concluzie
Prin urmare, Andrei Pietraru este un om ambitios, un tanar, care prin perseverenta, reuseste sa cucereasca inima femeii iubite, dar orgoliul si o neintelegere oarecare il fac sa realizeze ca iubirea reprezinta doar o iluzie.