Delavrancea - APUS DE SOARE - Caracterizarea lui Ștefan cel Mare

In figura lui Stefan cel Mare, Delavrancea a proiectat idealul de libertate al poporului sau. Nazuinta romantica de a polariza intreaga atentie asupra unui erou exceptional, explica de ce toate celelalte personaje ale dramei sunt, cu mici exceptii, simple elemente de decor, constituind fundalul pe care sa se proiecteze profilul impunator al lui Stefan.

Personajul se construieste prin tehnica basoreliefului, fiind caracterizat prin propriile actiuni, fapte si vorbe, dar si prin vorbele celorlalte personaje. Romanticul Delavrancea a stiut sa zugraveasca in persoana lui Stefan, cu egala forta, pe batran si pe voievod, pe om si pe supraom. Inca din primul act, inainte ca voievodul sa fie adus in scena, portretul sau este evocat de femeile de la Curte in termenii unor dimensiuni baladesti, nu departe de limita fabulosului. Irina il numeste "sfantul" si Neaga spune ca atunci "cand s-a nascut l-a scaldat in sange de serpoaica". Irina adauga, misterios: "Si de vulturi/Sa se strecoare si sa se inalte".

Clucerul Moghila intregeste atmosfera evocand faptele de arme ale domnitorului cu nimic mai prejos decat victoriile eroilor folclorici in lupta cu intruchiparile raului: "Prinsi din toate partile, dusmanii azvarlira armele jos. Si puse sange pana la turloaiele cailor. Strasnic racnea leul Moldovei, ca vuia valea si codrii." Aparitia lui Stefan este astfel atent regizata. Voievodul apare insotit de Doamna Maria, a carei replica povesteste intr-o inlantuire metaforica faptele viitoare: "Stapanul meu, toamna a sosit, soarele apune trist in urma lui, o balta de sange. Vremea o sa strice... Ploi subtiri care patrund... frig... viscol. Ramai, sfantul meu stapan." Omul Stefan, batran si bolnav, simte nevoia sa se sprijine pe Doamna Maria, simte nevoia cuvantului cald al Oanei. Dar voievodul Stefan isi pastreza intacta maretia. El curma atmosfera apasatoare spunandu-le celor din jur sa-si ridice capetele pentru ca "mie nu-mi plac oamenii smeriti" si asigurandu-i ca, orice s-ar intampla, el va ramane una cu tara: "Mi-e mila de voi si de Moldova. Dar una fara alta, nu..., nu-mi sta in putinta. Nu e domn cel care desparte ce e al lui de ce e al tarii." Simtindu-si sfarsitul aproape, Stefan are o anume febrilitate, cenzurata de o lucida constiinta patriotica, in tot ceea ce intreprinde. Aduna date si da "o raita pana la Haliciu", hotarat a-si incheia socotelile cu vecinii si a lasa tara asezata temeinic in granitele sale de drept. Solemn si demn, el isi mai afirma o data autoritatea voievodala: "Stefan n-a murit inca...".

In urma unui accident, rana de la picior i se inrautateste, omul Stefan stie ca are zilele numarate, ceea ce sporeste grijile domnitorului Stefan care vrea sa puna capat uneltirilor celor trei boieri si sa-l inscauneze pe Bogdan.Preocupat de echilibrul tarii, el enunta acum unul dintre principiile politice esentiale ale domniei sale: "Da, pace de jur imprejurul tarii, ca si inlauntrul ei".Semetia voievodala nu-l paraseste nicio clipa si gaseste mereu resurse psihice pentru a o afirma: "Mie nu-mi plac oamenii care se uita in jos. Fruntile sus... ca sus e luna, stelele, soarele si cerul... de sus vine harul, de sus cearta... si sus e mantuirea si iertarea pacatelor noastre." Exista in patetismul acestei replici si ecouri ale intelepciunii populare, conform careia deasupra fiecarui om exista o judecata a unei autoritati supreme.

De asemenea, replica devine ecoul constiintei curate a domnitorului, care nu poate sa se teama de nimic. Abilitatea de om politic transpare in sfatul pe care i-l da lui Bogdan: "Razboi si dreptate... Razboi impotriva oricarui dusman si dreptate fata de oricine..., de neamurile tale..., de tine chiar...". Este aici un mesaj al verticalitatii morale care l-a calauzit pe voievod si pe care vrea sa-l transmita urmasilor, pentru ca, in conceptia lui Stefan, domnitorul ramane legat de tara sa si dupa moarte: "Patruzeci si sapte de ani am dus tara cu noroc...Am s-o duc si cand voi muri, dupa ce vor pecetlui piatra pe deasupra mea." Stefan nu da ragaz locuitorilor necredinciosi sa intreprinda ceva. Aduna degraba Sfatul tarii si, in prezenta tuturor, pune mantia voievodala pe umerii lui Bogdan.

Intr-un emotional si patetic discurs, el infatiseaza celor prezenti programul politic al intregii sale domnii, crezul sau despre conducatorul de popoare, care trebuie sa devina una cu tara, uitandu-se pe sine pentru binele celor condusi: "Eu am fost biruit la Razboieni si la Chilia, Modova a biruit pretitindeni! Am fost norocul, am fost taria!" "Ca vru ea ca numele ei sa-l stie si sa-l citeasca cu totii, si numele ei trecu granita de la Caffa pana la Roma!" "Tineti minte cuvintele lui Stefan, care v-a fost baci pana la batranete... ca Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea, si nu e a voastra, ci a urmasilor nostri si a urmasilor nostri in veacul vecilor...". Ca om Stefan nu e lipsit de obisnuitele pacate, "intr-un mod fatal, legate de o mana de pamant", cum zicea Eminescu.
Are copii nelegitimi, pe Oana si pe Rares. Pentru a nu-si stirbi autoritatea, Stefan cel Mare nu loe poate spune pe fata cine sunt de fapt, dar, abil, pe Rares il trimite la Harlau sa-i spuna mama sa adevarul, iar Oanei ii insceneaza ca, fiind bolnav, aiureaza si-i dezvaluie astfel taina. Tot ca om, trece prin torturi crncene atunci cand i se arde rana. Impresionanta este vointa domnitorului care, spre a nu-si pierde aureola de supraom, cere sa nu fie imobilizat in vederea acestei teribile operatii, in timpul careia, spunand rugaciunea, ca inaintea unei batalii, converteste, in final, strigatul de durere intr-o relatare de razboi. Din punct de vedere al mijloacelor de expresie, "Apus de soare" este o capodopera oratorica, intrunind intr-o forma unica, multa observatie umana si poezie.

Teatralitatea, retorismul, grandoarea si solemnitatea se potrivesc personajului, care vorbeste ca un poet profet, cu exclamatii de lirism sublim si in metafore grandioase. De remarcat si faptul ca discursurile voievodului sunt contrapunctate de o dezlantuire a stihiilor cand, in anumite puncte de varf sau de coborare ale perioadelor oratorice, afara fulgera, ploua torential, bubuie, un trasnet formidabil acoperind pentru o clipa totul. Lipsesc regionalismele moldovene, graiul muntenesc fiind mult mai potrivit stilului oratoric.

Culoarea istorica se realizeaza nu cu mijloace lingvistice, ci prin atmosfera arhaizata, sugerata de anumite credinte mistice, practici magice, superstitii.