Delavrancea - APUS DE SOARE - Comentariu

Activitatea literara a lui Delavrancea se desfasoara in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea si primele doua decenii ale secolului al XX-lea. A debutat cu volumul de nuvele Sultanica in 1885. I-au urmat alte volume de nuvele Trubadurul (1887), Parazitii (1893), Intre vis si viata (1893), Hagi Tudose - Tipuri si moravuri (1903).

Din 1909 s-a impus ca dramaturg mai ales prin trilogia Moldovei: Apus de soare (1909), Viforul (1910), Luceafarul (1910).

Tema:
Drama Apus de soare are ca temă lupta pentru apărarea fiinţei naţionale şi pentru afirmarea conştiinţei naţionale. Ideea este că lupta pentru apărarea ţării se duce cu sacrificii şi creează eroi.

Subiectul:
Intr-adevar, asa cum arata si titlul, drama lui Delavrancea este pictura in "afrresco" a sfarsitului domniei marelui domnitor Stefan cel Mare, vazut ca un crepuscul grandios. Piesa in ce are mai durabil, e un tablou semanand prin vigoarea desenului cu operele maiestuoase in simplitatea liniilor si naivitatea conceptiei ale pictorilor din epoca Renasterii.


Metafora este preluată din poezia populară Ştefan, Ştefan, domn cel Mare şi exprimă sistemul social heliocentric. Domnul este centrul universului social; în jurul său sunt familia, curtea, cetatea, Moldova, în cercuri concentrice. Metafora care sintetizează domnia lui Ştefan cel Mare şi Sfânt o găsim în actul I, în cuvintele doamnei Maria: „Stăpânul meu, toamna a sosit, soarele apune trist şi-n urma lui o baltă de sânge“. Ca să poată apăra Moldova, Ştefan s-a bătut aproape o jumătate de secol cu ungurii, polonii, turcii, tătarii. El este nevoit şi acum, la bătrâneţe, să se bată, fiindcă regele Poloniei nu mai recunoaşte faptul că a cedat lui Ştefan Pocuţia, o provincie situată la nord de Bucovina, ca garanţie pentru tratatul de pace, încheiat în urma înfrângerii de la Codrii Cosminului.

Moghilă povesteşte, în actul al II-lea, doamnei Maria, felul în care s-au desfăşurat ostilităţile. Ştefan şi-a ascuns grosul armatei într-o pădure, sub comanda lui Bogdan, şi a lăsat pe Luca Arbore în faţă cu o mie de ostaşi. Polonii îl atacă pe Luca Arbore; acesta se preface că fuge, dar i-a răsfirat în faţa lui Bogdan, care i-a lovit din plin. Ştefan i-a înconjurat şi bătălia s-a transformat într-un măcel al polonilor. Ştefan, la întoarcere, este lovit la un picior. Rana nu i se închide şi sunt chemaţi trei doctori ca să-i ardă cangrena: Şmil, Cesena şi Klingensporn. Profitând de situaţie, o serie de boieri ca paharnicul Ulea, Drăgan şi Stavăr complotează să-i influenţeze pe boieri să-l aleagă domn pe Ştefăniţă. Ştefan află de complot de la Oana şi hotărăşte să fie ales domn Bogdan, fiul său, încă în timpul vieţii lui, pentru a împiedica luptele ce s-ar fi declanşat pentru tron după moartea sa. El rosteşte un discurs patriotic în faţa Sfatului ţării, în care ideea principală este păstrarea ţării pentru generaţiile viitoare: „Moldova n-a fost a strămoşilor nici, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor urmaşilor voştri şi-a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor“. El îi pune mantia de domn lui Bogdan şi coroana. Apoi se încredinţează doctorilor, spre a i se arde rana.

Fiind imobilizat, cei trei boieri Ulea, Stavăr şi Drăgan pun la cale să fie ales domn Ştefăniţă, nepotul lui Ştefan. Acesta fiind un copil, s-ar fi creat o locotenenţă domnească, alcătuită din boieri. Puterea ar fi trecut din mâna domnului în mâna boierilor. Este lupta pentru putere. Ştefan aude strigătele lor din sala tronului şi, deşi ştie că orice mişcare îi este fatală, ia sabia, pătrunde în sala tronului, unde îl ucide pe paharnicul Ulea. Se întoarce şi moare în braţele doamnei Maria şi ale fiului său Bogdan, rostind cuvântul Moldova.

b) Imaginea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt se construieşte treptat, de-a lungul dramei, dar există şi o imagine, pe care cititorul o are din cronica lui Grigore Ureche, din poemul Dumbrava Roşie de Vasile Alecsandri, din romanul Fraţii Jderi de Mihail Sadoveanu.

Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost unul din marii principi europeni, care a oprit forţele asiatice, reprezentate de turci şi tătari, să distrugă Europa. El caută să realizeze o coaliţie antiotomană, dar nu a fost sprijinit. În timpul vieţii sale, se petrece marea tragedie a căderii Constantinopolului, fără ca principii europeni să se unească împotriva duşmanului comun. Căsătoria sa cu Maria de Mangop era o recunoaştere a faptului că, dacă ar fi eliberat Constantinopolul, ar fi avut dreptul la coroana Paleologilor.

Ştefan a fost un diplomat, a fost un bun strateg, a fost un mare domn patriot. El a trăit răspunderile conştiinţei istorice şi a căutat să asigure independenţa şi unitatea ţării după moartea sa. Dacă ar fi devenit domn Ştefăniţă, boierii s-ar fi luptat pentru putere, ar fi distrus aşezările răzeşilor, care apărau hotarele ţării, şi Moldova ar fi căzut în mâinile duşmanilor ei.

Pedepsirea paharnicului Ulea era o consecinţă a jurământului, pe care acesta îl prestase în faţa domnului Ştefan şi-l călcase. Domnul Ştefan a fost un bun organizator. El a construit un sistem de cetăţi, care să apere hotarele de năvălitori, dar şi un sistem de colonii răzeşeşti, ca să dea luptători. El contrabalansează puterea boierilor cu această armată de răzeşi, care făceau un scut viu în jurul ţării. Fiind evlavios, Ştefan cel Mare şi Sfânt a fost un mare ctitor şi a zidit multe biserici, mănăstiri, ca să întărească viaţa spirituală ortodoxă. În timpul său, se creează stilul moldovenesc, apar primele cronici; este un exponent al renaşterii. Ştefan a fost un domn al legii, fiindcă dă un cod de legi, organizează paza drumurilor, încheie înţelegeri cu negustori străini, aduce meşteri ca să creeze ateliere.

Dar Ştefan cel Mare a fost şi un pater familiae, fiindcă pentru el Moldova este o familie. Le poartă tuturor de grijă şi-i ocroteşte. De aceea pune soarta ţării mai presus de viaţa sa şi-l pedepseşte pe paharnicul Ulea. Fiind drept, el nu s-a temut să-l facă paharnic, deşi, când i-a judecat pricina cu moşia, ce-o luase de la răzeşi, le-a dat acestora partea lor.

Ştefan este o imagine a poporului român, silit să se bată, timp de două milenii, pentru supravieţuire, cu o mulţime de valuri de tătari, turci, poloni, unguri, austrieci şi alte neamuri.