Gustar - August

Luna august, denumită popular și ”gustar” reprezintă ultima lună a verii. În această perioadă se coc, se mănâncă și se gustă cele mai multe fructe și legume ale anului, de unde și denumirea populară.

Pe lângă multitudinea și diversitatea de legume și fructe, august (gustar) este de asemenea o lună ce abundă în tradiții, obiceiuri și superstiții, datorate în mare parte sărbătorilor din această perioadă.

Cele mai importante sărbători ale lunii august, sunt:

  • Macaveii, Scoaterea Sfintei Cruci pe data de 1 august;
  • Schimbarea la Față pe data de 6 august;
  • Sfânta Maria Mare sau Adormirea Maicii Domnului pe data de 15 august;
  • Vartolomeii, Sfantul Apostol  Bartolomeu, pe data de 25 august;
  • Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul pe data de 29 august.

În rit vechi aceste sărbători sunt marcate, de obicei (!), peste 14 zile de la data respectivă.

 

Prima jumătate a lunii august (gustar) este reprezentată de o perioadă de post, post cunoscut ca Postul Sfintei Marii Mari (sau al adormirii Maicii Domnului) unul dintre cele mai stricte de peste an.
Se spune că acest post este rupt din Postul Paștelui care, în trecut, ar fi ținut 9 săptămâni. Cum primăvara este o perioadă mai săracă în alimente, s-au mutat două săptămâni vara, înaintea sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, când legumele, zarzavaturile și fructele sunt numai bune de consum.

Tradiția face ca de 1 august gospodarii să stropească grădinile și livezile cu agheasmă, să sfințească grâu la biserică, pentru a-l amesteca cu semințele ce urmează a fi semănate, iar cei care au stupi să adune mierea deoarece aceasta capătă puteri miraculoase de vindecare.

Pe 6 august, de Schimbarea la Față, femeile adună și usucă plante și fructe de leac, oamenii încetează cu scăldatul în râuri, iar călătoriile trebuie amânate pentru că e pericol de rătăcire. În trecut, când clima nu era așa toridă vara, până la această data nu era nimerit să se consume fructele ca strugurii sau prunele. După această dată ele devenind bune de gustat, deoarece devin pline de dulceață și savoare, de aici și zicala - “bobiță nouă în gură veche”.

În dimineața zilei de Sfânta Maria Mare, 15 august, femeile credincioase merg la biserică cu fructe și bucate alese pe care le vor sluji și le vor da de pomană în cinstea celor morți. De asemenea, în această zi, persistă superstiția că dacă mai înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă.

Luna august este, totodată, o lună a semănăturilor de toamnă, timpul fiind optim pentru aceste activități, în special după data de 15 august.

La sfârșitul lui august se coboară turmele de oi de la munte, bărbații schimbă pălăria cu o căciulă, iar cerbii spurcă apele curgătoare, care nu mai sunt bune de scăldat.

Pe 29 august, de Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul - nu se mănâncă struguri și nu se bea vin, deoarece sunt asociate cu sângele. De asemenea nu se taie capul la pepenele verde(harbuz), nici pâinea și alte alimente nu se taie ci se rup cu mâna. Astfel tradițiile ne amintesc de tăierea capului Sfântului Ioan.

August (Gustar) este o lună cu sărbători frumoase și tradiții pe măsură. De asemenea este luna în care majoritatea pleacă în concedii, ultima lună de vacanță pentru elevi și ultima lună a verii, de acum toamna începe să bată la ușă.