Rondelul rozelor de august este o meditaţie pe tema destinului: „Zadarnic al vieţii cuvânt / A stins bucuriile mele“ şi are ca mesaj o atitudine optimistă a poetului: „Mereu când zâmbesc, uit şi cânt / În ciuda cercărilor grele“ sau mai degrabă conceptul de armonie şi echilibru.

Motivul poeziei îl formează viaţa sufletului, viaţa spiritului, care trebuie să fie asemeni unei grădini de flori (ca şi la Dimitrie Anghel În grădină). Poetul este asemeni unui iscusit grădinar, care, ca şi japonezul, din Rondelul apei din grădina japonezului, cultivă în sufletele oamenilor seminţele, din care vor răsări rozele parfumate ale extazului conştiinţei de sine, dând un sens înalt poeziei.

De pe poziţia acestui concept despre poet şi poezie sunt consemnate ipostazele evoluţiei eului discutate în Noaptea de decemvrie. Prima ipostază este a poetului militant, patruzecioptist: „Când ceru-l credeam pe pământ“, fiindcă era animat de idealuri patriotice: „Pe-atunci eram falnic avânt“. Depăşirea acestei etape o găsim sugerată în Noapte de noiemvrie. Ipostaza eului romantic: „Priveam dintre oameni, spre stele“ echivalează cu emirul, cu evaziunea romantică.

Ipostaza eului simbolist este rezultatul unei maturizări, a unei alte înţelegeri, pe care o dobândeşte, o apropie de conceptul de armonie şi echilibru specific clasicismului. Claritatea textelor, din Poema rondelurilor, este rezultatul acestei decantări interioare. Ca şi drumeţul cerşetor, din Noaptea de decemvrie, poetul, trecut prin labirintul lumii, a dobândit înţelepciune, putere spirituală. Această putere lăuntrică face din „ursită o sclavă“, adică schimbă destinul. Ea determină apariţia florilor spiritului, adică Poema rondelurilor, ca o exprimare a conceptului antic despre poezie, definit prin expresia „carmen saeculare“. Poezia ocupă în lume o situaţie unică, arătând drumul omului spre conştiinţa de sine, spre cer, spre Dumnezeu. De aceea simbolismul, definit ca un neoromantism, preia modelul vegetal, pregnant în Poema rondelurilor.