Citate despre CĂSĂTORIE creștine, duhovnicești, religioase, ortodoxe, din Biblie

Bărbatul să nu înceteze să-i arate soţiei dragostea sa, precum şi faptul că toată truda şi toată strădania lui au un singur scop: ca ea să fie fericită.

Femeia este doamna casei, dar și o mare servitoare, iar bărbatul este stăpânul casei, dar și hamalul ei.

Îţi dau binecuvântare să te cerţi cu toată lumea, dar cu soţia ta niciodată!

Cea mai bogată moștenire pe care părinții pot să o lase copiilor este copilăria fericită, plină de amintiri tandre despre tatăl și mama lor. Aceasta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite și îi va ajuta în încercările vieții de zi cu zi după ce vor părăsi casa părintească.

Căsătorește-te grabnic și vei fi primul care vei intra în Împărăția Cerurilor.

Casă, oricât ar fi ea de modestă, de mică, pentru un membru iubitor al familiei trebuie să fie locul cel mai drag de pe pământ. Ea trebuie să fie plină de o asemenea dragoste, de o asemenea fericire, că pe orice meleaguri ar umbla apoi omul, oricâți ani ar trece, inima tot acasă îl va trage. În toate încercările și necazurile, casa este limanul sufletului. 

Soţul ar trebui să fie pentru soţie – în funcţie de împrejurări – uneori tată, alteori frate, altădată prieten şi întotdeauna bărbat al ei. Dacă va face asta, va avea parte de o atitudine netulburată şi armonioasă din partea soţiei, care, de multe ori este mai binevoitoare şi mai jertfelnică, dar alteori, în faţa unor evenimente neînsemnate, se descurajează şi se teme.

Câteodată mă mir și chiar mă supăr pe cei căsătoriți că nu se iubesc mai mult. Se poate trăi în familie excepțional. Pot să se ia la întrecere cu noi și să ne întreacă. Atât de frumos se poate trăi și în familie. Dar nu se investește în frumos, nu se investește în virtute, nu se investește în iubire. Se merge pe alte lucruri exterioare și nu se realizează mare lucru.

Căsătoria nu este un parteneriat 50% / 50%, ci consacrare 100% unul pentru celălalt şi amândoi pentru Dumnezeu.

Căsătoria este legătura bărbatului şi a femeii prin însoţire pentru întreaga viaţă şi pentru a-şi împărtăşi reciproc drepturile dumnezeieşti şi omeneşti.

Cel căsătorit, atunci când nu preţuieşte şi nu lucrează fecioria duhului (curăţia inimii), nu trăieşte bine nici ca om căsătorit, deoarece viaţa în căsătorie se hrăneşte din această curăţie a inimii.

Nu regreta că te-ai căsătorit. Monahismul este frumos și sublim, căci monahii au aripi și se ridică spre Cer, pe când cei căsătoriți umblă pe pământ. Cerul este frumos, dar nu fără pericole: dacă o să cazi de sus, te rănești; dacă o să cazi umblând pe pământ n-o să te rănești, și te vei ridica usor!

Celibatarul are drepturi si obligații. Cine se însoară are mai puține drepturi și multe obligații. Iar când are copii, nu mai are drepturi decât obligații. De ce au roțile mașinilor cauciucuri și camere cu aer? Pentru că, amortizând și luând forma gropilor de pe drum, camerele fac să se depășească obstacolele. Dacă roțile ar fi rigide, mașinile n-ar putea merge; repede s-ar defecta datorită vibrațiilor și asperitaților pământului. Asemenea «amortizări» sunt necesare în cadrul familiei: ele îngăduie depășirea multor probleme și asigură un progres duhovnicesc constant.

Abstinența în căsătorie, practicată exclusiv din dragoste de Dumnezeu, este un lucru excelent. Când soții au relații conjugale pentru a naște copii, primesc nota «foarte bine»; când se abțin doar pentru a evita nașterea de copii, primesc nota «bine». Aceste note sunt pentru cei ce depașesc mediocritatea. Nota exceptional o primesc cei ce fac abstinența din dragoste de Dumnezeu, cu condiția ca decizia să o ia amândoi și niciodată unul singur. Daca o ia unul singur, este păcat.

Toată lumea știe că viața de familie treabuie binecuvântată de Dumnezeu. Concubinajul este o improvizație. Nu e o mărturisire de credință, este o mărturisire de necredință. Noi știm că măsura credinței este măsura vieții, cum îți trăiești viața așa îți este și credința.

Într-o căsnicie, dragostea trebuie să vină, îndeosebi dinspre bărbat spre femeie. Acest lucru l-a făcut şi Hristos faţă de Biserica Sa. S-a dat pe Sine Însuşi ca să o facă slăvită.

Dacă femeia nu simte tandreţea soţului, golul din inima ei nu va fi umplut nici de dragostea părinţilor, nici a propriilor copii. Atât de mare e taina căsătoriei, încât golul creat în inima femeii de lipsa afectivităţii soţului nu poate fi umplut nici măcar de dragostea propriilor copii!

Tinerilor le dau canon ca, mai înainte de căsătorie, să fie cuminţi şi cinstiţi; iar după cununie, le dau canon să nască copii câţi le va da Dumnezeu, să nu facă avorturi, nici să se păzească pentru a nu avea copil. Apoi, să-şi aibă un duhovnic bun, să se mărturisească des şi să păzească legile Bisericii, postul, infrânarea şi cumpătarea.

Căsătoria cere multe motive ca să fie Taină. Când familia nu va mai fi întemeiată pe Taină, oamenii vor fi o turmă de fiare sălbatice, destrăbălate.

Când oamenii intră în căsnicie, cred că totul va fi bine, dar nu sânt toate așa, căci viața este luptă. La fel este și în mănăstire. Mergi la mănăstire și crezi că acolo totul este pașnic și liniște, dar te înșeli: și acolo este luptă!

 Pentru că nașterea de copii nu este numai o datorie socială, firească, ci este mai întâi o poruncă dumnezeiască, care contribuie foarte mult la mântuirea părinților. Soții care nu vor să nască copii, care îi avortează sau practică păcatul pazei, sunt pedepsiți de Dumnezeu cu boli de tot felul, cu necazuri în viață, cu grea mustrare de conștiință, iar dincolo cu osândă veșnică.

Prin urmare, bărbatul va părăsi tatăl său și mama sa și se va uni cu soția sa, și vor deveni un singur trup.

Așa că nu vor mai fi doi, ci un singur trup. Ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.

Soțiile, fiți supuse soților voștri, așa cum se cuvine în Domnul. Căci soțul este capul soției, așa cum Hristos este capul Bisericii, trupul său, al cărui Mântuitor este. Așa cum Biserica este supusă lui Hristos, tot așa și soțiile să fie în toate lucrurile soților lor. Soții, iubiți-vă pe soțiile voastre, așa cum Hristos a iubit Biserica și s-a dat pe sine pentru ea, ca s-o sfințească, curățind-o prin botezul cu apă în cuvânt, pentru ca să o prezinți Biserica lui Dumnezeu, slăvită, fără pată sau zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără cusur. Așa trebuie să-și iubească și soții pe soțiile lor, ca pe propriile trupuri. Cine iubește pe soția sa se iubește pe sine, căci nimeni nu s-a urât pe sine vreodată, ci îl hrănește și îl îngrijește, așa cum și Hristos face cu Biserica, pentru că suntem mădulare ale trupului său. De aceea, omul va părăsi tatăl și mama sa și se va uni cu soția sa, și cei doi vor deveni un singur trup. Acest mister este mare, dar eu mă refer la Hristos și la Biserică. În orice caz, fiecare dintre voi să-și iubească soția ca pe sine, iar soția să-l respecte pe soțul ei.

Cu privire la cele ce ați scris, este bine pentru un om să nu se atingă de femeie. Dar, din cauza curviei, fiecare bărbat să aibă soția sa și fiecare femeie să aibă soțul ei. Soțul să-și îndeplinească față de soție datoria conjugală, iar soția, la fel, față de soț. Soțul nu are nici o stăpânire asupra propriului său corp, ci soția; și nici soția nu are stăpânire asupra propriului său corp, ci soțul. Nu vă privați unul pe altul, decât dacă este pentru un timp, cu acordul amândurora, pentru a vă da timp pentru rugăciune, și apoi să vă revenet împreună, pentru ca Satan să nu vă ispitească din cauza lipsei de autocontrol.

Casa şi averea le moştenim de la părinţi, dar o nevastă pricepută este un dar de la Domnul.

Este mai bine în doi, decât de unul singur, căci doi obţin o plată mai bună pentru munca lor. Dacă unul dintre ei va cădea, celălalt îl va ridica.