I.
SCURT REPORTAJ
(Mircea Dinescu)
În sprijinul profesorului de limba română
care cere mai multe ore de predare pe săptămână
Vara însoţeşte elevii la atelierul mecanic
toamna numără rândurile de porumb
iarna zvârle zăpada din faţa şcolii
primăvara cântă la căminul cultural
măreţul timidul profesor de limba română
muncitor calificat la uzinele Sadoveanu şi Tudor Arghezi
printre rigle şi logaritmi printre ferăstraie şi strunguri
îşi face el loc într-o salopetă uşoară de cuvinte
şi abia apucă să înveţe copiii că H2O
se numea pe vremea străbunilor apă
că-i firesc să spui bună ziua şi nu √14
apoi să-i explici elevului Bujie Ion
că H.P.B. nu-i o întreprindere oarecare
ci chiar Hortensia Papadat-Bengescu
că noi n-am avut timp să ridicăm piramide
şi ne-am îngropat faraonii în folclor
că limba română e inoxidabilă... Stop!
...şi din nou H2O, √14, H.P.B.,
fiindcă ora de limba română s-a şi terminat
şi abia peste o săptămână ne vom mai vorbi.
Răspuns:
1.
« limba română e inoxidabilă... Stop! »
Vers greu egalabil, scris de Mircea Dinescu, ne duce cu gândul spre rădăcinile, prezentul şi... mai ales viitorul limbii noastre.
Datoria sfântă a profesorului de limba română a fost, este şi va fi mereu aceea de a ne îndruma spre a şti să vorbim şi să scriem corect româneşte. Indiferent de profesia pe care o vom avea, indiferent de locurile pe unde ne vor duce valurile vremurilor şi ale vieții, datoria noastră este să nu uităm nimic din ceea ce ne-au învățat dascălii noştri în orele de şcoală.
Noi şi cei ce ne vor urma nouă vom duce mai departe, nealterată, limba noastră strămoşească.
2.
,, ... măreţul timidul profesor de limbă română ..."
Indiferent de nota în care este scrisă o poezie trebuie apreciat şi respectat şi cel care te face să înţelegi cuvântul poetului
Din acest motiv profesorul de română este măreţ, dar şi timid fiindcă se coboară din înălţimea creaţiei, care nu poate fi decât măreaţă, la sufletul celui care aşteaptă lumina cuvântului tăinuit, care nu poate fi decât timid.
De aici provin cele două însuşiri ale profesorului de română ,, măreţ, timid", completându-şi-le pe cele native aflate sub şlefuirea învăţăturii altor ,,măreţi şi timizi" - adică a marilor înaintași scriitori sau poeți a Literaturii române, ultimii măreți prin opera de valoare lăsată, dar timizi - prin modestie, care adesea e acoperită de nepăsarea noastră și de degradarea moravurilor sociale.