Sadoveanu - ZODIA CANCERULUI - Comentariu

Dimensiunea realistă a romanului Zodia Cancerului constă în faptul că tema, ideea, conflictul, subiectul sunt luate din realitatea social-istorică.

Scriitorul „s-a documentat“, cercetând cronicile, locurile, tipurile umane, obiceiurile pe care le descrie. Elementul de intrigă îl constituie trecerea prin Moldova, în drum spre Istambul, a abatelui Paul de Marenne, însoţit de Alexandru Ruset, fiul domnului Antonie Ruset. Venit cu o scrisoare de la Vladimir Kaminski, castelan de Katowice, Paul de Marenne, însoţit de căpitanul Turculeţ şi de câţiva monahi, trece spre Iaşi, întâmpinat fiind de Alecu Ruset, care-i povesteşte idila sa cu fiica domnului Gheorghe Duca, Catrina. Între cele două familii există un conflict social-istoric, în sensul că George Duca Vodă, cum îi spune Mihail Sadoveanu, îl îndepărtase din scaun pe Antonie Ruset, dând mult aur turcilor şi determinându-i pe turci să-l chinuiască. Ţara Moldovei este „un paradis devastat“ de lăcomia turcilor, de lupta pentru putere a pretendenţilor la tron şi de invaziile străine.

Duca Vodă şi Doamna Anastasia sunt prezentaţi ca un cuplu de arivişti, care sacrifică interesele ţării pentru interesele personale. Doamna ţine o evidenţă foarte strictă a bunurilor aduse la curte, făcând imposibilă prezenţa unor cămăraşi de tipul lui Dinu Păturică sau Andronache Tuzluc, din romanul Ciocoii vechi şi noi de Nicolae Filimon. Domnul este un ciocoi ajuns autocrat, conducând după principiul „legea sunt eu”: „Dar acuma-i învăţ pe toţi minte, ca să se supuie legii mele“. Este de o lăcomie fără limită: „Poruncă dau să se plece toţi visteriei, plătind rânduielile până la o 360 para şi până la un bob de linte“. De aceea este fără milă faţă de boierul Grigori Ursachi, pe care-l „scot în fiecare zi din butuc slujitorii şi-l bat la tălpi ca să-şi plătească datoriile, fie către negustorul liovean, fie către domnul său“. Necruţător este cu Lupul sulgerul, cu vel jitnicerul Bogdan şi vel vistiernicul Ghenca, pe care-i va executa călăul curţii, Buga. Sub acest aspect, înrudirea cu Alexandru Lăpuşneanu al lui Costache Negruzzi se stabileşte cu uşurinţă. Blestemul rostit de Tudor Şoimaru, orb şi bătrân, înainte de a-şi da sufletul la Mănăstirea Golia, numindu-l Anticrist pe Duca Vodă, ne apare puţin justificat, fiindcă adevăratul Anticrist era la Istambul, aşa cum îi vedem imaginea în roman.

b) Caracterul romantic al romanului este dat nu numai de idila dintre Alecu Ruset şi domniţa Catrina a lui Duca Vodă, ci şi de evaziunea romantică în trecutul istoric, de mutarea acţiunii la Constantinopol, într-un decor mirific oriental, specific romantismului, de prezenţa eroilor în cadrul unor biserici şi mănăstiri, de implicarea unor elemente de specific naţional, dar mai ales prin structura eroilor.

Caracterul excepţional al eroilor şi al întâmplărilor, care este o trăsătură a programului estetic al romantismului, rezultă din faptul că cei doi eroi principali, Alecu Ruset şi domniţa Catrina, sunt prinţ şi prinţesă, angajaţi într-o relaţie de dragoste, trăită în ascuns. Pentru a se putea întâlni, ei sunt ajutaţi de doica Catrinei, Măgdălina, de domniţa Ruxanda la Neamţ, de abatele Paul de Marenne, de cuviosul Teofan.

Întâmplările excepţionale sunt expuse sub forma celor şase semne. În primul rând faptul că pe icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamţ sau ivit lacrimi, apoi a urmat un cutremur de pământ, apoi a venit o ninsoare amestecată cu gheaţă, pe care mitropolitul Dosoftei a tălmăcit-o ca fiind semnul mâniei lui Dumnezeu asupra turcilor. Atunci veniseră trimişii Porţii să ia birul, cametele şi darurile promise de Duca Vodă. Al patrulea semn a fost o cometă. Scriitorul o asociază cu uciderea starostelui Donie Hâncu din porunca lui Vodă. Atunci s-a arătat şi o pasăre ciudată cu pene albastre, cu ochi de rubin, care reproducea întocmai răcnetul de moarte al starostelui. Este modul sadovenian de a trata mitul Pasărea Măiastră. El va fi reluat de Nicolae Labiş în Moartea Căprioarei.

Romantic este şi episodul în care Tudor Şoimaru, acum bătrân fiind, vine în faţa lui Vodă şi cere îndurare pentru răzeşii orheieni, care au fost aduşi prinşi la judecată, fiindcă s-au răsculat din cauza birurilor nemiloase puse de domn. Domnul se face că îi iartă, însă dă ordine să fie închişi până vor plăti îndoit datoriile. Tudor moare în Mănăstirea Golia, după ce se spovedeşte şi se împărtăşeşte strigând: „Mă duc la morţi; căci în această viaţă şi-n această lume s-a arătat Anticrist!“, numindu-l pe Duca Vodă. 361 Clopotul cel mare al Mănăstirii Golia a bătut singur şi Tudor Şoimaru are parte, astfel, de o moarte romantică.

Zodia Cancerului este o meditaţie sadoveniană pe tema fortuna labilis, un roman de problematică, asociind o influenţă a romanelor de factură expresionistă asupra unui mediu patriarhal moldav, pe care autorul îl cunoaşte şi-l cultivă. De aceea Alecu Ruset îi spune abatelui Paul de Marenne că Moldova este un loc „unde nasc şi trec vârtejurile lui Dumnezeu ş-ale oamenilor“, unde calamităţile „stau în lucruri ca mierea în flori. Aici ne veselim şi în altă parte pier oamenii de ciumă şi de sabie. Dumnezeu a îngăduit împăraţilor, foametei şi molimelor să-şi aducă aici cortegiul. Aici, pe acest colţ de pământ, care a fost cândva paradis, nu mai este nimic statornic. Şi domniile îndeosebi sunt mai schimbătoare decât toate“.

Această meditaţie însoţeşte imaginea domniţei Ruxanda, retrasă la Mănăstirea Neamţu, după moartea lui Timuş Hmelniţki, care „dintr-o minune a lui Dumnezeu“ a ajuns „o biată fiinţă întristată“. Ea îi vorbeşte domniţei Catrina de Alecu Ruset, când acesta o vizitează împreună cu mama ei Anastasia – Doamna.

Imaginea Moldovei devastată de năvăliri, de luptele pentru putere dintre partidele boiereşti, de calamităţile naturale, este a unei ţări bogate, care a fost jefuită: „Rămăseseră însă, în domnia lui Duca Vodă, puţine aşezări de creştini pe acea vale bogată, căci, cu puţini ani înainte, iernaseră tătarii fărâmând şi spârcuind, urmând după dânşii răutăţile prădăciunilor leşeşti, foametea neaşezării şi ciuma lui Dumitraşcu Vodă. Iazurile Bahluiului se potmoliseră, morile stătuseră, hanurile se cumpăneau în trei pereţi cu acoperişurile arse — locurile satelor pustii se cunoşteau abia, în dudaie înalte; fântâni spurcate de leşuri, cruci însemnând morţi năprasnice, toată priveliştea fericitelor aşezări de odinioară arăta mila domnilor şi-a împăraţilor, precum şi binefacerile năvălirilor şi războaielor care nu mai aveau contenire“.