Sadoveanu, DURERI ÎNĂBUȘITE – Comentariu

DURERI ÎNĂBUȘITE - Nuvele și povestiri de Mihail Sadoveanu.
In volum apar prima oara ”Dureri inabusite”. Bucuresti, Ed. Minerva, 1904. Geneza povestirilor, ca si modificarile, operate in cazul tuturor retiparirilor, sint semnalate de editia critica de Opere, voi. 2, Bucuresti, Ed. Minerva, 1985.

„Volumul stabilește prin chiar titlu latența patimilor: Dureri înăbușite. Fie prin înrîurirea directă a lui Zola, fie prin mijlocirea lui Vlahuță, se observă aci o intenție (cu efecte păgubitoare) de studiu social.“ (G. Călinescu)

Gandit inca din 1903 ca o a doua aparitie editoriala a tânărului autor, ”Dureri înăbușite”, ce apare in septembrie 1904 ca al treilea volum original din "anul Sadoveanu" (N. Ior-ga) si primeste in 1906, la recomandarea lui Maiorescu, Premiul Academiei (impreuna cu celelalte volume de debut), reuneste un numar de zece nuvele si povestiri (aparute anterior in presa vremii intre 1899 si 1904) in care, fidel simpatiei sale congenitale iar nu conjuncturale pentru cei "nacajiti si obijduiti" ("echivalentul sadovenian al "umilitilor si obiditilor" dosto-ievskieni sau al "vagabonzilor" gorkieni), foarte tinarul Sadoveanu isi indreapta atentia si asupra realitatilor sociale ale vremii, desi tot in maniera sa specifica. Astfel, in nuvela Ion Ursu, din pricina saraciei, taranul Ion Ursu isi paraseste gospodaria, nevasta - pe Domnica - si copiii si se angajeaza in tirg la fabrica. Munca epuizanta, tovarasia cu polonezul Vicenty Hleba dar mai ales banuiala ca nevasta il inseala cu popa fanase il transforma pe Ursu intr-un alcoolic. Vizita acasa de Pasti ii confirma banuiala si Ursu se scufunda si mai adinc, alaturi de Hleba si de o femeie pierduta, Ana Galanta, in suferinta si bautura. Ajutat de doctorul Bunescu, dupa o boala cumplita, Ursu se hotaraste sa se intoarca la casa, la familia si la munca lui de taran, dar aici gaseste ogorul inundat si pe preot mutat la el acasa. Deznadajduit, cu toate sperantele zadarnicite, Ursu pleaca din sat pe drumul pe care a venit.

Acuzata de zolism, naturalism, samanatorism etc, cu carente evidente (disproportia epic-descrieri, redundanta unor scene, artificialitatea personajului Bunescu, tezismul exagerat antiorasenesc s.a.m.d.), nuvela trata o realitate sociala a timpului (pauperizarea, proletizarea si dezradacinarea taranimii), creiona o atmosfera specifica (fabrica, "ambianta mizera de tirg, viata fara orizont", falsa solutie a alcoolismului), contura credibil niste personaje (Ion Ursu, "o durere inabusita in alcool" (P. Mareea), un pribeag si un infrint al vietii, "distrus de saracie, corupt de betie, cistigat de salbaticia unui mediu uman" (S. Bratu), dar pastrind totusi un fond de umanitate si luciditate, un "vinovat fara vina", prezentat in tonuri cenusii si amare, dar cu o profunda intelegere, Hleba, polonezul expatriat, un Ursu mai decazut, dar capabil inca de o prietenie sincera etc), incit, desi de o valoare estetica redusa, ea "marca o cotitura in creatia debutantului" (S. Bratu), stirnind "interes si comentarii aprobatoare, fiind considerata o expresie a noii directii (Z. Omea).


Acelasi fond de umanitate ireductibila il aflam si in alte povestiri: in Sluga, argatul Nastase, cunoscut ca "om inchis, dar, cind izbucneste // minia lui Dumnezeu", desi batut pe nedrept de stapinul sau, cuconasul Ionica nu profita de un drum prin noapte pentru a se razbuna, ci il lasa pe boier prada propriei imaginatii chinuite de remuscari; "in pofida unei anumite tendinte samanatoriste // e una dintre cele mai expresive povestiri sadoveniene", trimitind la Mos Nechifor Cofcariul al lui Creanga sau la Stapin si sluga al lui Tolstoi. in Dusmanii, Gheorghe-a-Ancutei isi prinde nevasta cu bautura" (Calinescu), o monotonie a subiectelor - tributare preocuparilor epocii, dar si obsesiilor auctoriale, - epica uneori insuficienta in ansamblul povestirii etc), autenticul Sadoveanu e deja prezent aici, salvind prin forta transfiguratoare a viziunii ceea ce la altii ramine iremediabil datat. Astfel, volumul nu deschide doar capitolul literaturii de inspiratie citadina al operei sadovenicne, dar si prefigureaza tipuri antropologice specifice (batrinii, sufletele obidite si enigmatice, oameni ai tainei, purtind in ei Povestea -caci "in lumea dezvaluita Ia 1904, fiecare om incepe sa devina o tacere plina, o povestire virtuala, care asteapta de mult, sedimentata in inima si in amintire", iar "Momentul cind omul care tace e impins de ceva sa-si spuie taina devine momentul-cheie al lumii sadoveniene" (S. Bratu), mecanisme psihologice caracteristice (evolutia monocorda ce culmineaza exploziv, pentru a-si relua apoi desfasurarea lenta) si intr-o mai mare masura decit celelalte volume din 1904 - acea inconfundabila atmosfera de amaraciune si melancolie proprie nu doar omului, ci si naturii, melancolia unor virste foarte batrine si intelepte, adica toate acele elemente care se vor implini abia in operele urmatoare, dar care sint deja prezente in acest volum auroral.

Dincolo de toate acestea insa, ca si in cazul Oamenilor sarmani ai lui Dostoievski, aceasta scriere de tinerete este mai mult decit o simpla treapta in "calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu " (Al. Paleologu) si anume o opera de sine statatoare care, departe de a fi o capodopera - capodoperele aveau sa vina mai tirziu - poate inca procura cititorului contemporan, mai exigent, suficiente satisfactii care sa-i recompenseze lectura.