CIRESARII - Roman de Constantin Chirita. Ciclul de cinci romane cuprinde, in versiunea finala Stabilita in 1972, volumele: I, Cavalerii florii de cires (initial: dresarii. Teroarea neagra ); II. Castelul fetei in alb; . Roata norocului: IV. Aripi de zapada (initial: Teroarea alba ); V. Drum bun, ciresari!
Ciresarii reprezinta, poate, primul best-seller romanesc postbelic, si, cu certitudine, cel mai bun ciclu romanesc despre adolescenti care s-a scris vreodata in Romania. Audienta volumelor, care au inceput sa apara in 1956, deci in plin razboi rece, a fost imensa, creind o sociologie a receptarii spectaculoasa. Sute de mii de liceeni romani s-au identificat cu personajele romanelor; s-au constituit cluburi, centre de tineret care purtau genericul romanului; au fost initiate expeditii cu continut stiintific, constituite din echipe de tineri de virsta dresarilor, au fost turnate filme si un serial cu protagonisti alesi dintre mii de candidati sositi la preseleejie intr-un cuvint, ceea ce scria Constantin Chiriţă a functionat, dintru inceput, ca model social si comportamental, adoptat cu frenezie de un tineret pentru care televizorul constituia, inca, in anii primelor trei volume, o raritate, iar presiunea ideologica din scoli un mod de existenta.
Ciresarii au pus in umbra, in cele din urma, restul prozei lui C. C, receptat, de Ia constituirea ciclului, preponderent ca autor al unei singure opere. Succesul imens al romanelor se datoreaza, pe linga faptul ca sint foarte bine scrise, apolitismului lor funciar, varietatii de regislru si capacitatii de a construi un grup exponential, desi aici nuantele de idealizare deloc slridente - nu lipsesc.
Legea romanelor o reprezinta mierosocialul: un grup de copii foarte dotati, foarte inteligenti, cu o spontaneitate de exprimare remarcabila, constituie un grup de afinitate facilitat de apartenenta la acelasi cartier si la aceeasi scoala. De-a lungul celor cinci romane, prietenia lor va fi pusa la incercare de evenimente teribile. Astfel, Teroarea Neagra (devenita ulterior Cavalerii florii de cires) pune grupul in ipostaza cartografierii unei pesteri si a contracararii unor preopinenti ostili; Castelul fetei in alb proiecteaza, in singuratatea muntilor, labirintul unui castel fabulos, pastrator de tezaure numismatice; Roata norocului are un pronuntat caracter detectivistic, relatind furtul si redescoperirea unor statuete celebre de Tanagra, sustrase dintr-un muzeu provincial; Teroarea alba (devenita, in 1972, Aripi de zapada) urca din nou grupul la munte, pentru depistarea ascunzisului insolit al unei comori, in vreme ce Drum bun, ciresari! poarta grupul spre litoralul tomitan, prilejuindu-i, printr-o sofisticata imersiune arheologica, identificarea locului in care s-ar alia mormintul - azi, la fel de necunoscut - al poetului Ovidiu. Sub aspect strict literar, s-a spus ca ciclul ar apartine unui "realism romantic" (Nichita Stanescu).
Victor Ivanovici vorbea, inca din 1968, de "mitizarea" unei superbe adolescente, unde Binele se confrunta cu Raul, invingindu-l cu usurinta. Este, poate, unica stereotipie a ciclului, definitorie in ultima instanta pentru orice roman scris intr-un asemenea registru. Cele cinci carti prezinta, de altfel, putine particularitati aparte de constructie. Ce le uneste e motivul labirintului, al existentei concepute ca o confruntare inteligenta cu Enigma. Textul sibilinic, ce duce in cele din urma la decriptarea mesajului secret, apare explicit in Castelul fetei in alb si in Drum bun, ciresari!; in celelalte, rolul sau e preluat de situatie. Cele doua volume, amintite anterior, par sa fie si cel mai bine realizate sub aspect artistic, ducind actiunea in directia lirismului si a nuantarilor comportamentale, desi psihologia situa)iilor extreme din Teroarea alba (Aripi de zapada) nu trebuie nici ea neglijata. Teroarea neagra prezinta, compozitional, avantajul introducerii temei, al ineditului, in vreme ce Roata norocului e cel mai schematic dintre romanele ciclului, indatorat in buna masura atmosferei si tribulatiilor specifice literaturii detectivistice.