Caragiale - VIZITĂ - Comentariu

Schiţa Vizită are ca temă formarea parazitului, componentă a temei generale a momentelor şi schiţelor lui Caragiale, critica societăţii burgheze.

Ideea este că parazitul este modelat în familia burgheză. Ionel, personajul principal, este învăţat de mic să calce toate normele de conduită morală.

Subiectul este modelul de modelare al parazitului. Doamna Popescu îi expune musafirului preocupările ei de a-i da lui Ionel o educaţie. Parodia este procedeul utilizat de autor, fiindcă tocmai atunci se aud din bucătărie ţipetele servitoarei, care-i cere doamnei Popescu să intervină. Fiind obraznic, Ionel era gata să verse cafeaua şi să răstoarne maşina cu spirt pentru făcut cafea. Doamna Popescu, în loc să-l certe, îl ia în braţe şi-l sărută, întrebându-l: „Vrei să moară mama?“. Răsfăţul îşi arată imediat roadele. Ionel ia o trompetă şi-i sparge timpanele, se urcă pe cal, bate din tobă. Autorul intervine şi-i explică felul în care trebuie să se poarte un maior de roşiori, fiindcă Ionel poartă uniformă de maior de roşiori. Ionel scoate sabia şi atacă servitoarea, care venea cu cafeaua şi dulceaţa. Doamna Popescu intervine şi este lovită cu sabia lângă ochi. În loc să-l certe sau să-l pedepsească, doamna Popescu îl pune s-o sărute. Ionel îi răspunde obraznic musafirului, ia chiseaua cu dulceaţă, iese în hol şi-i toarnă dulceaţa în galoşi, ca să nu-şi mai poată scoate pantofii.

Obrăznicia lui Ionel nu se opreşte aici. El ia ţigări din cutia musafirului, fumează, i se face rău, dar doamna Popescu este încântată: „Scuipă-l să nu mi-l deochi“. Ionel va lua o minge, va lovi ceaşca de cafea a musafirului şi-i va păta hainele. Doamna Popescu în loc să-l certe pe Ionel, îi spune musafirului: „ — Nu-i nimic ! iese...“. Schiţa este semnificativă pentru felul în care se formează parazitul social.

b) Parazitul, ca prototip, este studiat de Caragiale cu pasiunea unui om de ştiinţă. Aşa cum biologul urmăreşte o specie într-un anumit climat, tot aşa scriitorul realist urmăreşte tipurile sociale în mediul social, care le formează şi le face posibilă existenţa.

Ionel din Vizită este începutul unei serii. El va fi obişnuit să fie obraznic, răsfăţat, să i se facă toate mofturile, să fie servit, să nu muncească, să nu facă nimic util societăţii, să trăiască pentru el. El trebuie să fie slujit de ceilalţi şi rolul său este să facă mofturi, adică să devină un moftangiu.

Formarea parazitului este urmărită din familie ca în Vizită, Dl Goe, în şcoală prin schiţele Un pedagog de şcoală nouă, Lanţul slăbiciunilor, Bacalaureat. Devenit student, precum Coriolan Drăgănescu din schiţa Tempora, parazitul învaţă arta demagogiei şi corupţia. El ţine discursuri înflăcărate, căţărat pe statuia lui Mihai Viteazul, din faţa Universităţii, scrie articole în Amicul poporului. Dacă rămâne un simplu funcţionar ca Lefter Popescu din Două Loturi, parazitul va dori toată viaţa lui să obţină un trai fără muncă, o republică care să dea lefuri şi pensii, aşa cum şi-o imaginează Conu Leonida din comedia Conu Leonida faţă cu reacţiunea.

Seria parazitul este bine reprezentată în O scrisoare pierdută, unde nimeni nu munceşte. Chiar cetăţeanul turmentat, care a fost cândva funcţionar la poştă, nu mai munceşte, ci bea. Tipătescu trăieşte parazitar, deşi are funcţie, moşie pe spatele lui Trahanache aşa cum arată Pristanda, Agamiţă Dandanache este punctul cel mai înalt al evoluţiei parazitului. Escroc, şantajist, josnic, ramolit, corupt, devine un instrument în mâna ariviştilor fără scrupule, care jefuiesc ţara.