Autorul antropomorfizează natura sau surprinde anumite aspecte ale relaţiilor dintre om si natură, aspecte care dobândesc semnificatii profunde.
Semnificaţii. Structură
Tema povestirii Puiul este naivitatea, curiozitatea, neastâmpărul copilăriei, iar ideea este necesitatea de a se înţelege şi folosi experienţa de viaţă a părinţilor, respectarea poveţelor acestora, cuprinsă în motto-ul : „Sandi, să asculţi pe mămica".
La început, viaţa prepeliţei şi a puilor ei se desfăşoară liniştit, iar autorul foloseşte miniaturalul, graţiosul, interjecţia onomatopeică, pentru a ne introduce în acel micunivers: „ Prepeliţa prindea câte o furnică ori câte o lăcustă, le-o firimiţea în bucăţelemici, si ei, pic ! pic ! pic !, cu cioculeţele lor, o mâncau numaidecât ." Chemarea cea ascultată a mamei era „ pitpalac!".
Puiul cel mai mare, din dorinţa de a cunoaşte repede totul, nu ţine seama de sfatul mamei de a sta ascuns, şi este prins, la început, de un secerător, dar e eliberat, apoi însăeste împuşcat într-o aripă de un vânător. Viaţa familiei începe astfel să fie zbuciumată.Mama îşi continuă exerciţiile de zbor cu puii sănătoşi; dar sufletul ei se frământă dureros, pentru a găsi o soluţie :
„în inima bietei prepeliţe era o luptă sfâşietoare. Ar fi vrut să serupă în două : jumătate să plece cu copiii sănătoşi, care sufereau de frigul toamnei înaintate, iar jumătate să rămâie cu puiul schilod, care se agăţa cu disperare. Suflarea duşmănoasă a crivăţului, pornită fără veste într-o zi a hotărât-o. Decât să-i moară toţi puii, mai bine numai unul — si fără să se uite înapoi, ca să nu-i slăbească hotărârea, a zburat cu puii zdraveni, pe când ăl rănit striga cu deznădejde : — Nu mă lăsaţi ! Nu mălăsaţi !"
Intensitatea trăirilor are puternice valenţe educative pentru cei mici; exemplele alegorice sunt ilustrative.
Naraţiunea are un singur plan al desfăşurării faptelor, dar determinat de schimbarea anotimpurilor în durata anului, surprinzându-se astfel anumite elemente specifice; deci drama prepeliţei si a puiului ei se prezintă pe fundalul general al anotimpurilor
- Primăvara:-sosirea prepeliţei;-construirea cuibului;-clocitul şi scoaterea puişorilor;
- Vara:-creşterea puilor;-prinderea şi eliberarea puiului cel mare;
- Toamna:-exerciţii de zbor pentru plecare;-sosirea vânătorului şi rănirea puiului;-zbuciumul;-plecarea;
- Iarna:-moartea puiului
Moartea va învinge însă numai în cazul unui singur pui : „
La marginea lăstarului, un pui de prepeliţă, cu aripa ruptă, sta zgribulit de frig. După durerile grozave de până adineauri, urmează acum o picoteală plăcută. Prin mintea lui fulgera crâmpeie de vedenii. . . mirişte .. . un carâmb de cizmă pe, care se urcă o furnică . . . aripa caldă amamei. Se clatină într-o parte si într-alta, şi pică mort, cu degetele ghearei împreunate ca pentru închinăciune."
Pentru ceilalţi pui, timpul continuă, încadrându-se în viitoare anotimpuri. Procedeul esenţial folosit de autor este personificarea. Alexandru Brătescu-Voinesti se vădeşte un mare iubitor al naturii, şi doreşte ca omul să o ocrotească, dar constată că în multe cazuri acesta distruge echilibrul, armonia. Realitatea aceasta a relaţiilor dintre om şi natură insuflă povestirii o stăpânită mâhnire.