G. BOGZA - CARTEA OLTULUI
În vara anului 1939, în forfota, nesiguranța de dinainte de război, Bogza pleacă într-o călătorie cu bicicleta, de-a lungul Oltului.

Din 1941, reportajele ce urmau sa devina ”Cartea Oltului” au fost publicate in ”Revista noua”. Geo Bogza a scris sute de pagini, dense, încărcate de lirism, istorie, geografie, întâmplări, destine umane, dedicate unui râu.
A însoțit Oltul, de la izvoare si pana la vărsarea in Dunare trăindu-i viata zi de zi si noapte de noapte, pentru a transforma experiența călătoriei în text literar. Geo Bogza surprinde esențialul si senzaționalul din situații aparent obișnuite. El vede cu ochi de reporter expert, simte cu inima de poet și scrie cu mana de maestru. Jurnalul de călătorie devine un memorabil poem în proză.

”Ideea care m-a îndemnat sa o scriu a fost aceea de împotrivire la tot ce se petrecea atunci urât în lume - și de victorie asupra dezlănțuirii de forțe negative” avea sa ii spună autorul, Dianei Turconi, în volumul de interviuri ,,Eu sunt ținta'.

>> reportaj literar CARTEA OLTULUI de G. Bogza

 

Oltul este protagonist, înfruntă blocuri de piatra, ocolește stânci, face parte din viata oamenilor, are destin.

Parcursul său este delimitat în capitole cu titluri elocvente: ”Oltul coboară asupra lumii”, ”Oltul zărește munții vulcanici si se îndreaptă spre ei”, ”Oltul ajuta oamenilor sa organizeze lumea”.

În capitolul ”Lumea africană a cărămidarilor” priveliștea este vie si tragica: ”In cărămidăriile de la Aita Mare, câteva duzini de oameni, cei mai multi dintre ei tigani, lucrează goi, sub cerul liber. Pe lângă ei, apele Oltului trec ca pe lângă un trib african; sunt negri ca smoala, cu trunchiul, cu bratele si cu picioarele goale(…) Cu un singur sort înainte, dintr-un sat vechi, ei raman astfel din zori si pana in noapte, fie ca soarele arde, fie ca asupra lor vine ploaia sau vantul.' Intalneste apoi locuri in care saracia este ,,primordiala, minerala, de necrezut.' Biete colibe cu o singura camera, un pat cu o toala, un tuci, trei linguri de lemn. Asezari omenesti umile din care striga saracia si jalea. ,,De acum inainte tot atat de zguduitor nu mai poate fi decat sfarsitul.'

Geo Bogza are curiozitatea si simtul acut al observatiei proprii reporterului. Ceea ce inregistreaza exact, cu ochiul mintii este topit in filigranul poemului. ,,Au fost in albia lui pietre peste care a trecut spumegand de manie, au fost altele care l-au zdrobit, si altele care l-au facut sa cante biruinta; dar acestea de acum sunt altfel de pietre. Parca ar vrea sa faca din el un ganditor, o fiinta intrebandu-se indelung, sute de nopti de-a randul, care poate fi originea si rostul lumii.'

Energia acvatica a Oltului devine pretext pentru o simfonie de cuvinte. Exista in ”Cartea Oltului” mirarea sincera in fata lucrurilor simple si elemente de senzational autentic. Descrierile sunt picturi realiste in culori tari, senzatiile si sentimentele sunt hipertrairi dureroase pana la sublim. Reportajul se insurubeaza armonios cu poemul liric. Toate acestea au fost posibile, pentru ca Geo Bogza a traversat de-a lungul Oltului, o jumatate de tara, pe bicicleta.

Reeditarea editiei princeps a ”Cartii Oltului” este o parte castigata a luptei cu stihiile. Si o incercare, ca a lui Bogza, de a face sa se auda batand, inimile stancilor…

*

Exista o anumita dificultate in a incadra ”Cartea Oltului” intr-un gen literar anume, deoarece ne aflam in fata unei specii literare noi. ”Cartea Oltului” este, in acelasi timp, reportaj al unei calatorii, poem in proza despre natura, dar si povestire alegorica despre statornicia si virtutile morale ale poporului roman. in ciuda acestei dificultati de incadrare, Cartea Oltului este o lucrare de o remarcabila omogenitate stilistica.

Urmarind cursul Oltului, de la izvoare la varsarea in Dunare, scriitorul realizeaza o monografie impresionanta a locurilor invecinate, coborand in folclor si in istorie, descriind natura salbatica a defileurilor, lupta apelor cu piatra.

Scriitorul considera răul asemenea unui om care isi realizeaza menirea pe lume, infruntand tenace momentele potrivnice, desfasuran-du-si, impetuos resursele, in epoca de plenitudine, spre a imbatrani apoi treptat si a disparea in nefiinta.

De o deosebita frumusețe, prin capacitatea de a sintetiza intr-o imagine singulara o multitudine de date geografice, istorice si folclorice, este secventa in care este descris locul de geneza a Oltului: "Acel munte, ce de departe de tot se za reste inaltandu-se dea supra lumii, e leaganul unei legende. De pe culmile lui au pornii sa si caute tatal, nemaiintors din batalie, cei doi fii de imparat cu firi atat de deosebite. Muresul, as cultaior. a urmat calea aratata de casa; dar Oltul, chiar de la incepui, a ales un drum pri mejdios, pe care a pornit cu navala tinerelii, pier zandu se de fratele sau. Cand. mai tarziu, cu prins de pareri de rau, sa intors sa-l caute, nu la mai pulul gasi. De atunci, cei doi frati merg prin lume, pierdu(i unul de altul pentru lotdeau na"


Urmarind destinul Oltului, autorul ne înfățișează șapte momente ale zbuciumatului sau drum spre varsare, simbolizand cele sapte trepte ale unei existente:
- treapta minerala, cand izvoraste din Ilasmasul Mare;
- treapta vegetala, cand se indreapta spre miazazi;
- treapta implini rii totale, cand se intoarce spre miazanoapte;
- treapta vieiii spirituale, cand parcurge spatiul Transilvaniei spre apus;
- treapta marii istorii, cand strabate Carpații;
- treapta linistitului amurg, cand traverseza campia
- si treapta intoarcerii in Cosmos, cand "isi pierde si numele si apele" in Dunare.

”Cartea Oltului” defineste mai bine decat oricare alta scriere personalitatea lui G. Bogza. El se dovedeste a fi un veritabil arhitect al naturii, pe care o proiecteaza grandios in spiritul nostru, umanizand-o si transformandu-i elementele, iluminand-o din unghiuri cu totul inedite, reflectand-o pe "panza vremii" cu semnificatii multiple, tulburătoare.