Privita sumar, de catre cei ce s-au ocupat de opera poetului, ”De-or trece anii” tulbura si azi constiinta cititorilor. G. Calinescu o considera emblematica pentru "irationalul iubirii, care vine dintr-un izvor necunoscut noua"; "Femeia nu e nici Spiritul, nici Idealul, e un "nu stiu cum" si un "nu stiu ce", adica chemarea initiala" (G. Calinescu, Opera lui Minai Eminescu, II, Ed. Minerva, 1970, p. 395; 231). Ceil alti exegeti nu se departeaza mult de opinia lui Calinescu. Chemarea initiala ne trimite insa la instinct iar instinctul, cum se stie, ocoleste conceptul.
Consideram ca motivul farmecului feminin, exprimat fie prin cele doua locutiuni, fie prin alte expresii, este frecvent in lirica noastra populara il intalnim si in poezia culta europeana (sec. XVIII-XIX, in literatura franceza -"je ne sais quoi", in cea italiana - "io non so che").
In literatura romana la Vacaresti si la Conachi, gratia feminina va constitui cea dintai conditie a iubirii: "Gratie neintrecuta/ Putere de-a fermeca/ Pentru nurul care-l porti" (Alecu Vacarescu). Conachi in poezia Ce este nurul atrage atentia asupra inefabilului feminin. In conceptia sa, "nurul" subjuga orice sensibilitate, scapand "priceperii omenesti". Superior frumusetii obisnuite, adaugandu-i-se, el da nastere acelui "nescio quid", intalnit la marii poeti ai lumii" (v. G. Sorescu, Structuri erotice in poezia romana, Ed Cartea Romaneasca 1982, p. 39). Alecu Vacarescu il intuise deschis in poezia Foarte multa vaz placere: "Si un nu stiu ce prea dulce/ Ce simpadie aduce". Farmecul, inexprimabilul, intr-un alt spatiu, cel al ruinelor, il va fascina pe V. Carlova, poetul modern din perioada romantica "Dar inca ziduri triste, aveti un ce placut".
Motivul inefabilului feminin, probabil venit dintr-o sursa horatiana sporadic in lirica precursorilor, se rotunjeste in frumoasa poezie De-or trece anii.
Nu vom intalni aici nici lamentatiile neoanacreonticilor autohtoni, nici incercarile fragmentare ale poetilor pasoptisti de a izola farmecul de eternul inefabil feminin. In laboratorul poetic eminescian, in acest caz, in primele variante, persista farmecul feminin (E-atata farmec); suferinta ("atata suferinta") cum si verbele "a vorbi", "a tacea", cu cele doua locutiuni celebre "Nu stiu cum" si "nu stiu ce". Neincercand sa il fixeze in sfera unui concept eul poetic eminescian abandoneaza orice criteriu logic. Astfel, nescio quid-ul va fi privit aici din cu totul alte unghiuri. Decodarea acestor unghiuri, nu a mesajului, ne situeaza pe cu totul alte coordonate:
1. Relatia dintre intelect si iubire iese din cadrul obisnuit si nu se mai supune categoriei timpului:
De-or trece anii cum trec
ura,
Ea tot mai multi imi va place
Cum se stie, timpul, categorie filozofica, ireversibil, se afla in stransa relatie cu existenta umana, deci cu afectul. in acest caz, va observa G. Calinescu, dragostea creste in virtutea unei absurde legi interioare". Este negata aici dialectica erosului uman, obisnuit, elementul explicit fiind formulat in versurile urmatoare:
"Pentru ca-n toat-a ei faptura
E-un "nu stiu cum" si un "nu stiu ce"
Cele doua notiuni raman insa inchise, refuzand criteriul conceptual si simbolul, ele sugereaza mai de graba misterul.
2. Relatia dintre privire si clipa. Prima ne trimite la motivul ochilor, frecvent in lirica neoanacreontica si romantica. Il intalnim la dante si la Petrarca in poezia lui Eminescu acest motiv poate fi intalnit, sub diferite forme: "cu ochi pagani" (Pe langa plopii fara sot) "cu ochii serei cei dintai" (Adio) etc., Scanteia ("M-a fermecat cu vreo scanteie"); Clipa ('Din clipa-n care ne vazum" -ne vazum, perfectul simplu arhaic, necesar rimei). Ea, clipa, declanseaza fiorul iubirii.
3. Relatia dintre logos (cuvant) si tacere, cu pastrarea echilibrului interior "De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tace"
4. Iubirea - robia vesnica, deci rob vesnic iubirii - petrecand "acelasi drum"; "Astfel, robit de-aceeasi jale
Petrec mereu acelasi drum"
Ipostaza de rob al iubirii este intalnita tot la neoanacreontici (Vacarestii, Conachi), dar ca simplu artificiu poetic. Ea nu este straina nici eroticii romantice (1830-1860). in poezia De-or trece anii aceasta ipostaza este grava, perpetua raportata la conceptul de timp. Jalea, "tonul ascezei" - in opinia lui G. Calinescu - poate sugera aici nu "nepasarea" omului superior, o filozofie stoica trecuta prin filiera horatiana - "Nil admirari..." ci, dimpotriva asumarea unui destin voalat tragic. O sufereinta provocata de un "nu stiu ce si un "nu stiu cum", acceptata fara intentia inlaturarii ei ("Petrec mereu acelasi drum").
Verbul" a petrece" are, in erotica eminesciana valori semantice multiple: 1. delectare: ''Privirea ta asupra mea se plece/ Sub raza ei ma lasa a petrece" (Sunt ani la mijloc); 2. cuprindere, in sens larg, magica si conducere spre o inevitabila stingere, dat fiind conditia limitata a existentei umane, in raport cu eternitatea geniului: 'Traind in cercul vostru stramt/ Norocul va petrece" (Luceafarul) etc.
Conceptul de spatiu apare abia in ultima strofa versul al II-lea "Petrec mereu acelasi drum". Drumul, simbol al spatiului terestru, drumul purtarii crucii, in sensul unei mistici erotice, configureaza o religie proprie, specifica unui ideal superior.
Sustras intelectului, refuzand aria oricarui concept, nescio quid-ul eminescian va fi exprimat prin doua locutiuni: 1. printr-o locutiune adverbiala ("nu stiu cum") si 2. printr-o locutiune pronomiala ("nu stiu ce"), substantivizate prin articolul nehotarat "un". In strofele 1,4, ele apar in spatiul aceluiasi vers; in ultimul vers, cu modoficarea pozitiei. In strofele 2, 3, se destrama unitatea grupului locutional: cate o locutiune in finalul fiecarei strofe, tehnica simetriei, rasturnarii si reluarii unor componente ne trimite, partial, la arhitectura Glossei (1883), aspect neobservat de eminescologi. Aceleiasi rigori ii raspunde si verbul "a fi", folosit la indicativul prezent, in finalul fiecarei strofe: E "un nu stiu cum", E "totusi altfel...", E si-n tacere-i..."; E un "nu stiu ce". Verbul bareaza orice rationament inchizand, succesiv, patru porti ferecate, peste care poetul aplica netulburat cate un enigmatic sigiliu.
Unica in felul ei - continut expresie figurata structura prozodica - De-or trece anii depaseste, in plan european, toate experimentele poetice pe tema nescio quid-ului; le depaseste prin arta sintezei, unitatea componentelor si adancimea ideilor, fara sa tulbure misterul, inefabilul iubirii.