Vali Boghean s-a născut la 21 septembrie 1977 în satul Bumbăta, Raionul Ungheni, Republica Moldova.
Vali este mezinul familiei Boghean, cel de-al paisprezecelea copil. După cum mărturisea muzicianul însuși într-un interviu „cei din familia Boghean sunt născuţi cu muzica în sînge”, mama şi tata cîntă, iar 7 dintre copiii familiei sînt muzicieni profesionişti, Vali deși a absolvit doar Şcoala de muzică de la Corneşti, Ungheni, clasa trompetă, a „învățat la facultăți” împreună cu frații și surorile, cizelându-și talentul şi „îmblînzind cu dragoste” numeroase instrumente, „umbînd” la şcoala nesecatului izvor – cel al folclorului autentic.
Vali Boghean a cântat împreună cu formaţia fraţilor săi „Aghelia”, cunoscută în tot Ungheniul în perioada anilor 1993-1995. Apoi face parte din formația „Panoramic” ‒ 1995, iar în 1998 devine membru al formaţiei de jazz-rock „X-band”.
În anul 2002 se implică în proiectul „Anotimpurile dragostei”, desfășurat sub egida Primăriei raionului Ungheni. În aceeași perioadă este membru al formațiilor „Trigon”, „Transbalkanica”, „The Shin”, „Boghean&Band”.
Participă la numeroase concursuri și festivaluri, alegându-se cu locuri de frunte, reprezentîndu-şi ţara cu cinste. Curios este faptul, că cei din familie au fost din totdeauna cei mai pretențioși critici ai săi, iar dat fiind faptul că în familie sînt atîţea muzicieni, concurența a fost şi este mereu aprigă şi astfel doar după cel de-al 8-lea concurs şi Premiul Mare de la Festivalul Folcloric de la Mamaia din 2006, cei din familie au recunoscut că „mezinul este un muzician”.
Începând cu anul 2010 Vali Boghean şi-a început cariera solo. Se realizează ca solist-instrumentist și vocalist.
Primul său album solo „Doar ea” îl lansează în anul 2011. Iar în anul 2012 este membru al juriului la preselecția națională pentru concursul Eurovision.