Ștefan Neaga - pianist, dirijor, profesor și compozitor. Este pasionat de pian - pe care a avut ocazia să-l studieze aprofundat la Chișinău, București și Paris.
S-a născut la 24 noiembrie anul 1900 în orașul Chișinău.
Deoarece tatăl său era conducătorul unui mic taraf, Ștefan Neaga a crescut în sunetele muzicii populare, așa încât pe la 5 ani intona după auz orice melodie. Studiile muzicale le-a început la vârsta de 8 ani, a studiat vioara, instrument sugerat de tatăl său. La 10 ani, împreună cu muzicienii tarafului, a început să cânte pe la nunți, cumetrii și hore. Era greu de crezut că este un autodidact, căci cânta cu multă măiestrie.
Cu toate că știa că Ștefan este într-adevăr dotat de la Dumnezeu, tatăl său îl înscrie în 1915, la Școala de Muzică din Chișinău, specialitatea pian. La absolvirea ei în 1919, tânărul Ștefan Neaga se angajează în orchestra celui mai în vogă hotel din Chișinău - „Londra”.
În scurt timp, faima uimitorului pianist s-a răspândit în tot orașul. A venit să-l asculte însuși Fiodor Şaleapin, care pe atunci se afla într-un turneu în Basarabia, lăudându-i stilul de interpretare. Destinul i-a fost influențat în mod hotărâtor de sosirea la Chișinău a renumitului lăutar Grigoraş Dinicu. Acesta, profund impresionat de talentul lui, îl invită să cânte în orchestra sa. Dorindu-și noi perspective în carieră, tânărul pianist acceptă pe loc această ademenitoare propunere şi pleacă la București.
Ştefan Neaga la București
După ce a transpus pentru orchestră mai multe melodii populare moldovenești, le interpretează cu mult succes în cele mai vestite restaurante din București, alegându-se cu un câștig consistent. Necătând la satisfacția materială, tânjea după altceva. Astfel, în 1922, se îscrie la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, specialitatea - pian, pe care o termină cu distincţie. Specialitatea studiind-o la renumita profesoară Emilia Saegiu.
În anii de studii, face primele încercări în componistică, printre acestea fiind şi poemul simfonic „Muzicantul orb”, inspirat din câteva povești japoneze. Grație acestor lucrări i se decernează prestigiosul premiu „George Enescu”. Din 1934 a fost Membru al Societății Compozitorilor Români.
Ştefan Neaga la Paris
Tot mai mult îl ademenește Parisul - centru al culturii și artei din Europa, mai cu seamă în anii 20 ai secolului trecut. Evoluează acolo cu succes ca pianist (solo), şi ca instrumentist în orchestra lui Grigoraş Dinicu, dar şi în alte orchestre. În 1937, îi revine onoarea să inaugureze Expoziția Internațională de la Paris. Numele lui nimerește în presă. Despre el se vorbește cu interes în saloanele de muzică ale Parisului.
Toate acestea îi provoacă o euforie plăcută, însă, de scurtă durată, succesele încetează să-l mai satisfacă. Insatisfacția morală îl îndeamnă să se înscrie la ”Ecole normalle de musique din Paris” (1937), pentru a studia în mod aprofundat componistica. Acest pas îl face sub influența mai multor compozitori de epocă, pe câțiva îi cunoaște personal. Printre ei, autorul nemuritorului balet „Petruşka”, compozitorul, pianistul şi dirijorul Igor Stravinski, care trăia la Paris timp de 20 de ani, colaborând activ cu trupa renumitului Deaghilev.
La sfârșitul anilor ’30 ai secolului trecut Europa era cuprinsă de frământări, fiind în pragul unui nou război mondial. În atare condiții, arta încetează a fi o prioritate în societate, cedând locul unor evenimente politice neordinare. În aceste momente gândul îi fuge spre baștină. Simfoniile și nocturnele compuse atunci au multe afinități cu muzica noastră populară, atât de dragă lui.
Părăsește Paris-ul și revine la București. Aici greu își găsește de lucru. Zbuciumul din acea perioadă îl descrie în însemnările zilnice: „Am fost nevoit să-mi iau rămas bun de la Glazunov, Rimski – Korsakov și să trec la tangoul acum la modă. Dar instrumentistul care nu știe a face grimase, nu-i poate înveseli pe cei din jur, n-a fost pe plac… Nici la „Cafe de Paris” nu m-am menținut mult. Peste un timp, am reuşit să mă aranjez la restaurantul „Marseille”, însă din nou nu pentru multă vreme”. Împrejurările dure l-au impus să devină un pelerin.
A cutreierat multe localități din România, ajungând până la Cernăuți… Pretutindeni, nu i s-a propus altceva decât să cânte prin cafenele…
... într-un sfârșit Ștefan Neaga revine la Chișinău
După ce, în 1940, a fost proclamată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, Ştefan Neaga decide să revină la baştină.
Aici i se deschid noi perspective. În acea perioadă la Chișinău este întemeiată Filarmonica de Stat. Corala „Doina”, care de acum exista, îşi intensifică activitatea; este creată Uniunea Compozitorilor şi fondat Conservatorul. Tot în acei ani, la Chișinău este deschisă o școală medie de muzică, iar în centrele raionale ale republicii – școli de muzică de 7 ani.
Lui Ștefan Neaga i se propune să ia în răspundere Catedra Compoziție și funcția de director adjunct al Conservatorului din Chișinău (1947-1951).
Ștefan Neaga trăiește zile de satisfacție: e acasă, printre rude și prieteni, are un loc de lucru permanent, care-i oferă posibilitatea să creeze. Amintindu-și de copilărie și de lăutarii tatălui, compune Concertul pentru vioară și pian „Fantezie moldovenească”, lucrare ce a marcat începutul unei noi etape în cariera sa profesională.
Legătura dinte război și Ștefan cel Mare
Sfârșitul războiului îi inspiră ideea unei lucrări despre Ștefan cel Mare. În câteva luni, a reușit să scrie o cantată de proporții pentru soliști, cor și orchestră. Premiera a avut loc în toamna lui 1945. Multor activiști de partid ridicarea în slăvi a domnitorului Ștefan cel Mare nu le-a fost pe plac, lucrării i-a fost interzisă punerea în scenă. A doua oară ea a fost interpretată (câteva fragmente) doar peste 60 de ani, adică în timpul perestroikăi, la sărbătorirea a 500 de ani de la nașterea lui Ștefan cel Mare.
În primele luni ale celui de-al Doilea Război Mondial, lui Ștefan Neaga i s-a ordonat să evacueze studenții și profesorii Conservatorului de Stat din Moldova. Inițial, ei pleacă în Caucazul de Nord, de acolo – în Asia Mijlocie, apoi la Saratov, unde, temporar, activează în comun cu Conservatorul „R Ceaikovski” din Moscova, de asemenea dislocat în acel oraș.
Continuând să fie docent al Catedrei Componistică, Ştefan Neaga, scriind muzică, experimentează, încercând să îmbine două genuri muzicale – clasica şi folclorul. Spiritul lui inovator trezește interesul cunoscutului compozitor sovietic Aram Haceaturean, pe care îl cunoaște din anii petrecuți la Saratov și de care îl leagă o adevărată prietenie. Ştefan Neaga compune una dintre cele mai vibrante creații ale sale – Simfonia „Poemul despre Nistru”.
Pe 20 august 1944 trupele sovietice au început una din cele mai sângeroase ofensive din istoria celui de-al Doilea Război Mondial – operațiunea „Iași-Chișinău”. Aceasta a intrat în istorie ca una din cele mai scurte, însă care a schimbat raportul de forțe în Balcani. Consecințele acestei bătălii a fost scoaterea României (23 august) din război și trecerea ei de partea Aliaților, precum și reanexarea Basarabiei la URSS.
Procesul de distrugere a Basarabiei a început mult mai înainte de operațiunea Iași-Chișinău. Începând cu 1941, atunci când trupele sovietice s-au retras din regiune, acestea au aplicat tactica pământului pârjolit. Astfel, 70% din orașul Chișinău a fost distrus.
După încheierea operațiunii lași-Chişinău, împreună cu studenții, se întoarce la Chișinău, unde se include activ în restabilirea vieții culturale și sociale a orașului distrus. Spre bucuria lui, nu toate lucrurile cereau să fie luate de la început, aici s-a reușit să fie păstrate colectivele artistice.
În vara lui 1945, compozitorul Ştefan Neaga și poetul Emilian Bucov sunt angajați într-o misiune cu totul neobișnuită : compozitorul – să scrie muzica, iar poetul – versurile Imnului de Stat al R.S.S.M. Imnul creat de acest tandem este înalt apreciat de muzicieni, pentru mai bine de 45 de ani devenind principalul cântec al țării. Era foarte melodios și avea unele tangențe cu muzica populară. Muzicologul Leonid Răilean relevă un detaliu curios, dar semnificativ: în anii când „mai marele pe țară” era Ivan Bodiul, într-o bună zi, imnul a încetat să-i placă. Deoarece autorul lui nu mai era în viață, l-a autorizat pe compozitorul Eduard Lazarev „să-l renoveze”, care, în fond, l-a deformat, i-a deteriorat structura muzicală, şi sonoritatea. Așa sau altfel, la începutul anilor ’90, acest imn a fost aruncat la gunoiștea istoriei, ca şi alte însemne ale timpurilor trecute.
Ultimul dintre lăutari
Perioada postbelică poate fi apreciată ca una dintre cele mai frumoase în viața compozitorului. În familie îi apare un copil dorit – fiica Larisa, iar el însuși se află la punctul maxim al creației. Este fericit, chiar dacă nu întotdeauna face ceea ce-i dorește sufletul, chiar dacă uneori este nevoit să scrie lucrări pe care i le solicită regimul.
Conducerea îi apreciază înalt activitatea. Dovada o face faptul că este printre puținii oameni de artă din Moldova, căruia i s-a conferit Premiul Stalin…
Şi totuşi, aşa-numita luptă cu cosmopolitismul, care s-a declanşat în anul 1948, nu-l ocoleşte. Funcţionarii de la Uniunea Compozitorilor, unde Ştefan Neaga deţinea funcţia de secretar responsabil, la ordinara plenară îl învinuiesc de „ pasiune exagerată faţă de curentele muzicale burgheze”, amintindu-i de anii pe care i-a trăit la Paris… S-a ajuns la mustrare pe linie de partid. Presiunea psihologică și această stare de lucruri i-a afectat grav sănătatea, de aici încolo având probleme cu inima. Totuși, a continuat să lucreze la fel de intens. A scris muzică, participând la multe evenimente culturale. Visează să compună prima operă naţională, la acest capitol concurând cu un alt compozitor – David Gherşfeld. Cu regret, nu a mai ajuns la acele timpuri. În noaptea de 30 mai 1951, suferă un atac de cord şi moare…
Un destin oarecum asemănător cu cel al patriotului acestui neam - Nicolae Testemiţanu, la fel răpus de venetici.
Premii şi titluri onorifice din perioada sovietică:
1944 – Maestru Emerit al Artei din Republica Moldova; membru al Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova.
1950 – Laureat al Premiului de Stat.
Aici e locul să spunem că fiul lui Ștefan Neaga, Gheorghe Neaga, a reușit să realizeze visul tatălui său, scriind opera „Glira”. Deşi nu poate pretinde că ar fi prima noastră operă, totuşi a fost printre primele, fiind montată şi ea pe scena teatrului național. Apropo, la fel ca şi tatăl său, Gheorghe Neaga a făcut studii foarte serioase în domeniul muzicii (vioară şi componistică – la Bucureşti, Moscova şi Chişinău) şi s-a manifestat în calitate de instrumentist (la Moscova – în Orchestra Studioului de Operă K. Sta-nislavski, în Orchestra de Estradă; la Chișinău – în Orchestra Simfonică a Filarmonicii), profesor (la Conservatorul G. Musicescu) şi compozitor (a compus creaţii de scenă, vocal-simfonice, simfonice, instrumentale de cameră, corale, de film). A fost membru al Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova, Maestru Emerit al Artei, Laureat al Premiului de Stat. Deci, avem temei să afirmăm cu toată certitudinea că şi fiul lui Ştefan Neaga a înscris pagini frumoase în istoria muzicii moldovenești.
Ștefan Neaga a contribuit fructuos la prosperarea culturii naționale. În semn de recunoștință pentru ceea ce a făcut pe parcursul vieții sale, i-a fost imortalizat numele, dându-l unei străzi din Chișinău, precum şi uneia dintre cele mai vechi şi prestigioase instituții de învățământ mediu special – Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga”, unde a activat și fiica sa, Larisa Neaga.
Bibliografie:
1. Surse libere.
2. Colectivul editorial ”Discover Moldova” (Moldova lui Ștefan).