Colegiul de Muzică “Ștefan Neaga” instituție de învățământ mediu de specialitate - nu există orchestră de muzică populară sau simfonică unde să nu activeze absolvenții acestei instituții.
Istoria colegiului începe în perioada postbelică. La 22 martie 1945, la Chișinău a fost fondată Școala medie de muzică. De fapt, această instituție poate fi considerată drept o succesiune a Colegiului de muzică din Basarabia, care a funcționat între anii 1900-1930. În primăvara anului 1955, instituției i se conferă numele compozitorului Ștefan Neaga. În anul 1991, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 350 din 17.06.1991 în scopul perfecționării sistemului de pregătire a cadrelor în domeniul culturii și artei, Școala de Muzică se reorganizează în Colegiul Republican de Muzică „Ștefan Neaga”.
În cei peste 70 de ani, instituția a dat culturii naționale peste 8000 de specialiști în domeniul muzicii, printre care muzicieni de marcă precum Eugen Doga, Veronica Garştea, Eugen Verbeţchi, Gheorghe Mustea, Valentin Dânga, Tudor Chiriac, Ghenadie Ciobanu, Vladimir Curbet, Petre Neamţu, Ion Dascăl, Serghei Ciuhrii, Simion Duja, Zinaida Julea, Mihai Ciobanu, Nicolae Glib, Ion Suruceanu, Anastasia Lazariuc, Natalia Barbu, regretații Ion şi Petre Teodorovici, Serafim Buzilă.
File de istorie - Şcoala de Muzică „Ștefan Neaga”
Acum 40 de ani, la Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga”, actualul colegiu, luase fiinţă Catedra de instrumente populare româneşti. Dar, după cum ne-a demonstrat biografia ei zbuciumată, catedra respectivă nu numai că a rezistat, ci a şi ieşit învingătoare în faţa unui regim sufocant. Ideea fusese lansată de Vasile Roşcovan, profesor de ţambal, dirijare orchestrală şi aranjament muzical, fost director al Şcolii „Ştefan Neaga” din Chişinău, pe care în anul 1990 a transformat-o în colegiu. Ideea privind studierea instrumentelor naţionale, lansată de Vasile Roşcovan, a fost susţinută de colegii săi de la „Şt. Neaga” Simion Duja, Petre Neamţu, Vasile Crăciun, Gheorghe Mustea, Serghei Creţu, Anatol Bîrsa, Vera Agrici, Iacob Cetulean, Ghenadie Platon, Dionisie Chiroşca, Tatiana Ţurcanu, Efim Zubriţchi, Andrei Marian, Vasile Iovu, dirijori şi interpreţi din orchestrele de muzică populară românească, de muzicieni şi oameni de cultură de notorietate, la opiniile şi pledoariile cărora s-a asociat şi cunoscuta jurnalistă Rodica Iuncu.
Nu v-aţi întrebat niciodată de ce unele formaţii de muzică populară românească din Basarabia au ajuns să fie mai bune decît cele din România, de unde această performanţă fantastică, realizată în doar două decenii?
La prima vedere răspunsul poate fi evident şi banal – prin muncă. Dacă e să privim însă lucrurile ceva mai profund, înflorirea muzicii populare a fost o formă de rezistenţă a naţiunii, aflate în pericol de dispariţie. Să ne amintim de anii ’80, de RSSM, de ochiul Kremlinului, atent la orice abatere de la cerinţele imperiale. La televiziune era categoric interzis să se interpreteze cîntece populare româneşti.
Ţambalul, dar şi alte instrumente populare româneşti, cum ar fi naiul, fluierul, vioara, cobza, au fost aruncate, prin diferite manipulări sovietice, la groapa de gunoi. Revenind cam tîrziu, ţambalul a căutat să-şi ocupe locul bine meritat în cultura muzicală românească din Basarabia, loc pe care împreună cu celelalte instrumente populare româneşti îl meritau pe deplin, încă în aprilie 1945, cînd s-a inaugurat Şcoala de Muzică „Ştefan Neaga”.
Pînă atunci, acest loc a revenit, fără nici o justificare, unor instrumente populare ruse: dombra, balalaica, baianul.
În condiţiile statului totalitar sovietic, cînd deznaţionalizarea era promovată tacit la nivel de stat, despre instrumentele populare româneşti, despre pregătirea unor interpreţi profesionişti nici măcar nu se vorbea. Autorităţile nu acceptau alte soluţii decît cele autorizate de Moscova, care dorea ca basarabenii să uite de nai, fluier, cobză, vioară, să ia în locul lor dombra, balalaica, baianul, să fie acompaniaţi de ele, şi să tot cînte „ceastuşki”.
O naţiune rezistă prin oameni, prin cei care înţeleg ce trebuie să facă şi au suficientă tărie pentru a lupta pentru ideal.
Omul care a înţeles, încă în anii ’70 ai secolului trecut, că muzica noastră populară nu poate avea un viitor dacă nu vor fi pregătiţi specialişti în domeniu, dacă nu se vor studia în instituţiile de învăţămînt muzical instrumentele noastre populare în locul celor ruseşti, se numeşte Vasile Roşcovan.
Deschiderea, acum 40 de ani, a Catedrei de instrumente populare a însemnat un act de cultură, dar şi un act de rezistenţă, de demnitate naţională într-o perioadă în care pînă şi o vioară populară ori un nai nu puteau fi cîştigate decît prin luptă.
Ca muzica populară să supravieţuiască, ea trebuie să-şi aibă rădăcinile în ţărîna acestui plai. Şcoala naţională e una dintre aceste rădăcini, este unica noastră modalitate de a progresa în muzică.
Specialitățile contemporane ale Colegiului de Muzică „Ștefan Neaga”
Actualmente la Colegiul de Muzică „Ștefan Neaga” pot fi studiate patru specialități: Interpretare instrumentală, Canto (academic și popular), Dirijare corală și muzicologie.
La specialitatea Interpretare instrumentală sunt următoarele specializări:
– Interpretare instrumentală (Instrumente cu corzi);
– Interpretare instrumentală (Pian);
– Interpretare instrumentală (Instrumente aerofone și percuție);
– Interpretare instrumentală (Instrumente populare moldovenești).
La specialitatea Canto (academic și popular) sunt următoarele specializări:
– Canto popular;
– Canto academic.
Află mai multe și despre:
Ștefan Neaga (biografie) - renumit compozitor basarabean
Bibliografie
1. Publicația ”Literatura și Arta”.