Nicolae Botgros s-a născut pe 25 ianuarie 1953, în satul Badicu-Vechi, raionul Cahul, într-o familie de lăutari.
Nicolae este fiul lăutarului Dumitru Botgros. Acesta şi-a învățat copiii că trebuie să muncească, dacă vor să aibă ce mânca a doua zi. Nicolae şi cei doi fraţi au învăţat să cânte la câte un instrument, pentru că la nevoie să poată încropi un taraf de nuntă. Repertoriul era bogat, de la "Hora în două părţi" la creații de cafe-concert şi chiar lucrări clasice. Nicolae a învățat melodiile la ureche, iar un timp se culca şi se trezea cu sunetul de tobă. Asculta cu luare-aminte tot ce cânta tata pe la petreceri. A învățat singur să bată toba și-i era tare ciudă pe darabana care era mai mare ca el.
La şapte ani s-a dus la Şcoala de muzică din Cahul. Împreună cu badea Vasile s-a întors în primavară acasă, căci nu ajungeau bani pentru întreținerea celor doi fraţi.
Mama lui Nicolae a visat întotdeauna ca băieții şi fetele să facă studii, vroia să-i vadă oameni mari. La şcoală, profesorii erau extrem de indulgenti cu fraţii Botgros, care veneau la lecții: luni, marți, miercuri și joi, căci sfîrșitul de săptămînă era rezervat nunţilor şi petrecerilor. Uneori, se întîmpla ca Nicolae să adoarma cu capul pe bancă după nopţile de nesomn şi oboseală.
Nicolae Botgros își amintește:"Copilăria a fost foarte grea, îşi amintește dl Botgros. Eram un copil muncit. Când trebuia să cântăm la nuntă, gospodarii veneau şi ne luau cu căruța, dar nu ne aduceau şi înapoi. Ne întorceam pe jos, pe frig şi ploaie. Totuși, eram fericit, fiindcă te lua lumea în seamă, muzicantul era un om aparte - un fel de magician care adună în jurul său oamenii. Vroiam să scap de toba şi uite aşa am deprins singur vioara. Tata spunea tuturor că o să mă fac artist!" .
Chiar dacă se cânta în familie, nici nu se punea problema de bogăție materială. Iarna, pentru că nu ajungeau banii pentru toţi copiii, micuții purtau pâslele cu rândul, iar când dădeau gerurile mari, își puneau în cizme și câte un strat de paie.
Mai târziu, cu banii de la mama (25 de parale, primite pe ascuns), Nicolae Botgros a ajuns la Soroca, la Școala de iluminare culturală. Aici pentru prima dată a asistat la un concert de-al "Lăutarilor". A rămas vrajit de orchestra şi nici nu bănuia că avea să i se dedice mai târziu.
Tot la Soroca s-a îndrăgostit lulea de Lidia Bejenaru, care avea să-i devină soție. Nu vedea nimic altceva în jurul său decât ochii ei negri şi cosița lungă până-n pământ. S-au luat devreme, aveau câte 19 ani. La nunta lor au cântat cei mai vestiți lăutari ai vremii. Soarta comună, ambii venind din familii numeroase, i-a făcut să împartă bucuriile şi necazul.
Prima orchestră dirijata de Nicolae Botgros a fost ”Ciocârlia" de la Edineţ.
În 1973 se mută la Chișinău şi este violonist în Orchestra "Mugurel" a Filarmonicii.
Orchestra Naţională de muzică populară "Lăutarii" a fost fondată în anul 1970, în cadrul Filamornicii de Stat din R.S..S. Moldovenească, de binecunoscutul interpret Nicolae Sulac, dirijori fiind compozitorul şi violonistul Mircea Oţel, apoi trompetistul Gheorghe Usaci. Considerat un "magician al viorii", maestrul Nicolae Botgros a fost numit în 1978 la conducerea Orchestrei Populare "Lăutarii".
Nicolae Botgros a dus faima muzicii populare în zeci de țări europene, dar și în Statele Unite ale Americii, Australia, Noua Zeelanda, precum și în toate țările din spațiul ex-sovietic.
Nicolae Botrgos a fost declarat dirijorul celei mai bune orchestre de muzică populară din întreg arealul românesc în anul 2002.
De-a lungul anilor, Nicolae Botgros a reușit să înregistreze doar 2 albume pentru sine şi aceasta pe lângă sutele şi chiar miile de materiale muzicale înregistrate cu interpreţi de muzică populară.
Nicolae Botgros ştie a mânui bagheta de dirijor a orchestrei odată cu arcușul viorii, demonstrând măiestrie şi talent în tot ceea ce face.
Discografie:
"Drag mi-i cintecul şi neamul",
"Mă mîndresc cu lăutarii",
"Orchestra Lăutarii (2000)",
"Orchestra Lăutarii",
"Virtuozii Basarabiei",
"Lume, Soro Lume".