Renumit compozitor de talie internațională din Republica Moldova.
Eugen Doga s-a născut la 01 martie anul 1937 în satul Mocra, Râbniţa, RM.
Eugen Doga a copilărit pe timp de război și foame, având o viață grea, tatăl său murind în cadrul celui de-Al Doilea Război Mondial.
După absolvirea școlii din sat este admis la Școala de Muzică - ȘTEFAN NEAGA, din Chișinău (1951-1955). Urmează apoi Colegiul muzical la violoncel, avându-l profesor pe italianul Pablo Baccini. Acesta l-a atras pe muzician în calitate de violoncelist la Orchestra Radio, încă din perioada studenției (1957-1962).
După ce a fost paralizat la mâna stângă, Doga a înțeles că nu mai poate reveni la violoncel, axându-se mai mult pe compoziție. Prima piesă de compoziție proprie, ”Floare dalbă de livadă” (1957), Eugen Doga o scrie pentru colega sa de la televiziune Maria Bieșu într-o singură zi. Din acea zi, toată muzica scrisă de Doga, a fost scrisă fără schițe, direct în original.
Eugen Doga absolvește Institutul de Arte "Gavriil Muzicescu" din Chișinău (1960-1965), la clasa de compoziție a profesorului Solomon Lobel. A predat în calitate de profesor la Școala de Muzică - ȘTEFAN NEAGA, din Chișinău (1962-1967) și a fost membru al colegiului redacțional și de repertoriu al Ministerului Culturii al Republicii Moldovenești (1967-1972).
Domeniul în care se afirmă cu vigoare și care îi aduce notorietatea internațională este arta componistică. Debutează oficial în calitate de compozitor în anul 1963 cu un cvartet de coarde, pentru a se impune, pe măsura cuceririi altitudinii profesionale, prin multiple vocații și disponibilități. Este autor al unor lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, de film și de scenă. În afară de preocuparea sa de cinema, este autor al mai multor compoziții originale (cântece devenite șlagăre, lucrări camerale și balet).Eugen Doga a fost membrul al Comitetului de conducere al Uniunii Compozitorilor din URSS şi al Uniunii Compozitorilor din Moldova, vice-preşedinte al Uniunii Compozitorilor din Moldova.
Eugen Doga lucrează și în domeniul muzicii de film devenind unul dintre cei mai renumiți compozitori de cinematograf și filme TV din spațiul sovietic și post-sovietic. El a debutat la studioul cinematografic Moldova-film în anul 1967, semnând muzica pentru comedia regizorului Gheorghe Vodă, Se caută un paznic (Ivan Turbincă) cu Mihai Volontir în rolul principal. A scris muzică la peste 200 de filme: "Nunta la palat", "Singur în fața dragostei", "Zece ierni pe o vară", "Explozie cu efect întârziat", "Durata zilei", "Casă pentru Serafim", "Lăutarii", "O șatră urcă la cer" (1975) a regizorului Emil Loteanu, "Gingașa și tandra mea fiară", de același regizor, "Anna Pavlova", "Patul lui Procust" (2001), etc.
Remarcabilul vals din filmul ”Dulcea și tandra mea fiară” a fost scris de Eugen Doga în decurs de 10 minute la 11 seara devenind ulterior legendar.
Compozitorul Doga a fost prieten și coleg cu poetul Grigore Vieru, cu care au creat cele mai frumoase lucrări.
Este semnificativă contribuția lui Doga la dezvoltarea filmului de animație din republică, realizînd coloana sonoră a peliculelor "Capra cu trei iezi", "Maria Mirabela" , serialul "Guguță" ș.a.A semnat muzica pentru spectacolele: "Radu Ștefan, întîiul și ultimul"; "Pe un picior de plai"; "Ce frumoasă este viața"; "Păsările tinereții noastre"; "Sfînta sfintelor"; baletele "Luceafărul" și "Venancia" ș.a.
În 1973, cu piesa sa ”Orașul meu” (Cântec despre orașul meu), Eugen Doga a lansat-o ca interpretă de estradă pe Sofia Rotaru.
Alături de Sofia Rotaru - Anastasia Lazariuc și Nadejda Cepraga s-au lansat în carieră cu peisele scrise de Doga.
Pe plan politic, Eugen Doga a fost ales ca deputat al poporului în Sovietul Suprem al R.S.S.M. în legislaturile IX - XI, apoi ca deputat în primul Parlament al Republicii Moldova.
Eugen Doga a fost decorat cu înalte distincții de Stat: Premiul de Stat al Republicii Moldova (1980) şi al URSS (1986) ) şi titlul onorific Artist al Poporului al URSS (1987) şi Ordinul Republicii RM (1997), Ordinul Pentru merite în fața Patriei (acordat de Rusia în 2008), Ordinul Dinamo România în grad de Comandor, Medalia "Mihai Eminescu" și Medalia de Aur "Omul secolului XX" (SUA, 1998)..
În anul 1972 a primit “Scoica de Argint” la Festivalul Internațional de Film de la San Sebastian pentru muzica din filmul ”Lăutarii”, iar în 1976, “Scoica de Aur”, pentru coloana sonoră a filmului ”O șatră urcă la cer” (Șatra) a regizorului Emil Loteanu.
La finele lui 1992, compozitorul Eugen Doga a fost ales ca membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. De asemenea, Institutul Internațional de Cinematografie din Moscova i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa. La 26 august 2008, lui Eugeniu Doga i s-a decernat Premiul de Stat al Republicii Moldova pe anul 2008 și titlul de „Laureat al Premiului de Stat” pe anul 2008, pentru contribuția de excepție la dezvoltarea artei muzicale naționale și universale.“Am învățat de la marele Enescu să caut muzica pretutindeni, în folclor, în natură, fără prejudecățile snobilor. Degeaba râvnești să atingi înălțimile, să experimentezi o modernitate rece, chinuită, dacă nu ai scris nici o piesă miniaturală, ca un diamant mai valoros decât orice taluz zgomotos de zgură. Am descoperit că oamenii n-au uitat să viseze la muzica muzicală, să se bucure, să se vindece prin ea.” (Eugen Doga)
Creația lui Eugen Doga:
Listă a filmelor cu coloana sonoră semnată de maestru
„Nunta la palat”, 1968
„Singur în fata dragostei”, 1969
„Zece ierni pentru o vară”, 1969
„Povârnișul”, 1970
„Trânta”, 1970
„Explozie cu efect întîrziat”, 1971
„Viforul roşu”, 1971
„Vara ostașului Dedov”, 1971
„Soare răsare”, 1972
„Casa pentru Serafim”, 1972
„Crestături spre amintire”, 1972
„Undă verde”, 1974
„Mînia”, 1974
„Durata zilei”, 1974
„O şatra urca spre cer”, Mosfilm, 1975
„Povestea lui Făt-Frumos”, 1977
„Care pe care”, 1977
„Căruţa”, 1978
„Gingașa şi tandra mea fiară”, a regizorului Emil Loteanu, Mosfilm, 1978
„Anna Pavlova”, "Mosfilm", 1983
„Vânt sălbatic”, coproducție moldo-iugoslavă, 1985 ş.a.
„Opriţi trenul”, f/a - 1982
Desene animate
„Capra cu trei iezi”, 1968
„Punguţa cu doi bani”, 1969
„Petrică cel laudăros”, 1973
„Taina D.I.C.”, 1974
„Banca lui Guguţă”, 1975
„Copiii, soarele şi zăpada”, 1981
„Povestea trandafirului alb care putea sa roșească”, 1982
Alte filme
„Lăutarii”, 1971
„Luceafărul”, 1986
„Maria-Mirabela”, 1981
„Patul lui Procust”, 2001
„Se caută un paznic”, 1967
„Vreau sa cânt”, 1979
Balet
„Luceafărul” - balet în 7 tablouri, libretul de Emil Loteanu, după poemul cu același nume de Mihai Eminescu (1983)
Muzică vocală de cameră
„Ochiul tău iubit”: Ciclul vocal din șase romanțe, versuri de Mihai Eminescu, („Misterele nopții”; „Dorința”; „De-aş vrea şi eu o floare”; „Peste vârfuri”; „Ochiul tău iubit”; „O, rămâi”) (1984)
„Rugăciune”, „Să țin încă o dată”, „Iar fata ta e străvezie”, „Ea-şi urma cărarea-n codru”: „Romanțe”, versuri de Mihai Eminescu (2000)
„Lumineze stelele”: Romanță pentru voce și pian (2001)