Arcadie Suceveanu

Arcadie Suceveanu îşi creează un sistem poetic personal printr-o artă combinatorie a „cuvintelor care îl cheamă”, operează cu personaje, simboluri arhetipale, dar inventează şi multe figuri imaginare, edifică un mit cu un protagonist în continuă criză de identitate care se mişcă în spaţii şi timpuri biblice, reale şi virtuale, actualizându-le.

>> Biografie Arcadie Suceveanu

Selecție din Poezii de Arcadie Suceveanu

Indice ALFABETIC :

Poezii de dragoste de Arcadie Suceveanu

Tu Esti Salomeea

Ca pe niste sunete pasesc pe undele
dragostei: dang-ding, dang-ding,
cu respiratia mea ora-si hraneste secundele,
bolnave de febra mainile-mi ning.
Un idol de piatra-mi surade albastr u
cu gura abstracta, cu ochii de vid,
si-mi varuieste limba cu-un astr u,
si-mi proiecteaza viziunea pe zid.
Pe albele tur nuri ale candorii
sangelui meu ii e frig!
de foame oh! mananc mireasma florii,
de dragoste cu marile te strig.
Si cad invins de secunda bolnava
ding-dang, ding-dang, ding-da...
capul meu straluceste pe tava
si ghilotina e-n privirea ta!

Alte poezii de Arcadie Suceveanu

Conștiința Cireșului

In seara aceasta poezia
scrie cu mine lozinci pentru lebede,
ma confunda cu trandafirul de geniu
caruia i s-a transplantat parfumul in unghii
si-mi recomanda iarba in loc de lectura.
Dar cum prin valea de fum a oglinzii
paunii isi deplang fr umusetea zadarnica,
aproape brutal camasa sperantei
incepe sa miroase a sudoare,
o molima beethoveniana
imi coseste deodata pianul
si-mi simt limba amara in gura
ca pe o crisalida din care au zburat
toate cuvintele.
Constat in schimb, cu rusinoasa invidie,
ca roua cade pe flori
fara a fi invocata,
ca iarba rasare nu din dragoste pentru sine,

iar ciresii fara sa aiba vreun interes
personal
dau in floare.

Inchizitorii Morilor De Vant

Din sira lor si-acum mai ies reptile,
Tarasul e chiar starea lor de zbor
Un zbor ciudat, de vultur tarator,
De melc testos, cu aripi inutile.

Lor le mai suna Tarigradu-n oase,
Cand se apleaca-a temenea; ei sunt
Inchizitorii morilor de vant
Cu sange perver tit si limbi vascoase.
Ei se atin la drumul dinspre arte,
Vaneaza stele si le tund chilug,
Si vorba lor duhneste a cosciug...
Bine-ai venit! imi striga de departe,
Cand vin la ei din bezna si din moarte,
Fa-te comod... Poftim... Ia loc pe rug.

Ioane-frate

Lui Ion Vatamanu

Ei ti-au cercat mor mintele cu dintii
In cautare de dovezi si probe
Si, generosi, si-au zis c-au sa-ti aprobe
O zi in care sa-ti iubesti parintii.
Ti-au dus memoria la expertiza
Sa-ti spuna ei temeiurile vitei,
S-o vindece de boala Mioritei,
De plansul ei profetic, ca de-o criza.
Te-au rastignit pe harti contemporane.
Hotare strambe-ti trec chiar prin ficati,
Stramosii-ti zac in sange, arestati,
In graiul tau cuvintele-s orfane...
Mi-e sete, frate, si as bea Carpati,
Ti-au mai ramas ceva Carpati, Ioane?

Marea Infatisare

Ninge de doua nopti. Pe zare
Se sparg sigilii reci de plumb,
Ninge pe poduri si-abatoare,
Pe triste scar te de porumb.
In ceruri joase e-o risipa
Si-o drama de argint curat.
In albul ce se infiripa
Bacovia s-a aratat.
Umbrita-i este efigia
Si nimbu-i e de abur sfant.
El pare-a fi insusi Mesia
Ce-acum coboara pe pamant.

I-s sparte palmele de cuie,
I-s umerii surpati in mit,
Si gura lui cand da sa spuie,
Gura lui ninge nins cumplit.
Ninge Bacovia... Nomade
Ninsori pe chipul lumii curg
Si fulgii par a fi monade
In mana lui de Demiurg.
Ninge a psalm si-a r ugaciune,
Ninge spasmodic, monoton.
Pornesc in noapte sa rasune
Mari trambite la Ierichon.
Venit din sfere rotitoare,
El poate ca s-a intors la noi
Sa izbaveasca, prin ninsoare,
Aceasta lume de noroi.
In carne i se vede cerul
Si taina unor alte stari;
Asculta cum ne roade fierul,
Cum scade veacu-n lumanari.
Aprinde iar melancolia
In lampa cer ului divin.
Priviti-l el e chiar Mesia.
Ninge Bacovia. Amin.

Nu Plangeti! Striga Noe

Rau ne e, Doamne, surpa-n noi morminte,
Abia ne-nduri, ca pe-un varsat si-o boala,
Si zidul crapa pe sub tencuiala,
Si nu stim ce ne-asteapta inainte.
Miroase-a ars in aer si pe ape,
Noi stam cetosi, sub stelele buboase,
Si doar infern ne colcaie in oase,
Si nu mai este nimeni sa ne scape.
Lacatul boltii nu se mai descuie,
Sus pe Golgota cresc gradini de cuie.
De plansul nostr u, ce-a tot curs in voie,
Se umfla marile si dau sa sparga.

Nu plangeti, hei! nu plangeti, striga Noe,
In timp ce tot lucreaza la o barca.

Pastel Civil (I)

Iubita mea, e un mister:
Imbatranesc zapezile in cer.
Albinele se strang pe deal
Si murmura industrial.
Doamna civilizatie la pranz
Prefera sange cald de manz.
Cearcanul cetii creste-n zid,
Vulpile-n vii se sinucid.
Pe gura lumii creste-acum
Un alfabet ciudat de scr um.
Vinul e tot mai amar ui,
Greselile ajung statui.

Noi confundam promisul rai
Cu-o libertate de cobai.
Si adevar ul tuns chilug
Inchiriaza vechiul rug.

Ultimul Babilon

Nebun e Turnul, Doamne , si-i macinat de-o boala,
Zidarii-s surzi si gangavi, n-au stire nici habar.
Si zidul se inalta spre cer ca o greseala,
Tusind din toti peretii, astmatic si bizar.
In sus se urca piatra si-n jos se-aduc mor minte,
Si scripetii ideii mai scartaie din greu.
Firul cu plumb e lipsa si mana parca minte,
Si nu exista lege, nici timp, nici Dumnezeu.
Traiasca Tur nul! striga guri foanfe din perete,
Caci el e dictatura sistemului solar!
Pe schele s-aprind norii si calfelor li-e sete,
Si Tur nul creste-ntruna, absurd si in zadar.
Jos s-au plodit guzganii si-l rod la temelie,
In bezna foiesc gusteri si sasaie naparci,
Dar nimeni nu mai vede, n-aude si nu stie,
Si mesterii n-au limba, ci parca-un fel de zgarci.
E-un Tur n inchis, ce-n sine mereu se tot absoarbe.
In usi se-nvart mistere si nu doar simple chei.
Ferestrele-s de sange, iar in subsoluri oarbe
Se afla la-ntuneric Gradina de idei.
Vedeti? Pe dinauntru il roade-o igrasie,
Si ceea ce-l mai tine e acel gand fatal
Ca singur el mai poate, mai vede si mai stie,
Si ca intr uchipeaza un vis universal.

Mereu sporeste Turnul, mereu se tot ridica,
Vrand sa imite-n toate un fals proiect de rai.
Dar uriasa-i masa rasfrange-o umbra mica
Si-o viziune oarba, ingusta, de cobai.
Ca niste reci celule, se-mbuca piatra-n piatra,
Mesterii simt pe piele fiori ciudati de ger.
Si zidul creste-ntruna, scripetii plang si latra,
Si Turnul se inalta schelalaind spre cer.
Stafia lui hilara impunge-n nori orbeste,
Adulmecandu-si propriul sfarsit si-agonizand.
Iar Dumnezeu, de-o vreme, de sus il ur mareste
Si, intristat la culme, pare muncit de-un gand.

Un Greier Pe Ghilotina

Pedepsiti-l voi pe Greier, condamnati-l, despuiati-i
Trupul ce-a-ngropat in sine cerul celor visatori.
Pentr u crima de-a comite mici fragilitati si gratii
Inaltati o ghilotina chiar in roua de pe flori.
Capul sa-l jucati la mese, pus pe tava Salomeii,
Lacrimati chiar, de va vine (caci, oricum, nu-l mai intorci).
Iar pentr u dovezi si probe invitati toti fariseii,
Ca sa-i judece viata chiar acest sinod de porci.
Vindeti-i pe-ascuns dosarul si ar mura lui subtire,
Lira-i de vazduh si raze ingropati-o in pamant.

Dar va rog sa aveti grija: nu-l lasati prin cimitire,
C-ar putea sa scoata muguri crucea-i, izbucnind in cant.
Mortul sa-l culcati mai bine in sicriu de lumanare
C-a purtat samanta noptii si-a iluziei in os.
Cine va voi sa afle vina lui far de iertare
Sa intrebe crinii noptii, caci ei mint cel mai frumos

Aici, In Fanar

Cum iarba scrie ode despre coasa,
Sunt vinovat de lasitatea cui?
Simt maini peltice gadilind statui
Si-un clopot putrezind la noi sub casa.
Hazardul vesel sta cu noi la masa
Si-n pivniti vinul a facut pistr ui.
Doispe paianjeni impletesc o plasa
Pentr u cel stins sub steaua nimanui.
Mana ta, Doamne , cea de sub morminte,
Ne face-un semn, dar parca e-n zadar.
Caci ochiul e cor upt si vorba minte
Si steaua noastra e de lut si var,
Si, vai, povestea cea c-un blid de linte
E veche, ca minciuna in Fanar.

Arhivele Golgotei (I)

Arhivele Golgotei sunt la un pas de noi,
Vedeti peretii rosii, parca vopsiti cu sange?
Acolo rana lumii suspina-n nopti si plange
Si plang toti rastignitii, treziti din doi in doi.
Intrarea-i pe din spate. Stau ingeri la subsol
Si completeaza-ntruna registrele secrete.

Si celor de pe cruce mereu li-e frig si sete,
De la dosare-adie-a tradare si-a formol.
E mare-nghesuiala in sala de mor minte,
De la Iisus incoace nu s-au produs schimbari;
Mereu nu ajung cadre la sectia tradari,
Dar ingerii sunt veseli, lucreaza inainte.
Iar Arhivar ul, zilnic, le rasplateste truda
Cu-arginti de pret ce poarta efigia lui Iuda.

Balada Ionului Din Carpatii Bucovinei

Pe Bucovina ninge cu icoane,
Ninsori cumplite-anunta zodierii.
Tu ce mai faci la margini de imperii,
Frate al meu si tata-al meu, Ioane?
Mai priveghezi la candela-nvierii,
Ca un Cristos cu palmele-n piroane,
Sau te-au strivit habsburgice coroane
Si doina ti-ai uitat-o prin siberii?...
Trimis-au vulturi si ti-au rupt ficatii,
Ti-au arestat cuvintele in gura,
Si ti-au mai dat si-o ranceda mixtura
Spre-a-ti neutraliza in os Carpatii.

In sange ti-au plantat vami si hotare,
Si ti-au trezit iepurii fricii-n carne
Si au chemat haitasi cu caini si goarne
Spre a porni o neagra vanatoare.
Ti-au tras pan si mormintele pe roata,
Si Tur nul Babel ti l-au pus sub tampla
Sa nu mai stii de cate ti se-ntampla
Si sa vorbesti in patru limbi deodata.
Ranile-adanci, aprinse de la cuie,
Le-au declarat pe loc conspirative,
Le-au incuiat in seifuri si arhive
Sa nu mai poata plange si sa spuie.
Tu ti-ai tocit genunchii prin altare,
Ai scris cu unghia pe tencuiala,
Dar fiindca-aveau o dubla socoteala
Ti-au pus si umilinta la dosare.
Ti-au luat dor ul si l-au pus sub lupa,
Te-au lingusit cu blidul si cu postul,
Lasandu-te, per vers, sa-ti afli rostul
In matul plin, in stelele din supa...
Azi, te visezi la candela-nvierii
Sub un Iisus ce sangera-n piroane.
La ce gandesti si cui te rogi, Ioane,
Cand ninge bland la margini de imperii?

Tot mai strain sub steaua ta cetoasa,
Tot mai grabit, cu cer ul in valiza,
Rogi bunii procurori sa-ti deie viza
Ca poti sa mai existi la tine-acasa.
Pe partea inimii unde-ti cresc muntii
Se vede-o cr uce pastorind mioare
E Cr ucea neamului acesta care
Poarta in el pecetea neagra-a nuntii.
Zidit de viu in plans si rugaciune
Si privegheat de zeii daci din strane,
Tu-ai vrea sa spui si-ai vrea sa tipi, Ioane,
Dar gura ta nici nu mai poate spune.
Sar uti tacut lumina si Carpatii
Si strangi la piept mormintele-ti bolnave,
Ca pe stravechi, imparatesti hrisoave,
In care-s scrisi strabunii, unchii, tatii.

Clinica

Grea si ingrata-mi pare a-i fi truda,
Pe toti ne trece printr-un fel de raza,
Ochiu-i imprima, gura lui tradeaza,
Mereu se afla-n lucr u, bietul Iuda.
Atat ne cere: sa fim cat mai sinceri,
Cat mai deschisi si mai rasfranti in sine,

Sa iasa copiile cat mai bine
De pe-ale noastre rani, idei, convingeri.
Clinica lui mereu de lume-i plina,
Si nu e ins sa nu-i gaseasca-o boala,
O pata, o tumoare, o greseala.
De secole, de dupa o cortina,
Se-aude vocea-i scunda, de rugina:
Altul la rand. Urcati crucea e goala!

Copacul Definitiv

Copacul de aici ce-i Dincolo? Copac
crescut in sens invers
spre ziua cea dintai;
un fel de copie
cu trunchiul sters,
opac,

pastrandu-si continut si forma,
bun de pus mortii noastre capatai;
un fel de negativ
ce nu se mai transforma
el e
copacul cel definitiv.

Corabia Lui Sebastian

Se duce inainte? Se misca inapoi?
Inchis e orizontul si zarile-s de pasla,
Podeaua fata soareci si bate-n nopti o vasla,
Iar sus se joaca zaruri, petrecerea e-n toi.
S-au stins de tot carbunii, busola n-are Nord.
Un ins mai sufla-n panze, mimand suav o briza,
Dar vine iar refluxul calare pe-alta criza
Si drojdia se umfla dand iata peste bord.
Corabia-i bolnava si salta-n ritmuri stranii
Si-ncet se tot scufunda in apele subtiri.
Iar sus se sparg orchestre, pocnesc in jur sampanii,
Se tin discursuri grave, se mai discuta stiri.
Si nimeni nu obser va, in noapte, sobolanii
Ce se ar unca-n apa, manati de presimtiri.

Eterna Danemarca

E ceva putred in Danemarca
W. Shakespeare, Hamlet

Ce mai face Danemarca? Ce sa faca Danemarca?
Putrezeste mai departe, bea la votca si tutun.
Doar c-o mai injura Hamlet si-o améninta, saraca,
C-o sa-i sfarme-odata tronul... Si-o sa-l sfarme, ca-i nebun...
Rugineste adevar ul ce a fost uitat in ploaie,
Se impute si cloceste oul in privighetori.
Dogmele se intetesc ca mustele pe maruntaie
Si se banuiesc luceferi chiar in malul cu duhori.
Cariu-si scrie inainte cronica in tronuri roase,
Macinand dulci putregaiuri c-un vag miros actual.
Viermii? Viermii cei din balta au veleitati de raze
Forfotind pe-un soare tulbur ce pluteste pe canal.
Danemarca e eterna Danemarca sociala,
Morbul ei e viu in toate, viciul ei e patogen.
Dinspre tronul ei adie parca-a beci si-a mucezeala,
Raiul ei e-un rai specific, ce duhneste a infern.
Pan la zidul ei s-ajunge pe un pod din aripi arse,
Lebede injunghiate stau zidite in decor,

Teatr ul ei e-o moara care drame macina si farse,
Un surub mai mult nimica este fiece actor.
Un surub! Viziunea simpla-a Danemarcei e surubul,
Eu si tu si noi si dansii suntem sur ubase mici.
Dumnezeu (chiar el se pare) e sur ubul fara scrupul
Ce-a prasit lumi de sur uburi si le-a raspandit pe-aici.
O, ce tulbure dospeala! Nu simtiti? Fierbem in drojdii,
Stam in mazga pan-la coate, stam in mazga pan-la gat.
Ni se furiseaza-n sange, trece in copiii nostri
Si ne umple cu otrava, c-un miros per vers, urat.
Ce ziceati? Sunt grasi paunii cei hraniti doar cu vopsele?
Ce ziceati de-aceste teste? Grohaie ca niste porci?
Ah, te simt batand sub tampla, Danemarca-a vremii mele,
Ah, miroase-a Danemarca orisiunde te intorci!
Filozofi de ham si pinteni, din cei fara ner vi si sale,
Ii cresc lar vele sub limba, o cultiva in noroi
Si ea creste, se extinde si ia for me ideale,
Sansa ei fiind egala chiar cu viciul din noi.
Ce comert ideologic, ce trafic de Danemarca!
Exportata, ambalata si vanduta la pachet
Mici bucati de iad, cangrene purtand rancezita marca.
Nu-i asa ca domnul Shakespeare pare azi un desuet?
Ce mai face Danemarca? Ce sa faca Danemarca?
Putrezeste mai departe si e sanatoasa tun.
Doar c-o mai injura Hamlet si-o améninta, saraca,
C-o sa-i sfar me-odata tronul... Si-o sa-l sfar me, ca-i nebun!

Herald

Ramai heraldul Visului cel pur,
Functionarul lacului cu nuferi,
Formula si greseala de azur,
Concept de fulger, cand iubesti si suferi.
Prin simturile tale, inca vii,
Mici niagare rosii mai fac spume,
Materia emana reverii,
Si tu esti Cel-abia-venit-pe-lume!
Cum stii sa zbori mai sus de-aripi, mai sus,
Strans in camasa-flacara a lui Hércul,
Ramai triunghiul dur si nesupus
Rotundei stari ce o impune cercul.
Chiar daca-n simturi oarbe mai auzi
Cum mur mura, prin veac, zoologia,
Si viermi sintetici angajati la duzi
Iti rod prin frunze verzi melancolia;

Chiar daca doarme-n pat de fier coclit
Copilaria lumii-mbatranita
Si zeii parca-au evadat din mit,
Si globul parca-ngheata in orbita
Ramai heraldul neatins de fard
Sau Iov transfigurat (aceasta caut!)
In trunchiul spar t de rani al unui brad
Pe care vantul il transforma-n flaut!

Imperiul Nisipului, Sahara

Sahara ne-a-nghitit definitiv,
Noi mirosim parca-a Pompei si-a lava.
Nisip, nisip e-n tampla mea bolnava,
Nisip, nisip secret, conspirativ.
Nisip de-apocalips, nisip, nisip
Se-ntinde ca o planta carnivora
Ce ne sugr uma lent si ne devora
Vascoasa, uriasa, fara chip.
Nisip curgand mecanic, monoton,
Si peste tot miraje-nselatoare
Mintind viziunea tragicei Sahare,
Pe zarea careia, ca un blazon,
Se vede inca Turnul Babilon:
Un cap de monstr u mor t, dospind la soare.

Neamul Lui Iona

...Si-atuncea a venit un peste mare
Si ne-a-nghitit pe noi, pestii cei mici.
Si iata-ne de veacuri stand aici,
In burta lui, si nu avem scapare.
E mare, Doamne, pestele cel mare!
O fi din stirpea biblicului Chit
Ce pe Iona, bietul, l-a-nghitit
In pantecele lui de peste mare?
Ce generos e pestele cel mare!
Nu ne mai lasa-n grija nimanui,
Ne-ofera tot confortul burtii lui,
Cum se cuvine unui peste mare.
Viziunea lui si ea-i de peste mare:
Viziune-gura si viziune-hau;

El n-are crize sau pareri de rau
Ca-n burta lui se descompun popoare.
Cumplita-i pofta pestelui cel mare.
Dar nu ne poate mistui pe toti,
Caci, iata, ni se nasc copii, nepoti,
Si are crampe pestele cel mare.
Doamne al pestilor, tu cel mai mare,
Ce dormi in jiltul propriului mit,
Te intrebam: cu ce sa-ti fi gresit
Noi, care-am plans spre tine munti de sare?
Doamne, iti cerem mila si-ndurare:
Daca mai tii la ale noastre sorti
Si nu vrei sa murim prin sufocare,
Nici sa traim pe jumatate morti
Fa pestele ca sa ne verse-n mare
Si naste-ne din nou, daca mai poti!

Pecetea De Noroi A Lumii

Frica cea oarba-si suna argintii,
Dulcele clinchet este etern!
Unii isi spinteca propriul stern,
Isi scot din carne si-si vand parintii.
Altii-si devora zeii si sfintii
Si tampla mamei sub ei si-o astern;

Gandul ajunge un biet subaltern
Care-si consulta burta si dintii.
Tresar chiar si mortii, pana-n infern
Boala sarutului biblic ii mira.
Ci noi ne mai vindem propria sira,
Ci gura noastra sar uta modern.
Sarutul lui Iuda pare sa fie
Pecete a lumii, pur urea vie.

Peste De Mare

...Caci dezbracat de solzi, umilul peste
Nu mai distinge mlastina de mare.
De-aceea poate, c-un satar de sare
M-au ras de viu, de la urechi spre deste.
In ape tulburi si lesii amare,
De sine descojit aveau nadejde
Ca-ntr-un tarziu, va fi sa strig orbeste
Ca vad si eu, in mal, numai altare.
Dar, viu, eu am tipat neomeneste
Ca-n acest smarc nici nu adie-a mare,
Ci mai curand a dogma statatoare,
Ca nu-s reptila flasca, ci doar peste,
Si carui prin credinta si visare
Noi solzi, de-argint, au si pornit a-i creste!

Pietà

Hei, Ingere, ia-ti de la mine fata,
Eu sunt bolnav de dragoste si ura,
Eu duc pustiu pe talpi si lut pe gura,
O suma grea de rastigniri mi-e viata.
O, viata! Ea e-un fel de aratura
In care canta broaste, ploua ceata.
Si crucea ei imi cade pe masura
O-nchei, deschei pe oase dimineata.
Ah, am strigat si eu spre Cel ce iarta
O Eli, Eli, Lama Sabactani,
Dar, Ingere, imi mor pe cruce anii
Si cerul pare mut, si steaua-i sparta.
Cum tin la piept Iluzia mea moarta
Un cuplu sunt: Pieta sucevani.

Poemul De Trecere

Sa te transferi in starea unui tei
Si sa privesti prin prisma lui de floare,
Sa ari lumina cu statui de zei
Peste campii de mituri necesare.
Sa-mbraci viziunea ierbii si sa vezi
Ca-ti da in spic de dragoste chitara.
Sa arzi ca roua si sa n-ai dovezi,
De glasul tau sa creasca-n camp secara.
Clepsidra zilei s-o incarci cu crini
Inalt acord al muzicii din sfere.
Cand vei canta in pomii anonimi
Sa se aprinda muguri de-nviere,
Sa tipe fructul, ca un pr unc, in flori
Si-n somnul pietrei iarba viitoare,
Sa planga magii-n patul lor de nori
Si steaua-n tronul ei de lacrimare.

Ruga Fiilor Ratacitori

Pagana soarta, vremuri vinovate,
Daca e-un risc si un curaj a-ti cere
Istoria, ce ne-o slobod in rate
Cei angajati sa ne-o cultive-n sere...
In cor uri mari, mimand usor cantarea,
Noi ne-am uitat si limba, si temeiul,

Si ne-am zidit in stalpi de porti uitarea,
Si ne-am baut din candele uleiul.
Ne-am jefuit din noi pe noi, chiar noua
Ni s-a lasat placerea de-a imparte
Lumina din Luceafar pe din doua,
De-a prezenta intregul doar ca parte.
Din doina ne-am facut vesmant de gala
(Spre-a demonstra-ntr-un fel care ni-i vita),
Ci-n fir ul rasucit pentru beteala
Cu tot cu lana-am tors si Miorita.
Si-am invatat tradarea ca pe-o arta,
Si fals am inceput a ne convinge
Ca da, avem mai multe harti pe harta,
Ca da, se vad hotarele din sange.
Dar adevarul, totusi, nu se vinde,
Dar mai avem coloana vertebrala,
Si sprijiniti de munti si de colinde
Am mai putea invinge-aceasta boala.
De-aceea avem o sfanta rugaminte
Spre cei ce au istoria de-a gata:
Sa ne re-dea stra-mo-sii din mor-min-te
Intregi cum sunt, nu-n rate, cu bucata.
Sa ne intoarca, sfanta si primara,
Memoria ce zace in arhive
Si-ntregul neam ce sangera sub tara
De dulci prenume, dalbe substantive.

Si cum suntem cu totii vinovatii,
Sa ne r ugam, egal impartind vina,
Ca sa ne ierte doina si Carpatii,
Sa ne-nfieze iarasi Radacina

Ultimul Zimbru

Ultimul zimbru mai traieste-n munti,
Bland ocrotit de-o zodie suprema,
Si-asteapta semnul unei aspre nunti
Ca sa revina si sa moara-n stema.
A renuntat la libertatea-n lant,
Si in Carpati, sub stelele divine,

El a pascut tot cerul pe Bizant
Si a baut doar roua cu rubine.
In sihastria lui a privegheat
Si gandul nostru, si a noastra soarte,
Si ceru-n frunte i-a insamantat
Un lujer de luceafar fara moarte.
In fibra lui cea pura s-a retras
Intregu-i neam de vita boureasca.
Pe sub stejari cand muge si da glas
Rasuna toata valea latineasca.
Porniti pe firul sangelui in sus
Pana-n strabuni, si sa-i iesim-nainte,
Sa-l reintoarcem viu si nesupus,
Purtand blazonul stirpei noastre sfinte.
Steaguri de nunta puneti pe la porti,
Trimiteti vesti de-a lungul si de-a latul
Ca vine Zimbrul, inviat din morti,
Ca sa ne pasca vina si pacatul.
Ademeniti-l spre aceste zari
Unde mai stam sub candelele serii
Sa pasca focul sfant din lumanari,
Pana va da de ziua invierii.
Si-n templu-acestui neam fara noroc
Unde miroase-a cer si-a rastignire,

Sa-ngenuncheze pe-un altar de foc
Sub care arde steaua lui de Mire.
Cand ingerii si sfintii cei profeti
Vor inalta un palos de lumina
Capul lui sfant sa sara in peceti
In cea mai pura zbatere latina.
Porni-va zvon de nunta in Car pati
Si coruri mari vor mur mura in strana.
Iar noi, de focul jertfei luminati,
Il vom zidi in stema, ca-ntr-o rana.

Detalii: Categorie: Cultura, Tradiții, Istorie

A. Suceveanu

Arcadie Suceveanu - poezii