Cuvântul cheie este „corn“, care pentru romantici însemna chemarea eternului, a cerului, ce dă acel „dor de moarte“, voluptatea supremă în estetica romantică.

Tema poeziei este doar sugerată de conceptul fortuna labilis, cuprins în versul: „Îndulcind cu dor de moarte“. 

Versul „Peste vârfuri trece lună“ sugerează, prin simbolul lunii, prezenţa conştiinţei universale, care este atât de subtilă, încât atinge doar vârfurile copacilor, munţilor, aşa cum razele de lună ating aceste limite ale lumii create. Sensibil, codrul îi remarcă prezenţa: „Codru-şi bate frunza lin“, sugerând prin mişcarea frunzelor, simbol al destinului, al conceptului de fortuna labilis, această comuniune cu omul, care percepe vizita „oaspetelui“ din cer sugerată de corn, şi-i umple de farmec fiinţa: „De ce taci, când fermecată / Inima-mi spre tine-ntorn? / Mai suna-vei dulce corn, / Pentru mine vre odată?“.

Elegia este construită pe metonimii cu valoare de unicat, specifice stilului eminescian: „Peste vârfuri trece lună“, „Codru-şi bate frunza“, „cornul sună“, „Îndulcind cu dor de moarte“, „Inima-mi spre tinentorn?“.

Sentimentul de melancolie se împleteşte cu cel al naturii şi cu cel de dor într-un context afectiv, romantic eminescian.

Poezia poate fi interpretată şi ca un pastel, fiindcă tema naturii este dominantă.